Încetinitorul de particule – UTA, mon amour, cum te simți în campanie?
Arădeanul adevărat, neaoș și liniștit, se pricepe neapărat la două lucruri. Nu vă mai țin în tensiune, e vorba de piaț’ și de fotbal. Așa…
Arădeanul adevărat, neaoș și liniștit, se pricepe neapărat la două lucruri. Nu vă mai țin în tensiune, e vorba de piaț’ și de fotbal. Așa…
Pare o întrebare pentru fani și iubitorii de fotbal, înainte de toate utiști, însă apropoul e puțin mai încolo. Cu atât mai mult cu cât…
Începem cu sfârșitul. Mai precis cu începutul campaniei electorale. Creșterea fulminantă a partidului lui Simion și Târziu dovedește, așa cum am pomenit pe aici de…
Se mai întâmplă și lucruri pe bune în Arad, chiar dacă mai mult mimate, așa cum a fost și întâlnirea unor reprezentanți ai administrației –…
Ca să ne înțelegem de la început, conform statisticilor din ultimii ani, suntem printre cele mai corupte țări din UE – e drept, Bulgaria și…
Nimic nou sub soare – au fost câteva zile însorite în care ne-am dat seama că vine-vine -, la nici doi ani de la terminarea…
N-am cum, cu asta trebuie să încep chiar dacă s-a întâmplat doar ieri ca șeful cel mare să împlinească o frumoasă vârstă. Și chiar dacă…
Revenim pe moment la actualitatea stringentă a zilelor noastre, cu atât mai mult, cu cât am doborât toate recordurile de audiență din ultimul timp cu…
Dincolo de orice, să nu uităm să le urăm La Mulți Ani! și concitadinilor noștri de etnie sârbească. Chiar dacă au rămas cam puțini pe…
Gata, trecem la treabă, anul nici măcar nu mai este atât de nou, parcă din nou sunt vechi toate, să vedem, așadar, cum va fi…
Desigur, la moartea unuia dintre concetățenii noștri mai cunoscuți, gândurile pioase și de doliu primează. Însă nu ar fi în spiritul lui Nicu Ieran să…
Întrebare legitimă și logică, din moment ce, în noaptea Revelionului din fața primăriei, cei atenți și cu ceasurile exacte au observat că la Arad s-a…
Încep primul comentariu al noului an cu recunoașterea cinstită a faptului că nu știu de unde și cu ce să încep. Așa se întâmplă, cred,…
Nu de alta, dar mâine e Revelion, chef și voie bună, vreme de bancuri, ca să nu spunem de beție, așa că ne-am permis una…
„Astăzi vorbim despre drumul-extrem Arad – Oradea – un proiect de peste 2 miliard de euro inclus de Compania Națională de Investiții pe lista proiectelor…
Dacă așa s-a nimerit, ce ne-am gândit noi, ia să facem una „polă” cum n-am mai făcut. Ne-am imaginat, așadar, sub brad, în seara de…
Firesc, acum, de înțeles, cum ar veni, nu fac în cele ce urmează sinteza săptămânii care a trecut la Arad, ci a anului care se…
Începem seria obligatorie a întrebărilor fără sens în așteptarea anului care vine în scurt timp. Asta este, e un obicei vechi, ancestral chiar, să îți…
Ghiță is back, dar despre asta ați aflat de la Valer. Mai precis despre semnificația declarațiilor din săptămâna trecută a primului om din Arad. Doar…
Așa cum ați putut citi în Special, marele om politic din Arad – nu-i pronunț numele, să nu zică că am ceva cu el –…
Cea mai nouă modă din țară este a roților panoramice. E fain, n-ai ce zice, decât să faci niște trotuare ca lumea sau să renovezi…
Dincolo de toate, din câte se pare, cea mai grea lovitură a sfârșitului de an pentru arădeni nu se referă la trotuare, târguri de Crăciun…
Să începem cu trecutul prezent: UTA! Mai precis cu cronica meciului din tastatura lui Valer Mărginean, un text care ne amintește de vremurile în care…
Că guvernul, că bugetul, hai, mai lăsați-ne, important este să avem târg de Crăciun din 30 Noiembrie până în șapte Ianuarie. Până la Bobotează adică,…
După ce au masat și comasat alegerile, după ce au listat listele, după ce au propus propunerile de candidați care să candideze, după ce au...
Despre Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, a scris The New York Times în octombrie, cu titlul „Ar fi timpul să luăm în considerare...
Sperăm să nu vă supărați pe noi. Am ales titlul acesta, deși evident (din păcate) este „fake”, pentru a putea sublinia un aspect dintre multele...
Având în vedere multele zile sărbătorești din ultima vreme, vin și eu, ca tot prostu, cu una mai lejeră așa, una pentru cei care nu...
Se așterne-n toată țara, iepurașii pe hârtii, hai să le prindem, copii…. Bine, la noi, aici, în Aradul ros de vise, iepurașii se adună mai...
Nu e nimic sofisticat aici, e doar un exercițiu de imaginație pornind de la vestitul paradox antic al mincinosului: ce face un cretan când afirmă...
Începute în 26 martie, lucrările la pasajul CET aveau termen de finalizare de trei săptămâni. Timpul a trecut însă și s-au acumulat întârzieri care au...
La cât de părăginite au fost numeroase clădiri istorice din municipiu, oamenii au ajuns să se bucure la simplul văz că cineva dă o spoială...
Înlocuirea pavajului din centru, de pe Bulevardul Revoluției, acțiune începută în iulie 2023, a ajuns în punctul în care aduce bătăi de cap serioase pietonilor,...
Ce ne salvează? Cine ne îngroapă? Ce gusturi avem? Avem, în fapt, gusturi, ca ţară? Facem investiții bune vreodată în orașe? Ce orașe se salvează...
Din 27 aprilie 2024, Teodor Cilan a preluat toate prerogativele de rector al Universităţii Aurel Vlaicu din Arad (UAV). Vor urma schimbări la Universitatea de...
Îmi place muzica. Nu cred că există om pe lumea asta să spună că nu îi place nici un fel de muzică. Ascult trupe, artiști...
Comunicat IPJ. Polițiștii orașului Nădlac au desfășurat o acțiune pe raza localității, împreună cu polițiștii de frontieră și polițiștii locali. La vederea unui echipaj, un...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați, în noaptea de 16/17 martie, despre un scandal în familie. Din cercetări,...
Sâmbăta, 16 martie, jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal pe râul Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni, din județul...
Alianța Dreapta Unită, alianța politică și electorală de centru-dreapta, formată din Uniunea Salvați România (USR), Partidul Mișcarea Populară (PMP) și Forța Dreptei (FD), și-a depus...
Vlad Botoș, europarlamentar USR, membru al grupului Renew Europe, a participat săptămâna trecută la o dezbatere informală cu Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene....
Pe 9 iunie există de fapt două opțiuni: alegerea este între un sistem bolnav, vechi de 20 de ani, capturat de un clan politic transpartinic,...
Varianta maghiară a concursului televizat „X-Faktor” desfășoară o audiție la Arad joi, 18 aprilie, între orele 15:00-17:00, la Casa Jelen. „Dacă îți place să cânți...
A treia ediție a evenimentului „Little Miss & Mister România” s-a desfășurat, recent, în municipiul nostru, fiind prezenți 37 de participanți din județele: Bihor, Timiș,...
Șase personalități au primit trofee la Gala Elitelor Arădene, ajunsă la cea de-a treia ediție. Evenimentul a avut loc sâmbătă seara, în sala de spectacole...
Dirijorul Cristian Măcelaru, originar din Timișoara, a fost desemnat să conducă pentru un mandat de patru ani, ca director muzical, Orchestra Simfonică din Cincinnati, SUA,...
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, marți și miercuri, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă,...
Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu incendiere şi distrugeri ale infrastructurii pe teritoriul european, direct...
Începând cu vara acestui an, autoritățile europene au impus instalarea „cutiei negre” pentru mașini pe toate vehiculele noi. Comisia Europeană a decis să introducă un...
Ion Țiriac (84 de ani) a prezentat oficial, în cadrul unui eveniment, maşina Mercedes AMG One, care va fi expusă la salonul Ţiriac Collection din...
Un șofer a intrat cu mașina direct într-un restaurant al unui hotel din Băile Herculane. Bărbatul în vârstă de 48 de ani încerca să iasă...
Compania taiwaneză HTC, cândva un jucător important pe piața telefoanelor mobile, nu produce telefoane ca înainte, dar nu a dispărut definitiv din peisajul mobil. HTC...
În vara acestui an se împlinesc 6 ani de când arădeanul Florin Mărcuş a deschis muzeul său de istoria calculatoarelor, numit „Retro IT”. De atunci,...
Se pare că noul trend pe piața dispozitivelor purtabile este inelul inteligent. Până acum, Oura nu prea a avut rival pe piață, dar Samsung va...
Filmul „Din alte vieți“ / „Past Lives“ (r. Celine Song), care a câștigat Premiul Publicului, anul trecut, la Sundance, și a fost declarat de critici...
Martin Scorsese ar fi reluat lucrul la filmul său biografic despre Frank Sinatra, aflat până acum în „adormire”, cu colaboratorul său obișnuit, Leonardo DiCaprio, în...
Pelicula „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizată de conf. univ. dr. Emanuel Pârvu, de la Facultatea de Arte a Universității Ovidius din Constanța, a...
Trei piese noi vor fi lansate în aceeași zi, în același concert, de aceeași formație. B-Ton împlinește în acest an 24 de ani și va...
Muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Noutăți, în această săptămână, de la Fontaines D.C., Man of Moon, Nas & DJ Premier,...
Când s-a ales tema ediției curente a Conferințelor Dilema, înainte ca lista cu ceilalți invitați să fie definitivată, organizatorii s-au gândit automat la un singur...
Netflix rămâne „regele streamingului” în România, potrivit JustWatch.com. Precum în primăvara anului trecut, Netflix are cea mai mare și o neschimbată cotă de piață în...
Se poate și mai rău decât „The Marvels”, primul mare eșec la box office pentru un film cu supereroi marca Marvel Studios. Producția Sony Pictures,...
În stilul caracteristic al personajului, Deadpool servește mai multe glume cu referințe pop culture, menționând inclusiv Disney, compania care produce ultimul film al seriei, „Deadpool...
1.572 de pacienți (1.286 adulți și 286 copii) s-au prezentat în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad în perioada 1-7...
Prof. univ . dr. habil Bogdan Totolici, medic șef al Secției Clinice Chirurgie Generală I din cadrul Spitalului Județean Arad, a participat, în calitate de...
Aradul nu are în evidență niciun caz de dependență de droguri, deși vedem adesea pe stradă persoane „atinse”, cu tulburări comportamentale provocate de diferite substanțe....
Încetul cu încetul, cea mai veche zonă a Aradului dispare. Nu ca să facă loc vreunui plan măreț de schimbare la față a urbei, ci...
Ceea ce o să vă dezvăluim în continuare, adică noi amănunte legate de investigația pe care am intitulat-o „Rețeaua Bulbuc”, o să vă șocheze. Ne...
Pentru ce ar avea nevoie o instituție de cultură (fie ea subordonată lui Ionel Bulbuc) să plătească publicitate în presa scrisă, online sau la TV/Radio?...
Candidatul liberal la Primăria Valea Mare din Olt, Dan Gheorghe, a încurcat grav sărbătorile fundamentale ale creștinătății, vorbind despre „Nașterea Domnului” în mesajul său transmis în Noaptea de Înviere....
Așa cum ne-a obișnuit deja cu ocazia sărbătorilor, departamentul social media al Serviciului Român de Informații (SRI) marchează Dragobetele cu noi postări amuzante pe Instagram...
Dacă asta și-a dorit patronul unei școli de șoferi din Arad, să ajungă în atenția Ministerului Afacerilor Interne, nu putem ști, însă putem spune că...
Comentariile portalului
BRAVO, BRAVO,!!!!!!
Viteza nu avea ca circula în coloana cred ca a făcut explozie pe spate și fiind în viraj a cedat.
In realitate,CEt-ul este o fabrica de bani si spagi pentru hotii politici aflati la conducerea administratiei,se pompeaza bani in prostie,care apoi se intorc pe persoana fizica la (...)