luni, 14 octombrie, 2024

Special Arad Logo

    Pola Zilei: Va bate UTA, luni, FC Botoșani ori ba?

    de E. Nola | 10 februarie 2024, 7:49 AM | Pola Zilei | Recomandările editorilor

    6

    Pare o întrebare pentru fani și iubitorii de fotbal, înainte de toate utiști, însă apropoul e puțin mai încolo. Cu atât mai mult cu cât la UTA, de aproape doi ani, sunt tensiuni care, din cât se pare, nu se mai termină. Cu alte cuvinte suntem în situația în care nimic nu este sigur, dar totul poate fi posibil.

    Pe scurt pentru cei mai puțin atenți la evenimente nesportive: în săptămâna care a trecut un grup de firme din Botoșani și pe acolo, controlat de patronul FC Botoșani, un fel de Becali de Moldova, a câștigat licitația de sub patronajul primăriei arădene pentru „retehnologizarea” CET Arad. Și e vorba de bani mulți, chiar foarte mulți chiar și pentru cei obișnuiți cu milioanele în euro: 80 de milioane.

    Întâmplarea face ca la câteva zile de la câștigarea licitației – desigur, există și o scurtă perioadă de contestații, care tocmai se derulează – UTA să joace cu FC Botoșani. În mod normal nu te duce mintea, dar acum, având în vedere potrivirea și alte cele, e oarecum firesc să-ți pui întrebarea: și acum ce-o fi, cine câștigă, cine pierde? Va fi ”boierul” lui FC Botoșani un domn sau dimpotrivă va zice: vedeți că mai sunt și alte condiții, nu vă supărați…Fără să mai vorbim că acum un an, în play-out, ne-au bătut fără probleme cu 2-0 la Arad.

    Și da, FC Botoșani luptă năpraznic pentru ieșirea din zona care te duce la retrogradare, are nevoi de puncte ca de aer. Nu că UTA n-ar avea, dar asta este, afacerea este afacere chiar și când e vorba de fotbal.

    Așa că având în vedere toate acestea, ne-am gândit noi să vă întrebăm pe voi, ai noștri, mult mai sportivi și afaceriști decât ai lor, ce ziceți: intră și rezultatul meciului la înțelegere sau dimportivă: fotbalul e fotbal iar banul ban. Sa, măr rog, invers.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Sondaj: Va bate UTA, luni, FC Botoșani ori ba?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Am zis eu ca va pricepeti la toate? Iata, acum si la fotbal, chit ca va prefaceti ca intrebati cititorii… 😂
      Sa va spun un secret: dupa ce Meszar si gasca din spatele lui o sa-i dea afara pe cei de la SCU, o sa intre in teren Meszar Insusi, in poarta va trece Cineva din cea mai lunga dinastie a Aradului, cu tot cu un fel de zid chinezesc pe care l-a construit El Insusi, in atac o vor trece pe Doamna, care va trece printre fundasii adversi precum apa printre pietre (apa trece, pietrele raman – logou-l de la CAA), caci fundasii sunt niste domni care nici macar nu vor atinge o doamna, ca niste domni ce este ei din vremea razesilor lui Fane Babanu, iar golul victoriei va fi inscris de cine altul decat de jolly jocker-ul dintotdeauna al echipei Aradului, caci e singurul care se stie cu basica. Din pacate, din camera VAR, unde se va afla un albitru (sic! – e cu ”al”, ca sigur e ”al” cuiva, ca independentii au disparut), care va anula golul pe motiv ca toata echipa UTA, inclusiv conducere, e in offside. Lucru ce va fi confirmat din toate sursele (video… la ce v-ati gandit altceva?). Si uite-asa, meciul se va incheia null, cam la fel cum e si aceasta Pola la o intrebare al carei raspuns il stiti doar dvs si subsemnatul (dar nu spunem la nimeni, sa vedem ce stiu ei, mai nepriceputi ca noi!) 😂

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.