Arădeanul adevărat, neaoș și liniștit, se pricepe neapărat la două lucruri. Nu vă mai țin în tensiune, e vorba de piaț’ și de fotbal. Așa a fost din cele mai vechi timpuri, chiar dacă fotbalul a apărut nițel mai târziu.

Ajunge să te uiți pe FB să vezi că acest arădean și acum se raportează înainte de toate la piețe, fie că e vorba de cea mică, fiindcă cea mare nu mai e, fie de Obor, acolo unde Dani Dascălu își bea, de regulă, prima cafea de duminică. Comersanți din tată-n fiu, poate că tocmai asta este una dintre explicațiile decăderii orașului din ultima vreme: decăderea comerțului, trecerea la supermarketuri și alte cele unde arădeanul nu mai poate fi comersant, afacerist sau ceva de genul, doar simplu cumpărător.

Așa că nu ne mirăm deloc că USR și-a început campania la Obor. Oamenii s-au dus, cu mic, cu mare – nu, nu e vorba aici de eurodeputatul Botoș și deputatul Wiener –, au interacționat cu piețarii, au mai băut o cafea, un suc, au împărțit pliante și uite așa, toată lumea a fost mulțumită. N-are importanță de ce, ceea ce este important că la piață, la Obor, orice arădean adevărat devine binevoitor și gata să îți sară în ajutor. Cu atât mai mult, cu cât îi iese și lui ceva din asta.

Oricum a fost mai bine decât acțiunea AUR de a se proțăpi în fața sediilor partidelor de „guvernământ” din Arad. Chiar dacă cel al PSD-ului e vizavi de Primărie, arădeanul nu prea umblă pe acolo, eventual cu mașina, în trecere spre Obor. Nemaivorbind de faptul că cei de la PNL se făceau că plouă, iar pe acolo, unde e sediul lor și unde e șantier chiar nu prea mai umblă nimeni de când ștrandul nu mai există. Și fără să mai vorbim de faptul dramatic că la Arad, PNL-ul e doi, că una e să vizionezi postările lui Ghiță și cu totul alta să le admiri pe cele, din ce în ce mai numeroase, ale lui Bibi.

Cu PSD-ul problema e ca și rezolvată, ei, cu șeful în frunte, se trag la blugi și adidași și se duc de când îi lumea prin localitățile județului unde le-a mai rămas ceva de aranjat. Chiar ne-am mirat, observând o poză de „provincie” în care toți erau în blugi, minus, probabil, un localnic tânăr, neavizat cu noua ținută de campanie a social-democraților arădeni.

Dar toate acestea trec pe plan secund când vine vorba de UTA. Nici eu nu mai continui, mai un pic și începe meciul cu FC Botoșani, aștept să văd cum se lasă ceața peste stadionul regazonat ca la carte. Mă fac că plouă – chiar plouă, dacă mă uit mai bine – mă fac că nici nu observ gesticulația lui Bibi din jurnalul care de o vreme îi stă la dispoziție. Și în care, așa cum îl știm, nu spune nimic, dar nimicul acesta este spus cu har și bătaie lungă. Ideea este că da, el e cu UTA, iar cei care sunt și ei cu UTA, indiferent de care parte, trebuie să realizeze cu cine vor vota. V-ați prins, nu?

Până începe meciul, să vedem ceva care chiar ține de Bibi: amenajarea, mai precis reamenajarea parcului Eminescu. Da, știți, acela cu jucătorii de șah, cel în care te duceai pe vremuri spre ștrand și cel care în ultima vreme a devenit vestit mai ales prin tăierea unor copaci despre care nimeni nu știe de ce și cum au fost tăiați. Cert este că va fi frumos. Inclusiv un grup statuar cu Eminescu. Ei, da, v-ați prins din nou: dacă îi zice parcul Eminescu n-ai cum să nu ai și o statuie cu Eminescu. Simplu, nu? Acuma că Eminescu nu prea avea treabă, nici măcar când a trecut prin Arad, cu parcul cela, e o altă treabă. E ca și cu UTA. Cine înțelege, bine, cine se face, e și mai bine, iar cine nu înțelege, treaba lui, să nu vină mai târziu că el n-a înțeles.

Acum ce să mai zic? Orice aș zice, ies prost. Egalul acesta chinuit cu echipa celui care a câștigat licitația primăriei arădene pentru retehnologizarea CET nu este bun de nimic, dar nici nu este rău pentru nimeni. Și am mai făcut și prostia să insinueaz în „Pola” de sâmbătă că un egal ar fi cel mai verosimil rezultat, având în vedere situația și oamenii implicați.

Mai bine tăceam. Mă rog, nu deveneam mai deștept, dar nu mă implicam în acest război din care nimeni nu are cum să iasă învingător. Eventual cel care va câștiga sau recâștiga Primăria la alegerile care se arată din ce în ce mai amenințătoare în zare. În fond, așa cum a zis și Rednic cel ridicat în slăvi după victoria de la Cluj și trimis undeva în timp ce Botoșaniul conducea cu 2-1, ce ne dăm atât de deștepți și mândri, că în afară de UTA nu avem mai nimic în Arad. Acuma, chiar dacă exagera, văzând înverșunarea și graba tuturor de a se implica în războiul de acolo, nu avem cum să nu îi dăm dreptate. Cel puțin pe jumătate.

Orașul se duce încet dar sigur pe copcă, arădenii, cei obișnuiți cu afacerile pe bune și cu fotbalul adevărat, pleacă unde văd cu ochii, edilii în frunte cu primarul și cu șeful său de la Bruxelles se ocupă de cioace și vorbesc doar să-i amețească pe cei care oricum nu mai au ce face, ce ai mai putea zice tu, ziarist arădean de când îi lumea și care nu s-a gândit niciodată să scrie altceva în afară de ceea ce tocmai gândea…

Nimic, probabil. Mai ales acum, când după toate astea, îți umblă o caricatură prin cap. Doi ciobănești-germani, frumoși de tot, stau de vorbă. Zice unul către celălalt: Știi, nu, că noi ne tragem din lupi? Da, zice cel abordat, și stăpânul? Păi, el din maimuță, îi răspunde primul. Jenant, conchide meditativ cel de al doilea…