miercuri, 1 mai, 2024

Special Arad Logo

    Pola Zilei: O vrem înapoi pe Doamna Bibarț la Zona Liberă?

    de E. Nola | 9 decembrie 2023, 11:47 AM | Pola Zilei | Recomandările editorilor

    3

    Așa cum ați putut citi în Special, marele om politic din Arad – nu-i pronunț numele, să nu zică că am ceva cu el – s-a produs deunăzi în fața unui grup adunat din Arad la Bruxelles, declanșând neoficial campaniile electorale care vor veni una după alta în anul care urmează.

    Că i-a adunat tocmai la Bruxelles, pe care la început omul pronunța simplu Bruscles, e explicabil, nu l-a costat niciun ban, plătesc europenii. Bine ei, de europeni zic, consideră că europarlamentarii fac bine dacă invită la Bruxelles alegători, jurnaliști, eventual personalități care pot promova astfel ideea europeană.

    Al nostru i-a invitat însă pe cei care atât așteaptă, o excursie pe gratis, luminându-i să nu-și facă probleme, viitorul sună bine: el tot la Bruxelles va fi și după alegeri. E drept, la Arad mai sunt lucruri de aranjat ca treaba să meargă bine.

    Înainte de toate trebuie pusă Doamna Bibarț înapoi la Zona Liberă Arad-Curtici.

    Asta ca Domnul Bibarț să se simtă bine, curat și uscat, să nu mai fie deranjat de nemulțumirile soției, să se poată concentra din plin pe nemulțumirile alegătorilor.
    Ei, având toate acestea în vedere, așa cum v-am obișnuit, stimații noștri mult mai europeni ca ai lor, ia vedeți: cum să fie, să o pună înapoi sau ba pe doamna Bibarț?

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Sondaj: O vrem înapoi pe Doamna Bibarț la Zona Liberă?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.