sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule – Spiritul Crăciunului în familia liberală din Arad

    de E. Nola | 26 decembrie 2023, 8:30 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    9

    „Astăzi vorbim despre drumul-extrem Arad – Oradea – un proiect de peste 2 miliard de euro inclus de Compania Națională de Investiții pe lista proiectelor strategice…” , cităm în introducere din șeful familiei pomenite în titlu, nu de alta, dar să ilustrăm diferența dintre vorbe și fapte, nemaivorbind de idei și cuvinte, despre care vom vorbi așa mai festiv în cele ce urmează.

    „Familia liberală” este tot un citat, de data aceasta din formulările, tot de săptămâna trecută, ale unui emul al celui citat de prima dată.

    Domnul Sergiu Bîlcea, nedespărțit săptămâna trecută de Geani, vorbea cu emfază despre familia liberală care sărbătorește Crăciunul în Arad, participând la tot felul de evenimente în care, firesc, important nu era evenimentul, ci participarea lor. Ne-am și plictisit de fotografiile fără număr care îi înfățișau, zâmbind mai larg decât Mureșul la Arad, scoțând în evidență bunăvoința lor de a se coborî la nivelul prostimii și de a accepta omagiile care curgeau în aceste ocazii.

    Bilcea - Geani si colindatori

    Dacă-i vorba până acolo, cel mai decent a fost din nou Bibi, cel care, după ce s-a convins că roata se învârtește, împreună cu tumultoasa sa consoartă, s-a retras în mijlocul naturii, arătându-se celor care îl vor vota din mijlocul pădurii înzăpezite, oricum mult mai adecvat spiritului autentic al Crăciunului decât șirul de colinzi folclorizate peste mână cu care ne-au delectat ceilalți.

    familia Bibart - padure - iarna

    Șir terminat cu orgia colindătoare de la „vila Falcă”, de pe malul Mureșului – puteți vedea secvențe pilduitoare pe FB-ul europarlamentarului pentru care drumul expres este un drum extrem – acolo unde – rețineți, deci, la vilă, nu la modestul jgheab din grajd – în cel mai pur spirit propagandistic, liderul neasemuit a încercat câțiva pași de horă comunitară cu colindătorii, secundat de Geani, Iustin și alții care se aflau tocmai și deloc întâmplător acolo.

    vila Falca - colindatori

    Revenind la formularea lui Sergiu – ca să ne păstrăm în familiaritatea mimată prost de cei care se văd peste soți și soții o familie –, probabil nimeni nu i-a spus domnului Bîlcea că termenul de familie folosit în context social-politic este de origine mafiotă. Famiglia, cum spun italienii, este gașca de hoți și interlopi care domină o comunitate, exploatând-o sub amenințarea forței, mergând chiar până la eliminarea fizică a celor care nu înțeleg și nu se conformează. Că e liberală sau conservatoare contează mai puțin, ceea ce este important este dominația și metodele prin care cei recalcitranți sunt eliminați.

    Aici la Arad, fiind totuși vorba de politică și trecutul ceaușist, metodele nu sunt neapărat extreme, dar Ioțcu și Igaș ne-ar putea povesti ce și cum se întâmplă când intri în conflict cu Nașul. Nu numai ei, și familia Pașca – da, secretarul de stat și investitorul la Polivalentă – partener de construcție la vila de pe mal, ne-ar putea povesti una și alta despre asemenea situații din famiglia liberală arădeană.

    Bun, hai să înțelegem că Sergiu nu face legătura dintre familie și mafie, dar, oare, nici de cultul personalității nu a auzit?

    Pe aici pe la noi a fost o realitate vie, chiar exemplară, înțelegem că omul a fost copil, dar șoim al patriei tot a fost, având cam zece ani la căderea lui Ceaușescu, nemaivorbind de șeful său, pardon, Nașul, cel care avea bine spre douăzeci, familiarizat cu realizările Epocii Ceaușescu.

    Pomenim de toate astea din prima zi de Crăciun, cu îndoială în suflet, în fond e vorba de sărbătoarea cea mai importantă a creștinității, nașterea Mântuitorului, tradițional o sărbătoare a familiei nemafioate, a intimității, a iubirii exprimate prin cadouri date din toată inima.

    Trebuie să fii tare rupt de lume și de realitatea adevărată ca să o transformi într-un eveniment de propagandă sau, altfel spus, de manifestare a forței și a dominației tale asupra celor mulți și asupriți, ca să folosim și o formulă de pe vremea lui Ceaușescu.

    GCJL8QMXgAAQ o1
    Foto: X.com / @uarealitynow

    Asta în situația în care Crăciunul pe la noi coincide cu aniversarea scăpării de Ceaușescu, de cultul personalității sale, de politica făcută în interesul unui grup în dauna celor mulți și fără putere.

    Nemaivorbind de formula „familia liberală”, cea care aruncă astfel în absurd ideea principală a liberalismului politic și care se referă la respectarea celuilalt, indiferent de starea socială, la servirea în numele libertății a comunității care te-a ales să o reprezinți. Cu alte cuvinte, din nefericire, aici, la Arad, avem, de peste două decenii, în loc de liberalism autentic, o parodie a tot ce se cheamă politică și serviciu public.

    Oameni nechemați și nepricepuți, dar ahtiați după bogăție și putere, controlează o comunitate, prin metode preluate din experiența mafioților și a comunismului naționalist dictatorial.

    Îmi pare rău să spun, dar o spun și pentru ceilalți, doar amețiți de așa-numitele posibilități ale internetului. Parazitarea acestui mediu prin postări prin care te scoți în evidență este cu două tăișuri. Selfiurile și videourile realizate de nepricepuți arată și ceea ce postacul ar vrea să ascundă. Asta este, cele ce se văd pentru unul care se uită dincolo de suprafață, sunt tocmai aceste dimensiuni: orgoliu nemăsurat, susținut de incultură și incompetență, o gesticulație fără autocontrol a spiritului parvenitului gregar.

    Cam cum se poate vedea, artistic și autoironic, în clipul cu care încheiem acest comentariu neplăcut, dar de neocolit, tocmai datorită spiritului autentic al Crăciunului…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Cultul personalității renaște fabulos la Arad, întocmai ca în bantustanele sugrumate de oligarhii atroce. Dar nu numai în politică, unde Falkone e Pater Famiglia, așa cum se evidențiează și în articol (observ însă că-l cam speli pe Bibi, de-o-vreme). Nu observi însă că de mai multă vreme o doamna habiliTATĂ face mari eforturi să urce ca igrasia în mentalul colectiv? De Crăciun, orgia de imagine oferită de habiliTATA și slugile ei de la UVVG și de la TV Arad (tot slugi rămân, chiar dacă invocă economic tariful pe publicitate), m-a dezgustat definitiv. Mai bine de jumătate din conținutul Observatorului de la ora 18 a fost dedicat habilitatei cea atotștiutoare și atotprotectoare, apoi de la ora 19 aceleași personaje – ha-ha-habili și TATA au fost prezente pe sticlă. Ce să zic de TATA, a fost un om deosebit, nimic de spus, dar să pui o sumedenie de persoane fizice și juridice să-și schimbe documentele doar pentru un ambâț al fiicei habilitate, mi se pare ceva de noaptea orașului Stalin,. a or. Ghe-Ghe-Dej sau, mai aproape de noi, a or.dr. Petru Groza. Va urma și Aradul acest drum? Că strada Pădurii nu mai e….
      Dacă nu apare acest comentariu, mă tem că și voi sunteți pe lista de cumpărături de (doar de?) Crăciun a habilitatei.

      +25 voturi
      +1
      -1
      • Aveți o imagine cam simplistă despre ce și cum dacă vi s-a părut că îl ”spăl””, ca să mă folosesc de o expresie de Crăciun, pe Bibi, sărmanul de el. Ca de altfel și despre relația dintre presă și lumea pe care o reprezintă. Vorbim de diferența dintre interese și slugărnicie. Mare, mare de tot…

        +3 voturi
        +1
        -1
    2. The Bigger They Are the Harder They Fall

      Realizați când va pica famiglia va trebui sa se închidă și televiziunea de partid TV Arad singurul post TV din țară care transmite în direct săptămânal fiecare conferința de presă PNL local.
      Poate va fi invitat Dinescu să între primul în TV Arad să recreeze momentul de la Revoluție să strige Am Învins Falca a fugit cu elicopterul!
      Aradul fără Falca merge înainte dar Falca fără Arad e ca și cum ai lua țigara unui dependent de nicotină. Nu poate concepe lipsa validarii, după care a alergat toată viața, o validare obținută prin orice metodă morală sau imorală, legală sau ilegală atâta vreme cât îi hrănește narcisismul și înavuțirea lui materială.

      +28 voturi
      +1
      -1
    3. Pentru Arad s-a sunat stingerea,de cand prima familie liberala a ales sa isi prezinte sunca de Bruscles a minorei din dotare,de cand Balcea a ales sa valorizeze familia dezorganizata si divortata,cu posibile legaturi cu interlopii ce pot da surprize,de cand Bibart a ales sa paraseasca padurile patriei si sa isi plaseze consoarta guresa in posturi platite gras… sa le dorin ceea ce merita,sa aiba parte de sarbatori corespunzatoare nivelului ce il reprezinta.

      +20 voturi
      +1
      -1
    4. Nu ați fost în stare sa veniți cu drumul expres pana în vama varsand ( sa ne scăpați de camioane), nu aveți idee cât câștiga județul având doua ieșiri spre UE ( nordul județului cu toată valea Crișului și sudul județului cu A1) dar voi care nu ați făcut școală, nu aveți habar de economia județului, nu aveți viziune ce va urma, va mințiți pe voi cât de tari politicieni sunteti ….ce sa puneți în aplicare dacă sunteți fără viziune de tara?

      +7 voturi
      +1
      -1
    5. As vrea din tot sufletul ca aceste comentarii sa fie comentate si de familia liberala ,cred ca ar fi un stand up comedy pe cinste de fapt cum e si cu Aradul de vreo 20 de ani sub conducerea familiei pdl apoi pnl.
      Din păcate ei nu stiu nici macar adevărata doctrina liberala ,seniori acestei cauze liberale sunt toti întorși in mormânt de acesti politruci ce habar nu au sa faca politica ei sunt doar marionete aciuite pe interes in politica .
      Cum a fost aciuit si domnu din imagine si dupa călcând pe toti in picioare pentru bunăstarea sa. E de la Brad da sigur nu e moț .
      Moți sunt oameni de isprava .

      +15 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.