Având în vedere multele zile sărbătorești din ultima vreme, vin și eu, ca tot prostu, cu una mai lejeră așa, una pentru cei care nu știu cum să se apuce din nou de treabă după atâta distracție și împlinire sufletească.

La început îl citez pe Vasile Dan – și îl rog să mă ierte pentru obrăznicie –, spunând, pentru cei care aud acuma pentru prima oară numele, că este președintele filialei arădene a Uniunii Scriitorilor, redactor-șef fondator al revistei de literatură „Arca”, apărută imediat după evenimentele din Decembrie 1989. Îl citez nițel cam lung, veți vedea, merită:

„Din nou și, promit, pentru ultima dată, fiindcă m-am săturat să vorbesc în pustiu: «Paști», nu «Paște».

Azi voi cita din președintele actual al Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop. El are, totuși, o mai mare credibilitate decît mine.

Așadar, un citat recent, de azi, joi, 2 mai 2024, din Ioan Aurel Pop:

«Mai întâi, odată cu pierderea simțului limbii române, unii se întreabă dacă nu ar fi fost corect «De Paște» în loc de «La Paști». Ar fi fost corect numai că în graiul ardelenesc sărbătoarea Învierii Domnului se cheamă «Paști» și nu «Paște». Sunt acceptate ambele forme, iar în limbile romanice avem corespondente pentru amândouă. În franceză se spune «Paques» (la plural, adică «Paști»), iar în italiană se zice «Pasqua» (la singular, adică «Paște»). (…) În al doilea rînd, un eveniment, în țara «binecuvîntată între toate de Domnul pe pământ» (cum numea Bălcescu Țara Ardealului), nu se petrece «de» sau «pe», ci «la» sau «în». Prin urmare se zicea demult și se mai zice încă astăzi «La Paști», care cad în acest an «în» 5 mai și nu «pe» 5 mai”.

În fine, atît BOR (Biserica Ortodoxă Română), cît și BRUR (Biserica Română Unită cu Roma, greco-catolică) sărbătoresc Sfintele Paști, nu Sfîntul Paște. Mă tem însă că războiul lingvistic e deja pierdut, așa cum e și cel concret, al Învierii, substituit de dezmăț generalizat. «De Paște»!”.

E o postare a susnumitului în Joia Mare, din timp, cum ar veni, cei care urmau să posteze urările de bine de Paști, având vreme să ia aminte și să se conformeze. În fond, precizările vin de la o autoritate în materie, iar competența, după cum ni se spune mai mereu, este foarte importantă pentru cei care au ajuns în funcții de conducere.

Având toate acestea în vedere, am urmărit cu atenție și curiozitate felicitările de rigoare care au inundat Facebookul, în frunte, desigur, cu cele care veneau de la cei care, selectați și aleși, se simt evident bine în aceste funcții zise democratice.

N-am fost deloc surprins văzând că marea majoritate a celor care depind de votul nostru ne-a trimis la păscut (Paște Fericit!) de Paști, doar câțiva au avut dubii și au încercat să ocolească capcana anuală a limbii române. Desigur, cel mai tare din parcare, domnul Falcă, ne-a pus și o ilustrație minunată cu „paște fericit” și mai-mai că îl înțelegem, în fond, din punctul lui de vedere, cam de multă vreme ne cam comportăm ca oile.

Au fost totuși câțiva care au sesizat problema, căutând variante ocolitoare. Bineînțeles, cel care a ieșit și de data aceasta cel mai bine a fost primarele nostru mult-iubit, cel care ne-a urat „sărbători pascale fericite”. Tot așa și domnul Fifor, ca să îi amintim pe cei mai cunoscuți și implicați în alegerile care sunt pe vine. Leo Aslău, fiind preocupat de alte cele, ne-a urat „sărbători fericite”, dar cel mai profesionist a fost din nou doctorul, cel care a considerat că aceste urări se fac personal, nu în formă de manifeste și mesaje electorale.

De altfel, nu l-am văzut pe doctorul Wiener nici în înghesuiala în jurul luminii aduse de la Ierusalim. Mai mult decât atât: a avut prezența de spirit să ne aducă aminte că în acest an Yom Hashoah, comemorarea evreiască a Holocaustului, cade pe 6 Mai, adică în a doua zi de Paști. Dacă tot veni vorba de Ierusalim. Iar aici are și Bibi al nostru un punct bun, asta este, dacă ar fi doar după el, cine știe, poate că nu ar fi atât de rău. Prezența sa la ceremonia luminii organizate la Centrul de îngrijire pentru persoane vârstnice, ceremonie ce a avut loc înaintea celei din catedrale, este chiar un gest firesc și adecvat momentului, demn de un primar care se ia în serios. Problema este doar asta: un dubiu că ar fi vorba doar de asta.

În rest, toate cele previzibile, Cionca în tricolor la lumină, de parcă sărbătoarea Învierii ar fi ceva legat de național și local, nu un moment care trece dincolo de orice granițe și determinații individuale sau particulare.

Și toate acestea spuse cu jumătate de gură, vedeți că momentul s-a dus, însă campania continuă, mai avem o lună și vom afla ceea ce știm deja: schimbarea șefilor este bucuria proștilor, o idee nu neapărat spirituală, dar cu atât mai apropiată de realitățile noastre cotidiene.

Și cât de simplu ar putea fi. Să înțeleagă ai noștri din frunte, în spiritul celor mimate de Paști, că nu au ajuns acolo ca să se umfle în pene și în avere, ci să servească cum pot ei mai bine interesul general și binele comun. Nimic deosebit, doar un pic de bun simț, o dorință reală de a servi, nu de a domina. Sau, ca să folosim și cuvinte mari, acum, după Paști: adevăr, dreptate, echitate. Simpu de tot.

Iar pentru cei care eventual se miră că îmi permit să dau măreț din gură și din tastatură de sărbătoarea de Paști a ortodocșilor și a greco-catolicilor, doar atât: sunt botezat și ortodox.