DRDP: Restricțiile la pasajul CET Arad se ridică în cursul zilei
Începute în 26 martie, lucrările la pasajul CET aveau termen de finalizare de trei săptămâni. Timpul a trecut însă și s-au acumulat întârzieri care au pus la încercare nervii șoferilor. Chinul acestora se pare însă că ajunge astăzi la final, cel puțin asta susține DRDP într-un răspuns trimis către Special Arad.
Lentoarea cu care a avansat șantierul de la pasajul peste calea ferată din zona CET, spre Curtici (DJ 709B), a întins nervii șoferilor, mai ales a celor care conduceau autoutilitarele de salubritate. Dacă alte mașini treceau doar ocazional, având posibilitatea să folosească și alte rute, autoutilitarele cu deșeuri făceau ture zilnice către punctele de colectare din zonă: la groapa de gunoi, respectiv la stația de sortare și cea de compostare.
Unii dintre aceștia ne-au reclamat că, din cauza timpilor de așteptare enormi, pierdeau mult timp, zeci de minute suplimentare față de orar, până când își realizau circuitele.
În urma unei solicitări trimise de Special Arad, DRDP Timișoara – direcția care s-a ocupat de aceste lucrări – a declarat că circulația își va reveni la normal chiar în cursul zilei de astăzi.
„Restricțiile la pasajul CET / Arad se ridică în cursul zilei de astăzi, 17 aprilie”, se arată în răspunsul DRDP.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)