Dincolo de orice, să nu uităm să le urăm La Mulți Ani! și concitadinilor noștri de etnie sârbească. Chiar dacă au rămas cam puțini pe aici, dar care, precum se știe, sărbătoresc Crăciunul și Anul Nou pe rit vechi, adică aproximativ cu două săptămâni după noi.

Să le respectăm tradiționalismul, în fond, de Paști, și ortodocșii români se iau după ritul vechi, deci nimic deosebit, vreme trece, vreme vine, cum zicea Eminescu, neținând cont de calculele noastre, de cele mai multe ori greșite. Nemaivorbind de faptul că Aradul modern s-a născut în secolul al XVII-lea înainte de toate ca un oraș sârbesc, nu întâmplător este biserica sârbească din Piața Sârbească cea mai veche biserică de pe aici.

Așa încât nu avem de ce să ne mirăm de faptul că liderii de rang doi ai PNL-ului fălchist s-au fotografiat plin de încântare la cheful de Revelion al comunității sârbilor. N-ar fi nicio problemă, dimpotrivă, ar fi chiar de laudă dacă Domnii Bîlcea, Faur și Cadar s-au dus acolo, împreună cu consoartele lor, să cinstească această mică, dar importantă comunitate arădeană.

Să sperăm, totuși, că în fundul sufletelor lor asta au făcut, să nu stricăm Anul Nou Sârbesc, mai bine să trecem la o altă sărbătoare, cea de astăzi, ziua în care scriu acest text oarecum încetinitor.

În primii ani de liceu, nu aveam mai mult de 15-16 ani, făceam topuri. Era o modă proaspătă pe atunci și se referea, normal, cum altfel, la muzică. Eu însă făceam topuri literare, în funcție de studiile mele de limbă și literatură română. Și aveam o mare problemă: Eminescu sau Caragiale, care dintre cei doi exprimă mai exact spiritul românesc? Desigur, influențat de proful de română, un profesor adevărat, cum rar se mai găsesc, nu contestam geniul lui Eminovici-Eminescu (nume dat de Iosif Vulcan și apărut prima oară în revista Familia din Budapesta), însă preferințele mele de natură dramatică mă trăgeau spre Caragiale. Așa că se mai întâmpla să îl scot pe locul I, retrogradându-l pe Eminescu pe doi. În rest, nu mai erau probleme, Creangă și Slavici fiind la egalitate pe locul trei.

Mihai Eminescu – fotografie făcută în faimosul studio ieșean Heck

Dar, asta este, ziua de naștere, 15 Ianuarie, a lui Eminescu, chiar dacă nu este stabilită fără dubii – e vorba și de 15 sau 20 Decembrie 1849 –, a devenit în ultima vreme Ziua Culturii Naționale, pe modelul obiceiurilor occidentale. N-am nimic împotrivă, doar dorința ca la această dată politicienii noștri omniprezenți să manifeste reținere, în fond, dacă există un teritoriu în care nu au ce căuta, acel teritoriu este cultura. Din câte am observat, nu a fost nimic deplasat, aici, la Arad, niște lansări de carte și câteva postări pe FB din partea unora care se consideră oameni de cultură. Nu că ar fi cu toții cu adevărat, dar se consideră.

Apropo de oameni de cultură, n-au prea fost la Săvârșin la vizita președintei Maia Sandu a Moldovei. Cea care, venind de la Timișoara, a tras o vizită la reprezentanții familiei regale a României, reînnodând tradiția întreruptă cu vizita lui Tito la Săvârșin. Interes scăzut, în fond, așa cum reieșea din cele câteva comentarii la articolele care prezentau vizita, Maia e ca Zelensky, oama lui Soros, atâta pagubă!

Cultura cam șubdredă a marii majorități s-a văzut și la comentariile și luările de poziții legate de evenimentul cel mai important și interesant al săptămânii trecute, chiar dacă, aici la Arad, fără prea mare anvergură. E vorba de demonstrațiile, cu camioane și tractoare, la imitație cu nemții, ale transportatorilor și fermierilor. Treaba e simplă, aș zice, chiar la mintea mea, posesor de mașină mică, dar mică de tot, în momentul în care realizez că în ultimii cinci-șase ani prețul la asigurarea obligatorie a crescut cam de vreo zece ori. Vă dați seama, nu, pensia mea s-a mărit chiar acum în ianuarie cu vreo opt la sută, numai că eu, spre deosebire de cei care din asta trăiesc, pot renunța la mașină. Chiar mă gândesc s-o fac până nu-i târziu.

Închei așadar în trombă, întrebându-i pe marii noștri care se fotografiau dansând de Revelion și ciocnind pahare la Revelionul sârbesc, unde au fost, sunt, la demonstrațiile fermierilor și transportatorilor? Ce zic ei sau n-au nimic de zis atunci când e vorba pe bune de treaba lor? Cum nu zic nimic nici despre investigația Special Arad despre mizeria vinovată care înconjoară situația de pe Mărului, o investiție care între timp și-a dublat valoarea, dar a cam pierdut banii. Și asta în situația în care pe lângă Bibi sunt destui interesați în firma care se face că lucrează acolo.

Dar, asta este, una plănuiești și cu totul alta faci: uite, era să îl scap din vedere pe marele om care vorbește despre Eminescu de Ziua Culturii Naționale.

Da, el este, Ghiță Falcă nu se rabdă, reușind fără foarte multe greșeli de limbă să ne spună că fără genialitatea marelui poet sărbătorit cu această ocazie cultura noastră „nu ar fi fost pe desavărșită”.

Vai, Ghiță, Dragule, nu te-ai răbdat, în loc să îți vezi de treabă – aia, care ar fi pe bune, de exemplu să mergi la Muscă, fermierul nambăr uan al județului, să stai de vorbă cu el în calitatea de europarlamentar, să vezi ce bai are și cum l-ai putea ajuta – te apuci să scrii poezii despre Eminescu.

Că altfel nu te-ai fi simțit pe desavârșit pe deplin…