Pola Zilei: Care a fost adevărata cauză a cutremurului din zilele trecute?
Venim cu această întrebare motivați de avalanșa de teorii și supoziții cu care am fost bombardați pe site-urile de socializare, imediat după primele mișcări seismice…
Venim cu această întrebare motivați de avalanșa de teorii și supoziții cu care am fost bombardați pe site-urile de socializare, imediat după primele mișcări seismice…
Având în vedere că evenimentul cel mai important al săptămânii trecute – cel puțin după cel care vă scrie –, a fost declanșarea de ieri…
Negocierile pentru noul guvern, condus de PSD, în persoana lui Marcel Ciolacu, sunt în toi. Toate par așa cum s-au stabilit, inclusiv jocul UDMR la…
Da, m-am născut acolo, lângă sensul giratoriu din care o iei, venind dinspre Arad, sau spre Oradea sau spre Ineu. Da, lângă primăria de acum,…
Pregătită ca o încununare a epocii Falcă, vizita de două zile la Arad a premierului în retragere se amână din motive de schimbare de agendă….
În săptămâna care a trecut am descoperit un nou grup pe FB dedicat refacerii în locul în care a fost a Pieței Mari a Aradului….
Până acum se întâmplau mai mult prin occident, în SUA mai ales, uite că trendul ne-a ajuns din urmă. Cu toate acestea, atacurile armate din…
Gata, primăvara a venit, semnele sunt clare și irefutabile. Gheorghe de Bruscles a început săptămâna cu cel de al doilea sfârșit lung la Sânleani (Sf…
Venim cu această întrebare după succesul celei din săptămâna trecută. Interesul manifestat de cititorii noștri ne încurajează, ne confirmă că nu este totul pierdut, arădeanul…
Și asta chiar în week-endul în care orașul fierbea de cultură. Din păcate nu am avut cum să gust măcar un pic din cele două…
Având în vedere și luând în considerare că săptămâna de după Paști este doar una înainte de săptămâna de dinainte de 1 Mai, vă punem…
Săptămâna din urmă a trecut în așteptarea Învierii, mai precis a celor trei zile libere de Paști. Însă asta a însemnat doar pentru muritorii de…
Nu e atât de simplu cum pare la prima aruncare de privire. Ideea revine aproape periodic: oare ce ar fi dacă sărbătoarea Învierii s-ar sărbători…
Nu e nimic nou aici, e deja un loc comun, și nu doar în Arad, o banalitate că în țara asta se fură, Dom’le. Și…
Nu avem cum să venim cu o altă întrebare, evenimentul săptămânii care tocmai trece fiind acțiunea justiției împotriva unuia dintre afaceriștii de frunte ai Aradului….
Evenimentul arădean al săptămânii trecute a fost, fără doar și poate, gaura din Piața Catedralei. Până și pe noi, hârșiți în obiceiurile cititorilor noștri de…
Desigur, atunci când te pui pe săpat, te poți aștepta să dai în măruntaiele pământului de ceva ascuns și neștiut. Cu atât mai mult când…
Îmi pare rău, este marți, iar dacă este, atunci e și Bibarț. N-am ce face, îmi pare rău mai ales de fanii săi înverșunați, chiar…
Am fost de mai multe ori surprinși auzind de conferința de presă la care, alături de arhitectul din Timișoara de la o firmă cu nume…
Amicul Valer Mărginean s-a ocupat de cel mai voios eveniment arădean al săptămânii trecute, monologul hamletian al lui Bibi de pe Malul Mureșului. Nu mai…
Departe de lumea dezlănțuită a administrației arădene, apare o problemă la nivel național, dar cu impact major și la Arad. În fond orașul nostru este…
Prins în febra cronicilor filmelor nominalizate pentru Oscar, săptămâna trecută am fost mai puțin sensibil la evenimentele locale. Mă rog, nu cred să fi scăpat…
Având în vedere că este în Belgia un oraș numit SPA, plin de băi, bazine și ape termale, ne-am gândit să îi întrebăm și pe…
Asta este, dragii moșului, pe de o parte este UTA – nu, nu este vorba de uzinele textile, ele nu mai există de mult în…
După ce au masat și comasat alegerile, după ce au listat listele, după ce au propus propunerile de candidați care să candideze, după ce au...
Despre Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, a scris The New York Times în octombrie, cu titlul „Ar fi timpul să luăm în considerare...
Sperăm să nu vă supărați pe noi. Am ales titlul acesta, deși evident (din păcate) este „fake”, pentru a putea sublinia un aspect dintre multele...
Nu e nimic sofisticat aici, e doar un exercițiu de imaginație pornind de la vestitul paradox antic al mincinosului: ce face un cretan când afirmă...
Acum câteva zile, la unul din articolele subsemnatului, un comentator se întreba de ce nu se duc candidații la Primăria Aradului la Ocica. La Piața...
Se știe de când e lumea, mai precis presa, că regina genurilor publicistice este investigația jurnalistică. Tot așa, se știe de când e lumea că...
Începute în 26 martie, lucrările la pasajul CET aveau termen de finalizare de trei săptămâni. Timpul a trecut însă și s-au acumulat întârzieri care au...
La cât de părăginite au fost numeroase clădiri istorice din municipiu, oamenii au ajuns să se bucure la simplul văz că cineva dă o spoială...
Înlocuirea pavajului din centru, de pe Bulevardul Revoluției, acțiune începută în iulie 2023, a ajuns în punctul în care aduce bătăi de cap serioase pietonilor,...
Îmi place muzica. Nu cred că există om pe lumea asta să spună că nu îi place nici un fel de muzică. Ascult trupe, artiști...
Scriitorului arădean Gheorghe Schwartz i-au fost publicate anul acesta două cărți, în traducere, una în Franța, iar cealaltă în Irlanda, „Les eternelles enigmes” și „Poolos,...
La 10 ani de existență, fARAD vine cu o inițiativă inedită: un top 10 al celor mai bune documentare românești de după 1989, alcătuit de...
Comunicat IPJ. Polițiștii orașului Nădlac au desfășurat o acțiune pe raza localității, împreună cu polițiștii de frontieră și polițiștii locali. La vederea unui echipaj, un...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați, în noaptea de 16/17 martie, despre un scandal în familie. Din cercetări,...
Sâmbăta, 16 martie, jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal pe râul Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni, din județul...
PNL a depus oficial listele candidaților pentru alegerile locale, pe 25 aprilie pentru cele referitoare la Consiliul Local, iar pe 26 aprilie pentru cele referitoare...
Vlad Botoș, europarlamentar USR, membru al grupului Renew Europe, a fost unul dintre europarlamentarii implicați în susținerea drepturilor persoanelor cu dizabilități la nivel european, iar...
Vlad Botoș, europarlamentar USR, membru al grupului Renew Europe, a susținut dreptul de a repara în dezbaterea din plenul de la Strasbourg al Parlamentului European....
Varianta maghiară a concursului televizat „X-Faktor” desfășoară o audiție la Arad joi, 18 aprilie, între orele 15:00-17:00, la Casa Jelen. „Dacă îți place să cânți...
A treia ediție a evenimentului „Little Miss & Mister România” s-a desfășurat, recent, în municipiul nostru, fiind prezenți 37 de participanți din județele: Bihor, Timiș,...
Șase personalități au primit trofee la Gala Elitelor Arădene, ajunsă la cea de-a treia ediție. Evenimentul a avut loc sâmbătă seara, în sala de spectacole...
Martin Scorsese ar fi reluat lucrul la filmul său biografic despre Frank Sinatra, aflat până acum în „adormire”, cu colaboratorul său obișnuit, Leonardo DiCaprio, în...
Stratul protector de ozon al Pământului a fost deteriorat, în ultima jumătate de secol, prin folosirea clorofluorocarburilor și a altor substanțe chimice, care între timp...
Conform rezultatelor unui studiu publicat miercuri, 56 de multinaționale sunt responsabile pentru mai mult de jumătate din poluarea cu plastic la nivel mondial, iar cinci...
Începând cu vara acestui an, autoritățile europene au impus instalarea „cutiei negre” pentru mașini pe toate vehiculele noi. Comisia Europeană a decis să introducă un...
Ion Țiriac (84 de ani) a prezentat oficial, în cadrul unui eveniment, maşina Mercedes AMG One, care va fi expusă la salonul Ţiriac Collection din...
Un șofer a intrat cu mașina direct într-un restaurant al unui hotel din Băile Herculane. Bărbatul în vârstă de 48 de ani încerca să iasă...
În vara acestui an se împlinesc 6 ani de când arădeanul Florin Mărcuş a deschis muzeul său de istoria calculatoarelor, numit „Retro IT”. De atunci,...
Se pare că noul trend pe piața dispozitivelor purtabile este inelul inteligent. Până acum, Oura nu prea a avut rival pe piață, dar Samsung va...
De când Samsung a lansat primele sale telefoane pliabile se tot vorbește și de un telefon pliabil Apple. Samsung va lansa peste câteva luni noile...
Martin Scorsese ar fi reluat lucrul la filmul său biografic despre Frank Sinatra, aflat până acum în „adormire”, cu colaboratorul său obișnuit, Leonardo DiCaprio, în...
Pelicula „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizată de conf. univ. dr. Emanuel Pârvu, de la Facultatea de Arte a Universității Ovidius din Constanța, a...
Miercuri, la ora 19, cel de-al nouălea sezon KineDok la Arad se încheie cu un documentar georgian multipremiat, regizat de Nikoloz Bezhanishvili, la Cinema Arta:...
Muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Noutăți, în această săptămână, de la Fontaines D.C., Man of Moon, Nas & DJ Premier,...
Când s-a ales tema ediției curente a Conferințelor Dilema, înainte ca lista cu ceilalți invitați să fie definitivată, organizatorii s-au gândit automat la un singur...
Muzică diversă, originală, specială și nouă… și, în această ediție Special New Music, deosebit de multă: piese noi de la Subcarpați, La Familia feat. Raku,...
Netflix rămâne „regele streamingului” în România, potrivit JustWatch.com. Precum în primăvara anului trecut, Netflix are cea mai mare și o neschimbată cotă de piață în...
Se poate și mai rău decât „The Marvels”, primul mare eșec la box office pentru un film cu supereroi marca Marvel Studios. Producția Sony Pictures,...
În stilul caracteristic al personajului, Deadpool servește mai multe glume cu referințe pop culture, menționând inclusiv Disney, compania care produce ultimul film al seriei, „Deadpool...
Prof. univ . dr. habil Bogdan Totolici, medic șef al Secției Clinice Chirurgie Generală I din cadrul Spitalului Județean Arad, a participat, în calitate de...
Aradul nu are în evidență niciun caz de dependență de droguri, deși vedem adesea pe stradă persoane „atinse”, cu tulburări comportamentale provocate de diferite substanțe....
Mai mult, pentru mai bine și pentru mai mulți copiii e planul Centrului de recuperare pediatrică DALIA. A trecut mai bine de un an de...
Ceea ce o să vă dezvăluim în continuare, adică noi amănunte legate de investigația pe care am intitulat-o „Rețeaua Bulbuc”, o să vă șocheze. Ne...
Pentru ce ar avea nevoie o instituție de cultură (fie ea subordonată lui Ionel Bulbuc) să plătească publicitate în presa scrisă, online sau la TV/Radio?...
Poveste de groază în satul Arăneag, comuna Târnova, acolo unde un bărbat în vârstă de 48 de ani este acuzat că și-a violat trei din...
Așa cum ne-a obișnuit deja cu ocazia sărbătorilor, departamentul social media al Serviciului Român de Informații (SRI) marchează Dragobetele cu noi postări amuzante pe Instagram...
Dacă asta și-a dorit patronul unei școli de șoferi din Arad, să ajungă în atenția Ministerului Afacerilor Interne, nu putem ști, însă putem spune că...
Realizatorul emisiunii „Jurnalul de Seară“ de la Digi24, Cosmin Prelipceanu, a discutat telefonic câteva minute în direct, joi, 11 ianuarie, cu o persoană despre care...
Comentariile portalului
Frumos.Un OM cu suflet URIAS. Felicitāri
O mare parte sunt plamaditi sub sutana lui Noghiu urmașul patriarhului Daniel sau 50 cent vedetă la polivalentă cu 3 mii de zombi. CredeNumai și nu cerceta Votează PLN Da Construim. (...)
Cargus= zero barat, ,,doctorul" să-și aducă aminte de sacii negrii,Chesa e simplu executant.Atunci singurul câte nu e din aceeași regie ar fi Aslau.Decit (...)