Asta este, dragii moșului, pe de o parte este UTA – nu, nu este vorba de uzinele textile, ele nu mai există de mult în Arad –, echipa de fotbal readusă din nimic acum câțiva ani și care acum naște pasiuni demne de o cauză mai bună. Printre altele privind înființarea unor uzine, nu de alta, dar arădeanul e obișnuit de când este cu două realități: comerțul și producția industrială.

Comerț ioc, doar Dani Dascălu se mai duce la Ociko vineri sau duminică, mai mult la o cafea așa. Ce să mai facă acolo, din moment ce comerțul arădean a ajuns în mare parte în mâna diferitelor supermarketuri și lanțuri internaționale de vânzare a tot ce se poate? Uite, de exemplu, una dintre știrile săptămânii care a trecut (link) este că lucrările cu noul centru comercial – știți, aia în locul fabricii de mobilă – avansează bine, încă un pic și fanii înfocați ai UTA-ei se pot duce la meci direct de acolo sau își pot îneca amarul sau bucuria după meci tot acolo, la un hamburgher luat direct de la botul calului.

Cu producția este și mai complicat, dragii moșului, știți voi la ce mă refer. Mai nou ca să ajungi la șaibă tre’ neapărat să te bagi în vreo firmă de asta, numită de casă. Un fel de case de veci pentru cei pe care i-ați ales, indiferent de apartenență de partid. Că una e partidu’ și cu totul alta afacerea. Că betonezi, ascunzi gropi, renovezi pe jumătate sau chiar faci subansambluri pentru mașinile făcute în China sau Coreea, contează mai puțin. Ceea ce contează e ca firma să poată fi legată, prin fire invizibile desigur, de câte un ales dintr-ăsta alintat pe aici, pe la noi, cu nume cu adânci rezonanțe populare.

Și-atunci, dragii mei, încă nu am vorbit de puzderia de firme și firmulețe dintr-astea de băgat nisip în ochi. Că-s numite de consultanță sau case de avocatură, ori de proiectare, contează, din nou, mai deloc, important este, iarăși și încă odată, să aibă fire de nevăzut care duc unde trebe.

Că așa mai vii de acasă. Discuți cu alte firme, poate să fie chiar și ungurești din România sau Ungaria și te descurci. Vinzi cea mai veche clădire din centru – asta doar să nu-i spunem Teatrul Vechi – la preț de doi bani, vinzi și hotelul la care au cântat Liszt și Brahms la un preț care crește de cinci ori în trei ani și uite așa, te alegi și tu cu ceva.

Poate nu vor striga fanii de la UTA numele tău la meciul în care echipa bate gașca lui Becali, nu de alta, dar fanii sunt așa, mai din popor și topor, uită repede și se enervează tot așa. Pentru ei sunt doi-trei vinovați și ăia pentru toate și până la capăt. Că gazonul e ca pleazna, nemaivorbind de sonorizare, tot ăia sunt de vină, tu te poți ocupa liniștit de umplut gropi, vândut teatre și hoteluri. În fond, nu ai treabă cu UTA, fotbalul pentru tine nu există, ești vânător, ce naiba!

Vânător de ocazii și oportunități, dar și de viețuitoare sălbatice, dacă ai timp. Timpul is money, știi asta foarte bine, că nu degeaba te-ai născut unde te-ai născut și unde s-au născut și alții ajunși sus și bine tocmai pentru că au fost învățați din timp că timpul se transformă în bani cât ai zice iepure dacă știi cu cine să te duci la vânătoare și când să apeși pe trăgaci.

În cele din urmă s-a vândut și Ardealul (link), de hotel vorbim, să ne înțelegem, cu sala de bal, tot așa, facem ceva, că oricum la filme nu se mai uită lumea pe ecrane de pânză, ci doar de TV ori laptop, iar, cel puțin pentru o vreme, fanii sunt liniștiți că i-am bătut pe ai lui Becali ș-apoi oricum n-au treabă cu tine, ci cu cei care cât de cât se mai pricep și la fotbal.

Cu gazonul o fi cumva, cu sonorizarea la fel, chiar dacă banii vor fi mai puțin, cine știe, dacă ai noroc, fanii rămân cantonați pe alții, în frunte cu cel cu care trebuie să te înțelegi vizavi de cum va fi la anul. Nu de alta, dar vor fi toate alegerile deodată, lucru mare și nemaivăzut, e nevoie aici de organizare și înțelegere ca să reușești să îi amețești din nou pe bizonii care cred că lucrurile se rezolvă pe stadion.

Nu, nu acolo se rezolvă, mai sunt unii care știu asta, dar din păcate nici la urne nu e decisiv. Decisive sunt înțelegerile despre care nu e cazul să vorbim public. Una este ce zicem așa între noi, la o partidă de vânătoare sau la o ieșire în natură – asta ca să nu stăm toată ziua prin birouri – și cu totul alta ce zicem așa între noi, ca între cunoscători. Indiferent de partidul din care facem parte pe moment.

În fond, niciodată nu știi ce aduce viitorul. Uite, numa’ să vezi cum crește AUR-ul. Și uite că încep să apară noi aderenți, nu necunoscuți ca deputatul ăsta a lor cu nume de argint de care n-a auzit nimeni, ci nume cunoscute de arădeni activi și dați naibii. Deci, atenție la tren, scumpilor, că meciul în politică se joacă pe bune numai în prelungiri. Și fără VAR, ca să fie clar și la cei care cred că au înțeles jocul.

Noa, despre asta vorbim, ca să ne înțelegem, dragii moșului…