Da, m-am născut acolo, lângă sensul giratoriu din care o iei, venind dinspre Arad, sau spre Oradea sau spre Ineu. Da, lângă primăria de acum, cea care, normal, pe atunci nu era acolo. Mi-am petrecut vacanțele în Pădureni, cartier acum al Chișineului-Criș, multă vreme comună separată cu adânci și multiple semnificații istorice. Pe malul Crișului Alb, cum altfel, în lungile zile de vară.

Cei de acolo erau și, cred, sunt și acum oameni mândri, strângători și cu mare apreciere pentru averea adunată prin muncă. Nici colectivizarea nu a reușit să îi pună cu botul pe labe, tovarășii, datorită împotrivirii îndelungate, au fost obligați să împace capra cu varza. Adică au lăsat celor din Pădureni pământuri, livezi, în folosință proprie, așa încât cei mai mulți mergeau la colhoz doar de formă.

În rest, veneau la Arad cu zarzavaturi, făcând astfel, într-un sfârșit de săptămână, mai mulți bani decât era salariul unui muncitor de la Vagoane pe o lună. Sâmbăta, după ce ieșeam de la școală, mă duceam la bunica în Piața Mică. Mă punea să stau o scurtă vreme în locul ei după tejghea, în timp ce, zicea ea, se ducea să facă niscaiva cumpărături necesare la casa omului. Era de fapt o șmecherie de a ei ca să aibă acoperire pentru gestul de a-mi da fiecare sâmbătă o sută de lei.

Ce să mai zic, pe vremea aia o sută de lei era o sumă colosală pentru un puștan din primii ani de liceu. Ajunge doar să vă gândiți că un pachet de țigări făcea doi lei și jumătate, din zece lei puteai bea trei-patru beri.

Vă spun toate astea ca să se înțeleagă de ce nu mă mir că la Criș se dau spargeri cu arma. Cea din acest sfârșit de săptămână nu este singura și nici cea mai reușită, prin 2010, doi, tot așa, cu cagula pe față, au plecat cu aproape zece mii de euro.

E drept, ăia au intrat într-o casă de schimb valutar, nu într-o sală de joc. Ce își imaginau ăștia de acum? Așa că s-au ales, ca fraierii, cu nici două mii de euro în bani românești. Tocmai de asta, de la început am presupus că nu erau de prin partea locului sau dacă erau, atunci chiar că erau dintre cei mai puțini dotați.

Asta ca să mă exprim elegant. Cei de acolo, cei care s-au opus ani la rând colectivizării tovărășești, o făceau mult mai inteligent și la câștig. Dar asta este, nici crima organizată nu mai este ceea ce a fost odată. Uite, pe ăștia, i-au prins cât ai zice casă de schimb valutar. Doi erau din Nădab, unu din Galșa și al patrulea de undeva din Timiș. Cum vă spuneam, fără să aibă habar de spiritul locurilor. Mă rog, ăia doi din Nădab nu se pun, probabil erau cei din sală care se făceau că plouă. Nădăbanii dintotdeauna aveau așa o pornire împotriva celor din Criș, considerându-i mai mândri, mai ortomani.

V-am povestit toate astea fiindcă la Arad, în săptămâna care a trecut, nu s-a întâmplat nimic deosebit. Sună ca raportul santinelei, dar asta este, ba e și mai rău: ceea ce s-a întâmplat este că nu s-a întâmplat.

Foto: Sergiu Bîlcea / Facebook

Înainte de toate, Nicolae Ciucă nu a mai venit la Arad. Nu că ar fi o mare pierdere, dar, imaginați-vă pe cei din șleahta lui Falcă pregătindu-se pentru marea manifestare și rămânând în cele din urmă cu gura căscată. Nu, nu de mâncare e vorba aici, ci de cuvântările care se pregăteau, de întâmpinările care se fotografiau, de toate care ne arată într-un fel sau altul, cine este șef la Arad. Nu, din nou, nu de Cionca sau Lazăr Faur, eventual Bîlcea vorbim, ci de cel care, rămas fără obiectul muncii astfel, duminica s-a dus cu fetița la expoziția de picturi din Palatul Cultural.

Foto: Gheorghe Falcă / Facebook

Da, acolo unde trebuia să cuvânte dacă venea generalul să îl asculte. Da, în sala Filarmonicii cu acustică perfectă pe vremuri, bună acum doar să reverbereze ideile pierdute între cuvinte ale celor care s-au obișnuit să se adune acolo la orice ocazie cât de mică și neînsemnată.

Păi da, dă bine, sala aceea făcută pe vremea când bărbații mergeau la concerte în frac, doamnele în rochii dintre cele mai sofisticate, umplută acum de lume în blugi strânși pe vine și în adidași care costă cât o mașină second-hand din Nădab, vorbind prostii și fotografiindu-se fără întrerupere.

Cam cum a făcut, cu câteva zile înainte de vizita care nu a mai avut loc, minunatul Lazăr Faur alături de reținutul Sergiu Bîlcea. Cei doi, neavând pe moment ce face, au fost trimiși să inaugureze un parc care, tot așa, precum vizita lui Ciucă, trebuia să fie, dar nu a mai fost. Și s-au dus ei în Micălaca, cum v-am spus, în blugi strânși și pălărie de șmecher, au chemat și presa și uite așa au inaugurat tam-nesam un parc care nu există.

Foto: PNL Arad

Da, unul în care s-au băgat milioane pe vremea când omul din Filarmonică era încă doar simplu primar, și tot nu se vede nimica. Mai precis, se văd acolo niște copaci tunși și gata să își dea ortul popii, este și iarbă pe jos, dar iarbă este peste tot unde nu umblă lumea.

Nu, noi nu ne-am dus, Specialul nu se duce acolo unde îl trimit alții, ci unde crede că trebuie să meargă, așa că am luat de pe FB o poză să vedeți și Dumneavoastră, stimații noștri cititori, cum arată în mijlocul nimicului ai noștri care trebuiau să se întâlnească la Filarmonică cu Ciucă, dar nu s-au mai întâlnit.

Atâta bai să fie, ceea ce e bine e că ăia care au furat șapte mii de lei dintr-o sală de jocuri din Criș au fost prinși. Idioți, ce să mai zici, nu era mai bine dacă se înscriau într-un partid și se puneau să spargă bugetul local direct de acolo?

Fără arme, fără cagulă pe figură, direct așa, cu pantalonii strânși și adidași de cât au luat ei de la casa aia de jocuri.

Zicând că tocmai au făcut un parc…