Evenimentul arădean al săptămânii trecute a fost, fără doar și poate, gaura din Piața Catedralei.

Până și pe noi, hârșiți în obiceiurile cititorilor noștri de a face naveta între „Special” și site-urile de socializare, ne-a surprins interesul manifestat pentru găsirea unor posibile vestigii ale istoriei destul de zbuciumate ale orașului de pe Mureșul care tocmai aici desenează un „omega”, de parcă n-am știi noi cum e cu începutul și cu sfârșitul.

Doar așa, pentru aducere aminte: excavatoarele Tehnodomus, puse la muncă de partea administrativă a Aradului condusă de la Bruxelles, au dat de ceva care poate fi interesant din acest punct de vedere: o intrare undeva jos, în măruntaiele Aradului de dinaintea noastră. Poate să nu fie mare lucru, dar deocamdată nu știm nimic, au grijă băieții. Altfel nu se explică de ce nu s-a dus la fața locului chiar primarul cel săltăreț, gata să mai facă o grimasă de complezență pentru alegerile care se apropie, de ce s-a dus vicele Lazăr Faur, omul pus acolo de Falcă ca să aibă grijă de șturlubaticul Bibarț.

Un fel de arheolog și el, de Lazăr Faur vorbim, responsabil de săpăturile în cadrul elitei peneliste, că, vorba aia, celălalt viceprimar, ocupat ca vântul să nu smulgă de tot pânzele de pe clădirea MARTA, nu se pune deocamdată. Sau poate nici în viitor, în fond, am zărit deunăzi o petiție publică pe Internet care solicită unirea PNL cu PSD.

Probabil, ca să știm o treabă. Asta am dori și noi aici, încercând să trecem dincolo de afirmația Domnului Faur privitoare la groapa trecutului din Piața Catedralei. Nu de alta, dar specialiștii cu care a venit la fața locului deocamdată nu se pronunță, ne cer un timp de câteva săptămâni, în fond nu e așa de simplu, e nevoie de cercetare și analiză aprofundate.

Să nu spună o tâmpenie, așa cum a făcut cel pomenit, arheologul numărul unu al lui Gheorghe Falcă. Cel care ne-a spus, prin presa locală, dar și pe FB-ul propriu și personal, că e vorba de ceva din timpurile austriece, mai exact perioada austriacă a Aradului. Foarte frumos, mai ales asta cu timpurile austriece. Dar ca să ne liniștească de tot, trebuia să intre mai adânc în istorie: să ne spună exact despre ce timpuri vorbește, fiindcă timpurile austriece ale Aradului s-au întins bine peste două secole. E una e să găsești o magazie de muniții de la sfârșitul secolului XVII și cu totul altceva să găsești un tunel care făcea legătura dintre două pivnițe pe la mijlocul secolului XIX.

Și spunem asta nu doar pentru că suntem noi așa, mai cu două perechi, ci pentru că am primit foarte multe comentarii de la arădeni. Și care de data asta nu s-au legat de chițibușării de pe FB sau alte cele, ci ne-au povestit despre ce știau și ei, arădeni din tată-n fiu, despre aceste lucruri. Unul chiar ne-a povestit o întâmplare din copilărie în care au găsit o astfel de intrare, cam tot în zona respectivă, dar tatăl, prevăzător, având în vedere condițiile de atunci, a astupat urgent spărtura.

Altul s-a arătat temător pentru cum vor trata autoritățile, reprezentate la fața locului de deja pomenitul Lazăr Faur, evenimentul, atrăgându-ne atenția că în trecut, de fiecare dată când au fost găsite astfel de vestigii, s-a trecut urgent peste ele, nu de altceva, dar o investigație serioasă scumpea bine de tot costul lucrării. Altfel spus, rămâneau bani mult mai puțini pentru buzunarele celor care au comandat și au executat lucrarea.

Iar noi, cu atenția distributivă care ne caracterizează, tindem să le dăm dreptate. În fond, dacă Aradul stă prost cu ceva, în mod cert stă prost cu recuperarea și revalorificarea unor moșteniri seculare. Ajunge să ne gândim doar la sala Filarmonicii, unde mai nou liderii PNL-ului arădean își iau cina festivă de câte ori se ivește ocazia. Sau modul oarecum interesat în care se ocupă de renovarea clădirilor vechi sau revalorificarea unor spații istorice. În frunte cu de pe acum celebrul Teatru Vechi, vândut în străinătate, asta ca să nu spunem exact pe nume, sau modul jalnic în care nu se ocupă de primul cinematograf arădean. Da, de sala Studio vorbim, ați înțeles bine.

Să ne înțelegem: noi le dăm dreptate cetățenilor îngrijorați!

Ei – la gruparea reprezentată în fața găurii de Lazăr Faur ne gândim – vorbesc despre cu totul altceva. Acum, de exemplu, nu se mai opresc din lauda de sine legată de obținerea finanțării pentru un spital. Îi înțelegem, de altfel, este vorba de peste o sută de milioane de euro, vă dați seama ce șansă pentru Tehnodomus, Pro Arhitectura și alte firme din curtea PNL-ului.

Chiar dacă, asta e, aduceți-vă aminte ce am zis mai sus de o petiție, câștigarea finanțării este revendicată tot atât de abitir și de PSD-ul local, iar noi credem că, de data aceasta, au și ei dreptate. Având în vedere că ministrul de resort este de la ei. Și alte cele. O fi un pic de problemă la împărțirea comisioanelor și a sumelor care mai rămân, dar să nu vă faceți probleme prea mari, la asta sunt buni, indiferent de partid, se înțeleg ei până la urmă.

Dar până atunci mai este. E ca în vremurile austriece: nu știi niciodată când încep și când se termină de fapt…