Se știe de când e lumea, mai precis presa, că regina genurilor publicistice este investigația jurnalistică. Tot așa, se știe de când e lumea că o societate este bună sau rea, acceptabilă sau nu în funcție de nivelul la care a ajuns în ea corupția.

Noi, pe aici, prin această parte a Europei, știm poate mai bine ca alții despre ce este vorba. Pe aici, investigația era și este în continuare mai mult o muncă de poliție și alte organe chemate să vegheze asupra respectării legii de către cei puternici, cei care se erijează în „conducători”, politicieni, ca să îi pomenim după numele lor generic modern. Tot așa gândim și despre corupție: este apanajul celor din frunte, fie că e vorba de afaceri, fie de politică și administrație. Cel sărac nu ajunge să fie corupt, lui îi ajung sărăcia și neamul, iar dacă mai și pune mâna pe ceva ce nu este al lui devine cel mult hoț, ia câțiva ani de pușcărie și moare în cele din urmă fără să fi gustat din plăcerile rafinate ale corupției, un apanaj al celor din față și din vârf.

Pornind de la aceste considerații aproximative și foarte generale, stabilim noi aici și acum, la zece ani de existență a Special Arad, că evenimentul săptămânii ne-a aparținut, a fost ca și cum ne-am fi dat un cadou de ziua nașterii.

E vorba, desigur, așa cum bănuiți deja, de ancheta realizată de mai mulți colegi în frunte cu Alin Olteanu, cu titlul „Rețeaua Bulbuc”, un exemplu tipic de investigație jurnalistică, o pasăre rară în presa noastră mai recentă, rară chiar și în presa așa numită centrală și inexistentă aproape în cea de provincie. Ceva elementar și eliberator nu pentru că descoperă ceva nemaiștiut, ceva nemaivăzut, necunoscut, ci pentru că spune lucrurilor pe numele lor real.

Desigur, așa cum se întâmplă chiar și la cele mai alese case – ne gândim aici la presa mare și bine înfiptă în realitatea cotidiană din cele mai vechi timpuri și mai ales de limbă engleză – dintr-o floare nu se face primăvară, și nici corupții nu dispar în urma anchetelor jurnalistice care indică goliciunea regelui. În cazul de față nu este greu să îți dai seama că rețeaua coruptă din jurul vicepreședintelui-actor județean, Ionel Bulbuc, reprezintă doar un ochișor din lanțul masiv al corupției care înconjoară puterea politică de la nici 35 de ani de la eliberarea de sub jugul ceaușist și intrarea în trombă în democrație.

Nu este foarte greu să observi fenomenul. Venind de nicăieri, având pregătire zero, însă o dorință de parvenire infinită, aceste personaje care se cred politicieni, mai mult, unii chiar oameni de stat, au un singur talent: să prezinte aberația ca fiind ceva absolut normal. Jucând un teatru de prost gust – acum în campanie chiar pervers de jenant – au convingerea că nimeni nu va reuși să vadă dincolo de acest văl confecționat din gesticulații și grimase de clovn de cea mai joasă extracție.

În fond, își zic ei, presa e cumpărată, Facebook-ul e la dispoziția servitorilor lor, iar alegătorul e, nu-i așa?, un prostănac care nu vede dincolo de interesele sale strâmte și care guiță de fericire dacă i se aruncă și lui un os de ros acolo. Chiar li se pare o ofensă la persoana lor augustă dacă un jurnalist mai recalcitrant așa se apucă să scrie și realitatea, să se manifeste, adică, în spiritul libertății care este declarată, dar niciodată luată în serios pe aici, pe la noi, prin părțile mai moi ale Europei.

Iar acum, în campanie electorală, merge orice, jurnalistul să își vadă de treaba lui din moment ce va primi niște bănuți în plus din reclame electorale, să nu bage de seamă că lozinca uriașă „Noi mergem pe drumul cel bun” este întinsă deasupra unui asfalt cârpit și plin de gropi. Și să nu se mire când șeful cel mare, cu mare priză și lipici la diferitele comunități neoprotestante foarte disciplinate când vine vorba să pună ștampila pe buletinul de vot, declară cu un zâmbet duminical tâmp, dar pe care el îl crede inteligent și simpatic, că partidul liberal din care face și el parte este un partid profund creștin.

La asta chiar nu prea mai ai ce zice, cum să contrazici așa o aberație, cum să combați așa o tâmpenie care nu are nimic cu doctrinele politice, ci doar cu lipiciul pentru votantul înregimentat într-o biserică care își cunoaște interesele. Doar așa, ca un apropo și dacă tot vorbim de investigații jurnalistice, poate ar fi de mare interes să intrăm și în amănuntele „finanțării” acestor biserici din banii publici pe care îi gestionează cei despre care am vorbit până acum.

Și ar mai fi multe. Toată lumea știe sau declară că își dă seama că peștele de la cap se împute. Ei, da, e ca o lege fundamentală a societăților corupte, fie că sunt subordonate unor ideologii aberante, fie că, așa ca pe la noi și pe la vecini, este vorba doar de impunerea legilor clanurilor mai mult sau mai puțin mafiotice unei societăți obediente sau doar delăsătoare.

De aici și urarea tuturor care se numesc sau se cred jurnaliști, fie că sunt colegii de la Special, fie că încearcă să își facă meseria pe la alte publicații. Chiar și pe FB sau alte site-uri de socializare.

Urarea este simplă, ne-am spus-o și noi între noi des în zilele trecute.

La Mulți Ani! Și să nu vă temeți, să nu vă lăsați!