sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Pola Zilei: Unde să se facă un SPA în Arad?

    de E. Nola | 11 martie 2023, 10:49 AM | Pola Zilei

    2

    Având în vedere că este în Belgia un oraș numit SPA, plin de băi, bazine și ape termale, ne-am gândit să îi întrebăm și pe arădeni dacă vor un SPA și în Arad. Și unde.

    Nu ne-ar fi trecut prin cap până acum să-i întrebăm, având în vedere că sunt lucruri mult mai urgente la ordinea zilei în Arad, dacă nu apărea neînțelegerea asta dintre primar (Bibi, pentru cunoscători) și unul dintre viceprimarii săi (Lazăr Faur, pentru necunoscători) privind urgența construirii unui SPA pe Ștrand. Vorba vine ștrand, mai exact acolo unde a fost și se mai bănuiește că poate fi ștrandul.

    Domnul Faur susține că da, se va și se da. Bibi, din contră, marcat de zâmbetele cu care a fost primit peste tot de 8 Martie, susține că nu și chiar dacă da, nici atunci nu. Nu că nu se, dar deocamdată poate altă dată. Altundeva. Și altceva. Eventual. Așa că, având în vedere că a fost o vreme când aveam cel mai vestit ștrand fluvial de prin părțile acestea ale Europei încă neunite și mai sunt arădeni, chiar dacă mai în vârstă, așa ca mine, care au amintiri de neuitat despre acest ștrand, ne-am gândit, ce să facem, noi ne mai și gândim în timpul liber, să îi întrebăm pe ei: să se, ar fi bine și dacă da, unde?

    Nu de alta, dar la Oradea este și la Timișoara se construiește. Asta după ce decenii la rândul veneau la noi pe ștrand din ambele orașe. Mă rog, mai ales Timișoara, că orădenii aveau și mai au lângă ei Băile Felix.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Bibart se plânge ca de obicei, că un foraj de mare adâncime pt apa termală e foarte costisitor. Dar cofinanțarea pt CET de 30 de milioane de euro nu e scumpă?
      A făcut vreun referendum? Poate arădenii nu mai doresc CET-ul să îndatoreze orașul la bănci pt un cuib de partid.
      Dacă doctorul Pătru are foraj termal și ștrand înseamnă că e mai capabil decat primăria.
      Orice propune cineva Bibart vine și începe sa explice de ce nu se poate face, păi nu de asta te-au ales oamenii! Să demonstrezi ca tu Poți face ce nu au făcut predecesorii.
      Din păcate primăria e o pălărie prea mare pt el.

      +18 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.