UTA, victorie la scor în amicalul cu Progresul Pecica! Șase goluri, șase marcatori
UTA se pregătește pentru întâlnirea de luni seara de la Ploiești, meci în care gruparea arădeană își va întâlni fostul antrenor, Gyuszi Balint debutând deja…
UTA se pregătește pentru întâlnirea de luni seara de la Ploiești, meci în care gruparea arădeană își va întâlni fostul antrenor, Gyuszi Balint debutând deja…
La Baia Mare a avut loc unul dintre cele 6 turnee semifinale din cadrul Campionatului Național de volei feminin Under 13, CS Victoria Nădlac (antrenor…
Special Arad vă oferă din nou posibilitatea să acordați note jucătorilor și antrenorului Bătrânei Doamne în „Catalogul roș-alb”. Acum puteți acorda note jucătorilor după înfrângerea…
Periodic, UTA reușește câte un meci dezastruos după un sezon care a fost peste așteptările tuturor. După un campionat în care a plecat ca una…
România s-a calificat la turneul final al Billie Jean King Cup datorită succesului înregistrat de perechea de dublu formată din Ana Bogdan și Jaqueline Cristian…
UTA a pierdut pe teren propriu după o serie de nouă jocuri fără înfrângere. Hermannstadt pleacă de la Arad cu toate punctele după ce Paraschiv…
Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei dintre UTA și Hermannstadt, știm primul unsprezece pe care va miza Mircea Rednic împotriva formației FC Hermannstadt….
Cristi Mihai, fotbalistul echipei UTA cu cel mai mare progres în actuala stagiune, nu va juca în partida pe care UTA o joacă în această…
Antrenorul echipei UTA, Mircea Rednic, credea într-o – să îi spunem – minune la recursul Comisiei de Disciplină a FRF referitor la interdicția pe care…
Club Tiger Karate Arad a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Mediaș la Campionatul Național de Karate WUKF pentru copii. Au participat 667 de sportivi…
Organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad – responsabil prof. Rodica Lucian, inspector şcolar de Educaţie fizică şi sport – faza finală a Olimpiadei Naționale a…
Vicecampioana CSM Constanţa şi FCC Baschet UAV Arad vor juca finala Ligii Naţionale, după ce au eliminat, marţi, formaţiile CSM Târgovişte, respectiv pe campioana Sepsi…
Echipa de baschet în fotoliu rulant a Clubului Sportiv „Temerarii” din Arad a participat în perioada 5 – 7 aprilie la Cupa României la Baschet…
UTA rămâne fără spectatori. Decizia Comisiei de Disciplină prin care se suspendă dreptul echipei fanion a Aradului să joace patru meciuri fără suporteri a rămas…
Faza zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la baschet feminin, ciclul gimnazial, s-a desfășurat, în weekend, la Alba Iulia, reprezenta Aradului reușind să ocupe…
După un deceniu de așteptare, parchetul Polivalentei arădene va fi călcat, marți, 9 aprilie, de baschetbaliști din prima ligă de seniori. Deși echipa timișoreană SCM…
A fost spectacol la Arad în această seară. Peste 4.000 de copii s-au bucurat să vadă jocul din această seară de pe Arena Francisc Neuman,…
Semifinala Ligii Naționale de baschet feminin dintre Sepsi Sf. Gheorghe (locul 2 la finalul sezonului regulat) și FCC Baschet Arad (locul 3) a ajuns la…
Cu 1-0 la general, FCC Baschet Arad are joi seara (ora 19.00 – Sala Sporturilor „Victoria”) șansa de a se califica în finala Ligii Naționale…
Inspectoratul Școlar Județean Arad, sub egida Ministerului Educației, organizează în perioada 5-7 aprilie, la sala de sport „Mihai Botez“ a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad…
Organizatorii Mutua Madrid Open au anunţat, miercuri, că i-au acordat un wild card Simonei Halep, fost lider WTA care a revenit recent în circuit, după…
Special Arad vă oferă din nou posibilitatea să acordați note jucătorilor și antrenorului Bătrânei Doamne în „Catalogul roș-alb”. Acum puteți acorda note jucătorilor după egalul…
Etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la S-Rugby Tag Mixt și-a desemnat recent campioanele, care vor reprezenta Aradul la faza regională de la…
Ianis Hagi își va încheia în vară aventura mai degrabă neconvingătoare la Deportivo Alaves. Însă turcii susțin că internaționalul român nu se va întoarce la…
După ce au masat și comasat alegerile, după ce au listat listele, după ce au propus propunerile de candidați care să candideze, după ce au...
Despre Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, a scris The New York Times în octombrie, cu titlul „Ar fi timpul să luăm în considerare...
Sperăm să nu vă supărați pe noi. Am ales titlul acesta, deși evident (din păcate) este „fake”, pentru a putea sublinia un aspect dintre multele...
Având în vedere multele zile sărbătorești din ultima vreme, vin și eu, ca tot prostu, cu una mai lejeră așa, una pentru cei care nu...
Se așterne-n toată țara, iepurașii pe hârtii, hai să le prindem, copii…. Bine, la noi, aici, în Aradul ros de vise, iepurașii se adună mai...
Nu e nimic sofisticat aici, e doar un exercițiu de imaginație pornind de la vestitul paradox antic al mincinosului: ce face un cretan când afirmă...
Începute în 26 martie, lucrările la pasajul CET aveau termen de finalizare de trei săptămâni. Timpul a trecut însă și s-au acumulat întârzieri care au...
La cât de părăginite au fost numeroase clădiri istorice din municipiu, oamenii au ajuns să se bucure la simplul văz că cineva dă o spoială...
Înlocuirea pavajului din centru, de pe Bulevardul Revoluției, acțiune începută în iulie 2023, a ajuns în punctul în care aduce bătăi de cap serioase pietonilor,...
Ce ne salvează? Cine ne îngroapă? Ce gusturi avem? Avem, în fapt, gusturi, ca ţară? Facem investiții bune vreodată în orașe? Ce orașe se salvează...
Din 27 aprilie 2024, Teodor Cilan a preluat toate prerogativele de rector al Universităţii Aurel Vlaicu din Arad (UAV). Vor urma schimbări la Universitatea de...
Îmi place muzica. Nu cred că există om pe lumea asta să spună că nu îi place nici un fel de muzică. Ascult trupe, artiști...
Comunicat IPJ. Polițiștii orașului Nădlac au desfășurat o acțiune pe raza localității, împreună cu polițiștii de frontieră și polițiștii locali. La vederea unui echipaj, un...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați, în noaptea de 16/17 martie, despre un scandal în familie. Din cercetări,...
Sâmbăta, 16 martie, jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal pe râul Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni, din județul...
Alianța Dreapta Unită, alianța politică și electorală de centru-dreapta, formată din Uniunea Salvați România (USR), Partidul Mișcarea Populară (PMP) și Forța Dreptei (FD), și-a depus...
Vlad Botoș, europarlamentar USR, membru al grupului Renew Europe, a participat săptămâna trecută la o dezbatere informală cu Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene....
Pe 9 iunie există de fapt două opțiuni: alegerea este între un sistem bolnav, vechi de 20 de ani, capturat de un clan politic transpartinic,...
Varianta maghiară a concursului televizat „X-Faktor” desfășoară o audiție la Arad joi, 18 aprilie, între orele 15:00-17:00, la Casa Jelen. „Dacă îți place să cânți...
A treia ediție a evenimentului „Little Miss & Mister România” s-a desfășurat, recent, în municipiul nostru, fiind prezenți 37 de participanți din județele: Bihor, Timiș,...
Șase personalități au primit trofee la Gala Elitelor Arădene, ajunsă la cea de-a treia ediție. Evenimentul a avut loc sâmbătă seara, în sala de spectacole...
Ungaria nu va participa la planul pe termen lung al NATO de sprijinire a Ucrainei, a declarat ministrul său de externe, calificând planul drept o...
Interlopul Lucian Mihălțan – care a dat mai multe spargeri în Arad cu gruparea sa de hoți de lux – a rămas fără o mână...
Dirijorul Cristian Măcelaru, originar din Timișoara, a fost desemnat să conducă pentru un mandat de patru ani, ca director muzical, Orchestra Simfonică din Cincinnati, SUA,...
Începând cu vara acestui an, autoritățile europene au impus instalarea „cutiei negre” pentru mașini pe toate vehiculele noi. Comisia Europeană a decis să introducă un...
Ion Țiriac (84 de ani) a prezentat oficial, în cadrul unui eveniment, maşina Mercedes AMG One, care va fi expusă la salonul Ţiriac Collection din...
Un șofer a intrat cu mașina direct într-un restaurant al unui hotel din Băile Herculane. Bărbatul în vârstă de 48 de ani încerca să iasă...
Compania taiwaneză HTC, cândva un jucător important pe piața telefoanelor mobile, nu produce telefoane ca înainte, dar nu a dispărut definitiv din peisajul mobil. HTC...
În vara acestui an se împlinesc 6 ani de când arădeanul Florin Mărcuş a deschis muzeul său de istoria calculatoarelor, numit „Retro IT”. De atunci,...
Se pare că noul trend pe piața dispozitivelor purtabile este inelul inteligent. Până acum, Oura nu prea a avut rival pe piață, dar Samsung va...
Filmul „Din alte vieți“ / „Past Lives“ (r. Celine Song), care a câștigat Premiul Publicului, anul trecut, la Sundance, și a fost declarat de critici...
Martin Scorsese ar fi reluat lucrul la filmul său biografic despre Frank Sinatra, aflat până acum în „adormire”, cu colaboratorul său obișnuit, Leonardo DiCaprio, în...
Pelicula „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizată de conf. univ. dr. Emanuel Pârvu, de la Facultatea de Arte a Universității Ovidius din Constanța, a...
Muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Noutăți, în această săptămână, de la Lemon Bucket Orkestra, Ibelisse Guardia Ferragutti & Frank Rosaly,...
Trei piese noi vor fi lansate în aceeași zi, în același concert, de aceeași formație. B-Ton împlinește în acest an 24 de ani și va...
Muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Noutăți, în această săptămână, de la Fontaines D.C., Man of Moon, Nas & DJ Premier,...
Netflix rămâne „regele streamingului” în România, potrivit JustWatch.com. Precum în primăvara anului trecut, Netflix are cea mai mare și o neschimbată cotă de piață în...
Se poate și mai rău decât „The Marvels”, primul mare eșec la box office pentru un film cu supereroi marca Marvel Studios. Producția Sony Pictures,...
În stilul caracteristic al personajului, Deadpool servește mai multe glume cu referințe pop culture, menționând inclusiv Disney, compania care produce ultimul film al seriei, „Deadpool...
Comunicat. Cancerul ovarian este cel mai letal dintre cancerele feminine. Ratele de supraviețuire sunt scăzute, incidența și mortalitatea sunt în creștere peste tot în lume,...
Lipsa lifturilor în mai multe secții care aparțin Spitalului Județean Arad este o problemă cu care se confruntă atât pacienții cât și personalul medical de...
Tehnodomus a câștigat licitația pentru reabilitarea și modernizarea pavilionului central al fostului Spital Municipal, care acum găzduiește secții ale Spitalului Județean Arad. Investiția se ridică...
Încetul cu încetul, cea mai veche zonă a Aradului dispare. Nu ca să facă loc vreunui plan măreț de schimbare la față a urbei, ci...
Ceea ce o să vă dezvăluim în continuare, adică noi amănunte legate de investigația pe care am intitulat-o „Rețeaua Bulbuc”, o să vă șocheze. Ne...
Pentru ce ar avea nevoie o instituție de cultură (fie ea subordonată lui Ionel Bulbuc) să plătească publicitate în presa scrisă, online sau la TV/Radio?...
Candidatul liberal la Primăria Valea Mare din Olt, Dan Gheorghe, a încurcat grav sărbătorile fundamentale ale creștinătății, vorbind despre „Nașterea Domnului” în mesajul său transmis în Noaptea de Înviere....
Așa cum ne-a obișnuit deja cu ocazia sărbătorilor, departamentul social media al Serviciului Român de Informații (SRI) marchează Dragobetele cu noi postări amuzante pe Instagram...
Dacă asta și-a dorit patronul unei școli de șoferi din Arad, să ajungă în atenția Ministerului Afacerilor Interne, nu putem ști, însă putem spune că...
Comentariile portalului
Ar fi de preferat, să rămână acolo!
Felicitări ministrului maghiar! Dovedește că are coloana verticală și apară interesele țării și ale poporului maghiar.
Surprize surprize e ok O fi gata spitalul peste vreo 10 ani Defapt nu o sa îl termine că se vor termina bani și o sa îl termine alta firma Bine (...)