Enola Day – Noi, cei hetero și ei, cei, știți voi la cine ne referim…(1)
Văzând avalanșa de glume proaste de pe FB, distribuite de oameni despre care aveam o părere mult mai bună, am realizat brusc că problema orientării…
Văzând avalanșa de glume proaste de pe FB, distribuite de oameni despre care aveam o părere mult mai bună, am realizat brusc că problema orientării…
De fapt, a caniculei, după cum ne spune Bibi! Dar, să vedeți, că așa e la noi, sunt puncte multivalente, te oprești un pic, te…
Prinși cu evenimente locale misterioase, cum ar fi de exemplu dispariția de peste noapte a celui mai vechi club nautic din țară, am neglijat nepermis…
Surpriza din Vlaicu nu a fost de fapt o surpriză. Cel mult prin metoda inedită aplicată. Aradul de când se știe trage foloase, mai mult…
Am fost coleg de clasă cu el la liceu. În cinci ani, – da, era industrialul de cinci ani -, nu l-am auzit ridicând vocea…
Probabil nu sunt foarte mulți care realizează impactul copleșitor al „online-ului” asupra presei. Acest online, o realitate de nici două decenii, a schimbat fundamental datele…
Ar mai fi și cazul Rareș Bogdan, dar despre el poate altă dată. Cel mai tare om politic al momentului, după propria sa apreciere, pregătește…
Fugim până la Oradea. De data aceasta nu pentru a admira realizările lui Bolojan. Mai precis și pentru asta, din moment ce vom porni de…
Acum când pandemia pare pe sfârșite – premierul a spus ceva despre renunțarea la mască din August – e momentul să mai aruncăm o privire…
În mod normal în rubrica pe care o citiți mă ocup doar colateral cu treburile din Arad. De data aceasta fac excepție, având în vedere…
Vasile, dragă, sper că accepți forma tutuită, în fond ne știm din cele mai vechi timpuri, chiar dacă nu ne putem socoti prieteni. Colegi, cel…
Sau Aradul? Fiindcă avem de a face cu expansiunea ei multilateral dezvoltată. Nu doar la noi, nu doar la Arad, nu doar în România. Citesc…
O las un pic mai moale, în fond portalul la care scriu își sărbătorește primii șapte ani de acasă, pregătindu-se plin de emoție de intrarea…
Ideea mi-a venit de la amicul Basil, cel care, în ultima sa notă de pe blogul său, mărturisește că a participat la toate cele trei…
Cei care își iau în serios rolul de oameni informați și implicați, mai ales cei care îmi explică la comentariile de la textele mele unde…
Deși pare că s-a terminat povestea, afacerea cu Teatrul Vechi abia începe. Până acum am constatat că administrația arădeană în frunte cu primarul Bibarț se…
Pe scurt și pe înțelesul tuturor, având în vedere că FB-ul e plin de tot felul de păreri și opinii, unele mai deștepte decât toate…
În zilele din urmă am luat parte la mai multe întâlniri, discuții legate de situația Teatrului Vechi. Era de fiecare dată prezent și Gyuri Schwartz,…
De o vreme este la mare modă liberalul din Oradea numit Bolojan. Oradea este dat ca exemplu, Bolojan prezentat ca omul momentului, un administrator destoinic,…
După aproape un semestru de la alegerile locale și un trimestru de la generale, la Arad persistă ceața. E o ceață fină și nu deranjează…
Avem probleme mari, desigur, al doilea viceprimar plutește în continuare în visele napoleonice ale lui Gheorghe Falcă, în timp ce cei cu simțire adâncă sunt…
Nu sunt niciun fel de tenebre aici, doar interese. Nici alea foarte scabroase, în fond e vorba de dezinteresul total al administrației locale de a…
Sau Navalny, cum este mai cunoscut prin presa occidentală. În chirilice nu ne pricepem, așa că ne lăsăm pe modestele noastre cunoștințe de istorie și…
Suntem specialiști în fenomen. Culturile mari nu-l au pe Caragiale, n-au de unde să ia aminte. La noi, țopârlanul cocoțat în funcție este o realitate…
Dubla măsură. O practică întânită mai peste tot în în administrația publică, instituțiile din cadrul MAI, MAE, APIA și alte multe instituții cu majuscule. Alții...
După ce au masat și comasat alegerile, după ce au listat listele, după ce au propus propunerile de candidați care să candideze, după ce au...
Despre Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, a scris The New York Times în octombrie, cu titlul „Ar fi timpul să luăm în considerare...
Tragem linie, cum se spune când n-ai ce spune, făcând un bilanț, acum, la sfârșit de sezon și început de Campionat European la fotbal. Încep...
Chiar dacă săptămâna trecută s-au întâmplat multe lucruri importante pentru lume, țară și Arad – și nu vorbesc aici neapărat de alegeri, ci de Festivalul...
Îmi cer scuze din start, dar fiind marginal implicat în festivalul Underground în plină desfășurare, voi spune câteva cuvinte și despre acest act cultural mai...
Sorin Covaci, originar din satul Neagra, comuna Dezna, și-a epuizat toate „căile de atac”, dar tot nu și-a găsit dreptatea. În disperare de cauză, ne-a...
Comasarea alegerilor de anul acesta, pe lângă implicările politice, alianțe, liste comune și așa mai departe, a mai avut un efect în procesul de votare....
Dacă e seară, iar temperatura din termometre începe să crească, pe centru își fac apariția fanii filmelor Fast&Furious care nu doresc nimeni altceva decât să...
Când spunem „Alo, Generația Pro!”, ne vine în minte automat numele Gianina Corondan, una dintre primele vedete ale ProTV-ului, iar cei care o știu încă...
Când un spectacol de teatru te face să te pierzi complet în onestitatea răvășitor de captivantă a poveștii, când simți un nod inexplicabil în gât,...
Originar din Lipova, județul Arad, Petre Ionuțescu a ajuns un important nume în industria muzicală românească și nu numai, mai ales în sfera jazzului, de...
Comunicat IPJ. Polițiștii orașului Nădlac au desfășurat o acțiune pe raza localității, împreună cu polițiștii de frontieră și polițiștii locali. La vederea unui echipaj, un...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați, în noaptea de 16/17 martie, despre un scandal în familie. Din cercetări,...
Sâmbăta, 16 martie, jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal pe râul Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni, din județul...
Adrian Wiener, candidat la Primăria Arad, a transmis un mesaj în urma alegerilor desfășurate duminică, 9 iunie. ’”Sunt mândru să aparțin acestui oraș. Să am...
Adrian Wiener, senator USR Arad transmite următoarele: „Indiferența este cel mai mare inamic al democrației. Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca cei buni...
Alianța Dreapta Unită, alianța politică și electorală de centru-dreapta, formată din Uniunea Salvați România (USR), Partidul Mișcarea Populară (PMP) și Forța Dreptei (FD), și-a depus...
Au început înscrierile pentru preselecția Miss Arad, proiectul în cadrul căruia se decid finalistele concursului Miss Arad 2024. Concursul județean de frumusețe împlinește anul acesta...
Carlota Pop, tânăra din Târnova (cea care locuiește în Spania) care a câștigat locul 2 la Miss Teen Universe, lansează un nou proiect, Miss Teen...
Reprezentanţii Little Miss & Mister România s-au întors acasă cu premii de la finala internaţionala Little Miss & Mister World ce a avut loc în...
Insula italiană Capri a interzis sâmbătă debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a unor probleme de alimentare de pe continent, transmite AFP....
Actorul american Kevin Costner a confirmat în mod oficial despărţirea sa de serialul TV „Yellowstone”, după ce a respins posibilitatea de a reveni în episoadele...
Donald Sutherland, a cărui abilitate atât de a fermeca, cât și de a neliniști, atât de a liniști cât și de a respinge, a fost...
Printr-o hotărâre apărută în primăvara lui 2023, Executivul a stabilit plafonarea prețului polițelor de asigurare obligatorie auto (RCA). Apoi, prin modificări succesive ale actelor ce...
Parlamentul a adoptat marți proiectul de lege care prevede că şoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan pot rămâne până la 10 ani fără permis...
Începând cu vara acestui an, autoritățile europene au impus instalarea „cutiei negre” pentru mașini pe toate vehiculele noi. Comisia Europeană a decis să introducă un...
Compania taiwaneză ASUS este renumită și pentru laptopurile sale de gaming. De câteva zile compania a lansat un nou laptop de gaming: ASUS ROG Zephyrus...
Târgul audio High End 2024 a avut loc la München în perioada 9-12 mai 2024. Aici compania Sennheiser a dezvăluit cel mai nou membru al...
Code for Romania / Commit Global, alături de 12 parteneri internaționali, lansează Mobifree, proiect ambițios de cercetare și pilotare dedicat îmbunătățirii sistemelor software pentru dispozitive mobile....
Actorul american Kevin Costner a confirmat în mod oficial despărţirea sa de serialul TV „Yellowstone”, după ce a respins posibilitatea de a reveni în episoadele...
Filmul „Pasagerii nopții“/„Les passagers de la nuit“ (r. Mikhaël Hers) va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad. Proiecția va avea loc vineri, 21 iunie...
Astăzi, în penultima zi a Festivalului Underground, programul include patru spectacole de teatru, jucate la Teatrul de Marionete, la Indagrara, Agora și Club Flex. Vor...
Muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Noutăți, în această săptămână, de la K-lu, Parov Stelar, Kaleo, Nick Cave & The Bad...
Pentru unii arădeni, Particles este doar un festival. Poate… un festival puțin altfel. A început în urmă cu 9 ani, la Teba, cu o „explozie”...
Are 15 ani, studiază chitara clasică la Colegiul de Arte din Arad, e chitaristul trupei metal Ribozom și acum lansează primul album solo: Raul Panzaru!...
Max, noua platformă de streaming lansată marți și în România pentru a înlocui HBO Max, vine cu un design îmbunătățit, o noutate majoră și o...
Netflix rămâne „regele streamingului” în România, potrivit JustWatch.com. Precum în primăvara anului trecut, Netflix are cea mai mare și o neschimbată cotă de piață în...
Se poate și mai rău decât „The Marvels”, primul mare eșec la box office pentru un film cu supereroi marca Marvel Studios. Producția Sony Pictures,...
Un nou proiect în domeniul sănătății, pregătit de Consiliul Județean pentru a fi aplicat în vederea obținerii de finanțare europeană. De această dată este vorba...
Comunicat. Programul european JARDIN va fi implementat în România în perioada 2024-2026, aducând un sprijin esențial pentru pacienții cu boli rare. Proiectul JARDIN are ca...
Comunicat. Peste 4000 de pacienți au beneficiat de serviciile Laboratorului de Cardiologie Intervențională, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, de la înființarea acestuia,...
De la primele planuri până la rezultatul actual din teren, proiectul de reamenajare a Pieței Catedralei a suferit mai multe schimbări, atât din punct de...
Încetul cu încetul, cea mai veche zonă a Aradului dispare. Nu ca să facă loc vreunui plan măreț de schimbare la față a urbei, ci...
Ceea ce o să vă dezvăluim în continuare, adică noi amănunte legate de investigația pe care am intitulat-o „Rețeaua Bulbuc”, o să vă șocheze. Ne...
Candidatul liberal la Primăria Valea Mare din Olt, Dan Gheorghe, a încurcat grav sărbătorile fundamentale ale creștinătății, vorbind despre „Nașterea Domnului” în mesajul său transmis în Noaptea de Înviere....
Așa cum ne-a obișnuit deja cu ocazia sărbătorilor, departamentul social media al Serviciului Român de Informații (SRI) marchează Dragobetele cu noi postări amuzante pe Instagram...
Dacă asta și-a dorit patronul unei școli de șoferi din Arad, să ajungă în atenția Ministerului Afacerilor Interne, nu putem ști, însă putem spune că...
Comentariile portalului
Ați umplut tot internetul cu articole pe tema acestui deces. Toată lumea, inclusiv mari capete ale Uniunii Scriitorilor din Arad s-au declarat mari prieteni ai decedatului printre exclamări (...)
În Arad e valabilă perfect zicala ce-i trebuie chelului? Tichie de mărgăritar. Orașul suferă crunt la cele mai elementare condiții cum ar fi trotuare decente în (...)
==MAI ANDRADA == ACOLO E LITORALUL KOKALARILOR SI AL BUGETARILOR DE PARTID == O MAHALA CAP COADA == NICIUN BANTZAN SAU ARDELEAN NU FACE 800 DE KM SA FIE TZEPUIT SI UMILIT IN MIZERIA (...)