Enola Day – Presa e în aer și cu dânsa hai și noi

    de Lajos Notaros | 27 mai 2021, 8:37 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    1

    Probabil nu sunt foarte mulți care realizează impactul copleșitor al „online-ului” asupra presei.
    Acest online, o realitate de nici două decenii, a schimbat fundamental datele problemei în majoritatea domeniilor vieții publice, având însă un efect devastator mai ales în presă. Pe de o parte în bine, pe de alta, prin mutarea masivă a colocvialității de laviță pe online, în derizoriu. Presa în zilele noastre este, pe lângă cel al puterii politice dintotdeauna, sub asaltul continuu al vulgarității și inculturii, figura jurnalistului fiind din ce în ce mai mult umbrită de cea a „influenserului”, orice ar putea însemna asta, de la bloggerii curgând din toate găurile până la comentatorii care se ascund după pseudonime care le trădează doar limitarea.


    Prea puțini realizează că în esență nu s-a schimbat mare lucru, jurnalismul a fost întotdeauna o rezultantă a tehnicii și a vieții sociale și politice, ceea ce însă nu a însemnat niciodată relativizarea importanței sale sau nerecunoașterea faptului că jurnalistul este un meseriaș care își poate face meseria bine sau rău. Ca în orice meserie, de fapt.
    Sunt perioade în istoria omenirii caracterizate prin schimbarea rapidă a modului în care se percepe, se simte, se gândește lumea, perioade de trecere, de tranziție, ca să folosim o noțiune la modă. Istoricii și filozofii istoriei vorbesc și despre o criză a valorilor, pregnantă în aceste perioade. Mai simplu spus: valorile tradiționale sunt supuse neîncrederii și îndoielii, cele noi sunt încă prea proaspete ca să devină de necontestat. Sunt vremuri în care „merge orice” și orice poate fi contestat.
    Numai că toate acestea se întâmplă într-o atmosferă de zarvă și scandal, iar acum, odată cu crearea rețelei mondiale online, scandalul devine planetar și atotcuprinzător.
    Nu există antidot, vaccin, ca să fim la modă, împotriva fenomenului. Mai precis există unul, acela vechi și bun și care, de asemenea, în asemenea vremuri, este puternic contestat, declarat o relicvă a trecutului. Se numește discernământ, rațiune, mai sofisticat, putere de înțelegere, spus mai colocvial. Un mod de a fi și a trăi bazându-te pe cultură și pe cele câteva valori absolute care nu se schimbă niciodată chiar dacă, urmând moda, se coafează, se îmbracă diferit de la caz la caz.
    În fond, nimic nou cu presa acum.


    Puterea de la început a dorit să controleze ce se spune despre ea, în asta constă narcisismul implicit al puterii dintotdeauna. Iar ziariștii dintotdeauna se diferențiau tot așa: cei care spun doar la ceea ce ajung ei, prin forțe proprii – adică rațiune, experiență, investigație – și cei care fac într-un fel sau altul pactul cu puterea. Desigur, puterea este ca lupul care încearcă să îi înșele pe porcușorii zăvorâți în casă: se maschează, se dă abilă și binevoitoare, face orice până intră în casă.
    După aia, în schimb, nu mai are decât o singură preocupare: cum să te mănânce. Fript, fiert, cu garnitură sau fără, important este să fie o masă pe cinste. Vorba vine, că cinstea aici nu are nicio treabă.
    Apropoul acestor considerații mai generale este deturnarea avionului Ryanair de către autoritățile din Belarus. Ceea ce nu se putea întâmpla decât la ordinul omului din vârf, depozitarul puterii, Lukașenko după numele său. Avionul obligat să aterizeze în Belarus nu transporta droguri, nici arme sau trupe teroriste. Nu, transporta ceva mult mai periculos: un tânăr jurnalist, de 26 de ani, pe numele său Roman Protasevici, actualmente simplu blogger, după ce a fost si editor la mai multe platforme anti-Lukașenko. Pe deasupra era acolo și prietena sa, rusoaica Sofia Sapega.
    Cert este că după arestarea celor doi, ambii au recunoscut – e drept, Roman având fața cam tumefiată – că ei au stat în spatele demonstrațiilor anti-Lukașenko de anul trecut, de după alegerile despre care cei mai mulți consideră că au fost trucate în favoarea liderului de la Minsk. Cel care, din câte se pare, nu se teme de nimeni, nici de opoziție, nici de contracandidata Tihanovskaia, doar de acest blogger de 26 de ani, cel care, zice marele lider de la Minsk, este terorist și duce un război hibrid împotriva sa.


    Și ca să vedem că nici la noi nu e tocmai roz, să amintim aici faptul că DIICOT și DNA a deschis o anchetă împotriva unor redacții și ziariști pe care îi bănuiește… de ce îi bănuiește oare? Fără precedent, DIICOT și DNA, în loc să se ocupe de corupția economică și politică, se apucă de denunțurile unor politicieni împotriva unor jurnaliști deranjanți.
    Adevărul e că este mai ușor. Jurnaliștii nu sunt nu-știu-ce bogați, nu prea au gărzi personale sau vile cu ziduri de cetate, nu prea circulă în mașini blindate, nu-i mare lucru să-i iei pe sus, să le tragi niște pumni în moacă. După care încep să vorbească de nu-i mai poți opri, că ăștia, spre deosebire de patroni și politicieni, au verbul la ei, știu pluralul și acordurile după gen, rang, post și alte asemenea acorduri.
    Vorbim, desigur, de jurnaliștii adevărați, nu de cei făcuți în birourile din diferitele instituții sau, și mai simplu, la chefurile secrete ale jucătorilor politici și economici. Nu de purtători de cuvânt sau șefi de birouri de comunicare și informare. Indiferent dacă au sau nu o diplomă care să dovedească că sunt jurnaliști.
    Fiindcă așa cum politicianul adevărat nu este făcut de diplomă, nici jurnalistul nu este. În ambele cazuri e nevoie de ceva pe care o ai sau nu o ai.
    Că nu degeaba în românește în continuare li se mai spune la politicieni și demnitari.
    Iar jurnalistul adevărat este acela care știe să facă diferența dintre demnitari și politicieni…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. eu aș încerca să definesc jurnalistul ca fiind acea persoană care scoate la lumină situații de interes pentru cititori. Punct. Interesul cititorului și doar atât. Interesul cititorului este cam același cu interesul public și este vorba întotdeauna de ceea ce este corect sau perceput de jurnalist ca fiind corect în opoziție cu ceea ce este convenabil pentru o persoană sau alta, pentru un grup sau altul.
      Câți jurnaliști se manifestă preocupați pentru interesul public? Poate 1 sau 2 în Arad, poate chiar niciunul.
      Câți jurnaliști se transformă în niște zdrențe pentru niște oscioare aruncate de politruci. Majoritatea?
      Poate ziarul ăsta să-și dorească jurnaliști dedicați cititorilor și nu finanțatorilor? Cel puțin discutabil.

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.