sâmbãtã, 20 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule – Politica arădeană de la fotbal la miuță. Trei la zero pentru noi?

    de E. Nola | 18 iunie 2024, 8:37 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    3

    Tragem linie, cum se spune când n-ai ce spune, făcând un bilanț, acum, la sfârșit de sezon și început de Campionat European la fotbal. Încep să scriu înaintea meciului nostru cu Ucraina, am niște idei în cap, dar toate se bat așa cap în cap, precum la o centrare care trece peste toți jucătorii strânși în careu. Singura întrebare care ne-a mai rămas este dacă vom da gol. Unul sau mai multe. În funcție de asta vine și restul întrebărilor.

    Voi reveni după ce se termină meciul, acum trebuie să vă mulțumiți cu miuța din politica locală arădeană. Da, cea care nu reușește să facă o fântână arteziană ca lumea în Piața Catedralei în timp ce se uită cu mândrie la militarii din Cetatea părăsită. Precum Mețianu în zi de târg.

    Politica arădeană de la fotbal la miuță. Trei la zero pentru noi - Bibi

    Oricum ar fi, este clar că Bibi are de ce zâmbi ținându-se de mână cu soția pe treptele Palatului Administrativ, nemaivorbind de rânjetul lui Ghiță Falcă lângă soția cu care se uită la rezultatele alegerilor. A fost pe muchie de cuțit, noroc cu adversarii care nu au crezut nici ei că echipa lui Ghiță poate fi pulverizată în Arad. Probabil, se gândeau la generalul Coldea fără să știe că absolventului liceului de petrol și gaze din Arad i se pregătește ceva. Acum este clar, consăteanul lui Bibi e urmărit și în Albania, treaba merge chiar până la carteluri de droguri din Mexic, nu este o întâmplare că generalul nu mai poate preda nici măcar la Academia SRI.

    Nu este o întâmplare așadar că și la Arad se clatină construcția realizată cu aprobarea și susținerea sa. Falcă a prins un mandat la UE în ultimul moment – și numai datorită comasării, că PNL singur nu i-ar fi putut garanta –, Bibi a fost ales mai mult pentru că ceilalți aveau încă dubii, nu pentru că l-ar fi susținut boborul arădean mai tare ca înainte. Dimpotrivă, raportat la participare, Bibi a primit mai puține voturi ca acum patru ani. Mai exact trei ani și jumătate. Asta este, chiar dacă generalul e sau pare pe ducă, penticostalii stau încă bine la Dacia și și prin alte locuri proaspăt dăruite de administrația bibilică, destul pentru realegerea cârț-carț a rondului de seară de marți.

    Politica arădeană de la fotbal la miuță. Trei la zero pentru noi - 2

    E clar că aici nu mai este vorbă de politică, ci de un joc așa între prieteni, o miuță ascunsă de lumea arădenilor care mai speră că orașul nu va dispărea de tot între Oradea și Timișoara, confundându-se cu Păuliș și Chișineu-Criș. Spun de cele două mai mult fiindcă au spart monopolul statului din umbră, alegând primari care nu aparțin nici de PSD, nici de PNL. Nu-i mare lucru altfel, în fond, așa cum am mai spus pe aici, la noi nu partidele contează, ci mișunătorii din spate, în fond și primarul REPER din Criș a plecat din PNL, iar Păulișul e frumos, dar nu contează, nu-i așa. Dacă AUR vor, AUR vor avea!

    Revenind la fotbal – că e vacanță și CE – nu știm ce va fi, speranțe prea mari nu avem, chiar dacă arădeni fiind, suntem utiști din naștere. Mai nou nu prea e indicat să vorbești pe aici de fotbal că dai în politică. Iar dacă ție îți place jocul, uită-te la campionatele mari din Europa, acolo, din când în când se mai și joacă sportul acesta. Dar, asta este, la un campionat european ții cu cine ții, indiferent de nivel și performanță.

    Politica arădeană de la fotbal la miuță. Trei la zero pentru noi - Chesa

    Ar fi prea de tot să ții în Arad cu Spania sau Italia, chiar dacă sunt destui arădeni și pe acolo, fără să mai vorbim de relațiile noastre milenare tradiționale cu italienii. Și pe urmă, campionatul se joacă în Germania, iar cu nemții e cum se știe, nu te considera învingător până nu au urcat cu toții în autobuz.

    Și uite că a ieșit. Spun cu mâna pe inimă: n-aș fi crezut să jucăm atât de inteligent și adunat, să îi dominăm mental pe ucraineni atât de evident. Degeaba au avut ei posesia, degeaba au jucători poate mai tehnici, mai valoroși, echipa făcută de Iordănescu junior a controlat meciul de la un capăt la celălalt, oferind suporterilor adunați în stadion și în fața ecranelor o adevărată desfătare.

    Mai rar am văzut jucând naționala atât de adunată și concentrată, pe undeva chiar am început să îi invidiez pe ai noștri politicieni care, chiar dacă nu au treabă cu fotbalul doar la nivel de propagandă, s-au dus cu mic cu mare la München. Și nu vorbesc de Simion sau de alții, ci de ai noștri, de aici, din urbea noastră pustiită de efectele activității lor în echipă. Desigur a fost și Ghiță, liniștit după ce a rămas în post la Bruxelles, dar a fost și Botoș, cel care trebuie să se reorienteze după ce a fost scos din Parlamentul UE de către madam Șoșoacă. Traian Igaș s-a dus așa pe cheltuială proprie, în amintirea vremurilor de demult, s-a dus și Domnul Pistru, omul de legătură, dar a fost, tot așa, pe cont propriu, până și Sebastian Bulumac. Chiar mi-a trecut prin minte așa o idee răzleață, precum o minge care caută transversala, oare, după meci, nu s-au pus cu toții de acord la o bere, două. N-aș crede, au ei altă treabă. Cu toții.

    Politica arădeană de la fotbal la miuță. Trei la zero pentru noi - Falca

    Dar, hai să îi lăsăm cu treaba lor care, acum, după ce i-am ales din nou, nu mai este și treaba noastră, să ne bucurăm fără rest de spectacolul fotbalistic oferit de băieții din națională care acolo, pe teren, nu mai au treabă cu politica.

    Ce bine ar fi să nu aibă nici după ce ies de pe teren…

    PS: Într-o altă ordine de idei, mai puțin corectă politic: Rusia transmite meciurile Campionatului European, nu și cele ale Ucrainei. Te pomenești că acuma le pare rău…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.