Enola Day – Gașca și noi

    de Lajos Notaros | 11 februarie 2021, 8:32 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    4

    Avem probleme mari, desigur, al doilea viceprimar plutește în continuare în visele napoleonice ale lui Gheorghe Falcă, în timp ce cei cu simțire adâncă sunt oripilați de faptul că ar putea fi numit un ungur prefect al Aradului, fără să mai vorbim de rondurile de seară ale Domnului Bibarț.

    S-a terminat și cu Teatrul Vechi, opoziția din Arad, cea care atacă din toate părțile, dar mai ales prin Spitalul Județean, n-a scos o vorbă la subiect, așa cum nu se bagă nici în alte afaceri din care toți ar putea ieși câștigați.

    Nu e nimic nou aici, trebuia să ne obișnuim de mult, în România, și cu atât mai mult în Arad, nu se administrează, ci se împarte prada.

    Din patru în patru ani apare așa o boare, o mică neliniște legată de sărmanul popor care se duce – din ce în ce mai puțin – la urne, după care trai neneacă, ai patru ani ca să te scoți, să-ți termini studiile, să-ți obții diplomele, să-ți iei mașină de mașină și să-ți ridici casa la care ai visat încă de pe vremea când urmăreai la teveul lui Ceașcă serialul acela american în care toți erau cu pălării de cowboy iar femeile avea părul perfect aranjat și în timp ce făceau amor.

    Vorbim de partide și instituții, ne raportăm la UE și vedem marea conjurație mondială care nu ne lasă să fim din nou ce am fost odată, dar suntem liniștiți totuși, contul se umflă, copilul merge la Oxford iar în vacanță ne întâlnim cu toții în Dubai.

    De ei vorbim, desigur, de cei pe care îi alegem, cei care ne asigură că sunt reprezentanții noștri, după care, între ei, în timp ce aprind țigareta de foi și ridică paharul de șampanie franțuzească, râd cu poftă de proștii care au înghițit-o și de această dată.

    Singurul care lipsește din peisaj este Caragiale.

    Să ne mai spună odată că asta este, să ne luăm cu gândul și cu grija, ăștia sunt tot aceia, gașca, adică, ca să folosim un termen cu origini obscure, adică nu partid, nu Parlament, nu administrație și alte povești, ei sunt acolo precum cei patruzeci ai lui Ali Baba iar noi aici precum satul de lângă pădure care din patru în patru ani este călcat din nou de cei patruzeci din gașcă.

    Povestea este veche, e de când ne știm, acum se vede mai bine fiindcă pe hârtie suntem în Europa, ne comparăm cu cei de acolo, chiar dacă suntem pe ultimul loc din cele 27 de țări pe lista corupției întocmită an de an de Transparency International. Este drept cu același punctaj, 44 din 100, cu Ungaria și Bulgaria, dar înaintea lor pe listă. De Bulgaria știm, însă e ceva că le-am luat fața ungurilor.

    Mai nou cu DNA și cu Codruța la Bruxelles avem impresia că treaba asta cu corupția este așa o chestie științifică, cu care trebuie să te lupți precum se luptă firmele farmaceutice cu Covidu.

    Pe naiba.

    Este foarte simplu, se știe de „fenomen” din cele mai vechi timpuri, numai că pe atunci se numea simplu furt, iar cei care îl comiteau era numiți tot simplu: hoți. A fost prevăzut și în cele zece porunci, da în acel text sacru pe care se clădește ipocrizia noastră de peste două milenii. Mai e acolo ceva și cu juratul strâmb, mai simplu spus cu minciuna.

    Asta este corupția, dragilor: furt și minciună.

    Iar ca să nu te simți jenat de faptul că furi și minți așa cum respiri, pe aici, pe la noi și prin țările vecine e bine să te înscrii într-un partid. Nu prea contează care, că e liberal, că e naționalist, că e comunist, partid să fie. Unul care e acolo, împreună cu ceilalți și formează gașca. Așa se poartă mai nou, nu li se mai spune ceată (turcesc), bandă (francez, german, englezesc), iar de mafie să nici nu auzim, că aia e doar italienească și gata.

    Partid să-i spunem, organizație politică, civică de interes național, că sună mai bine. Iar celor din gașca asta să nu le mai spunem tâlhari, hoți sau alte asemenea chestii peiorative, e mult mai elegant să le spunem politicieni, oameni cu funcții, funcționari publici, sună și mai bine.

    Și să nu ne întrebăm – aici avem o mare problemă: în fostele țări socialiste, în care în afara unora care erau la număr cât hoții lui Ali Baba, toți am fost o apă și un pământ, dar în 30 de ani am ajuns să-i vedem pe ăștia bogați și fericiți iar noi, marea majoritatea cu curul atârnând din chiloți – de unde au ei atâtea proprietăți, conturi și bani, cum de le-au obținut în timp ce noi munceam și ei mișunau prin partide.

    Desigur, răspunsul e simplu, din moment ce un profesor care și-a mâncat nervii 40 de ani la o școală care devenea, în ultimele decenii, din ce în ce mai mult un club de fițe care îți dădea o diplomă la sfârșit, are o pensie de 2500 de lei, dar dacă intra și el în gașcă la timp putea să aibă una specială de 10 ori mai mare.

    Pentru că, iar aici avem și noi specificul nostru local, legea găștii nu este competența, onestitatea și buna-credință, ci ceva care tot din germană vine și se cheamă șmecherie.

    Nemții , sărmanii de ei, habar nu au cum de ne-au orientat spiritualitatea și cultura cu un singur cuvânt – șmecherul era degustătorul de vin adus de sași la sud de Carpați, ca atunci când schimbau produsele lor pe vin de Drăgășani sau de Dealul Mare, să nu se pomenească cu vreo poșircă – și nu s-au prins nici măcar atunci când am ales ca președinte pe unul care pe vremea aia ar fi fost în mod sigur șmecherul de serviciu.

    Deci atât despre corupție pentru astăzi, dragilor, restul veți afla de la gașca care mai nou poartă și mască…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. creație intelectuală covidată, adică afectată de chestie la modă, de clișee agnostice aparente.
      Adevărul este totul, este cel ce va rămâne, este acela care NU poate fi negociat, modificat, trunchiat, schimbat, estetizat, aranjat …
      Adevărul ascuns, ăla care urlă să respire, ăla este cel care trebuie pus pe firmament indiferent de convenabil, de majorități sau minorități, de sensibilități, de revendicări și alte rahaturi.
      Problema cu adevărul este că este greu, că este sufocant pentru lași, mincinoși și curve indiferent de sex. Este urât, greu, irespirabil … dacă ești impostor, păduche, zdreanță. Pentru ceilalți este aer, lumină, apă și viață.
      … dar ceilalți nu contează, nu vor, nu pot , nu știu, nu au curaj. A lor este viitorul dar ei cred dogmatic că trebuie să se sacrifice pe altarul unde mare preot este JEGUL de Falcă.
      Ce țară, ce rahat, ce mizerie, câtă prostie, mizerie și lașitate, INCREDIBIL!
      Ce ziariști – stomace cu acizi, intermediari participanți la digestie – fără nici o valoare pentru sistemul nervos și absolut desprinși de zborul spiritului – infecte târâtoare, imunde și vinovate.
      Ce lideri – limbi, papile gustative amorțite, glande și pofte, scârbe cu lornion …
      și totul amestecat ca să fie suportabil și izbăvitor pentru toți cei ce nu simt nicio vină deși ar trebui.

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.