marþi, 23 iulie, 2024

Special Arad Logo

    INTERVIU | Gianina Corondan, despre „potențialul turistic imens” al Aradului, despre teatru, televiziune și ce mai e „underground” sau „instagramabil”

    de Tomck@t | 21 iunie 2024, 6:41 PM | Interviuri | Recomandările editorilor

    1

    (foto: Marius Tudose)

    Când spunem „Alo, Generația Pro!”, ne vine în minte automat numele Gianina Corondan, una dintre primele vedete ale ProTV-ului, iar cei care o știu încă de atunci, știu despre ea că nu este genul care să stea pe loc. În televiziune, a mai fost și la TVR și, cel mai recent, la Prima TV, a avut și o trupă de rock alternativ, în studenție a cochetat și cu actoria, chiar dacă a terminat facultatea de economie, iar de ceva timp are un podcast numit „Designer în vitrină”, prin care promovează artiștii vestimentari din România.

    A trecut și pe la Arad de câteva ori, de exemplu ca prezentatoare a evenimentului Fashion Days, dar ceea ce foarte puțini știu despre ea este că… are rude chiar la Arad.

    Cel mai recent, la începutul acestei luni, a stat în Arad mai mult de o săptămână. Special Arad a profitat de ocazie și a ieșit următorul interviu:

    – Știu că te afli la Arad de 8 zile, dar fac acum pe prostul ca să-mi spui tu, mai pe larg, de ce…

    – Sunt în juriul Festivalului Underground de la Arad, care revine după niște ani și, din câte am auzit, pentru că nu am mai participat, a fost o piatră de temelie aici. Adică… festivalurile de teatru se succed, am colegi, prieteni jurnaliști care au venit și la Festivalul de Teatru Nou sau la festivalul de dinainte, și în vremurile alea. Ei, acum, a fost așa o întâmplare și am profitat că mi s-a făcut această propunere, să fiu în juriu. Eu mă simt foarte atrasă de zona underground, pentru că am coborât în catacombe, am cântat în festivaluri cu trupa mea (n. red. – Quartz) pe vremuri, numai în ambianțe din astea foarte obscure, inedite, alternative. De altfel, cântam rock alternativ. Dar și cu teatrul, fiindcă în studenție m-am dus cu Teatrul Podul din Casa Studenților tot așa, la diverse festivaluri, în contexte neașteptate. Apăream noi, o trupă de tineri aspiranți la actorie și „pipăiam” locul care era cu totul neobișnuit pentru teatru.

    – Ce ai apucat să vezi până acum atât din Arad, din oraș, cât și din spectacolele festivalului? Și ce impresii ți-au lăsat?

    – Din Arad n-am apucat să văd acum foarte mult pentru că nu am avut timp, programul este înțesat de spectacole și țin morțiș să le văd pe toate, dar am fost și acum doi ani, am prezentat un festival de fashion la Arad, Fashion Days, și am văzut atunci un pic mai mult, am văzut niște clădiri foarte frumoase, istorice, am văzut cum alte clădiri se degradează tot mai mult, în termeni istorici, și m-am plimbat prin niște spații alternative. Acum am văzut un pic din Bibliotecă, la restaurante, la cazino am fost atunci, cu ocazia festivalului de modă și am mai venit odată să fac o vizită de lucru, asta e proiectul meu, în care descopăr producători români care oferă produse de calitate, servicii de calitate și am fost la Il Classico, la invitația lor, să văd cum e o zi să fii în papucii celor care fac pizza. Asta acum vreo trei ani. Atunci iarăși am profitat de ocazie și am mai făcut și un LIVE cu un ghid din Arad, care ne-a adus pe strada principală, până ne-a apucat ploaia, cum se anunță și acum.

    Gianina Corondan 2 - interviu Special Arad - foto Marius Tudose
    Foto: Marius Tudose

    – Dar despre spectacolele văzute din programul Festivalului Underground ce ne poți spune? Ce impresii ți-au lăsat, până acum?

    – Mi-a lăsat impresia că dorința e foarte mare, dorința de a reveni cu un suflu nou în acest festival și mulți, care au fost la început, au fost prezenți și astăzi și își reamintesc de momentele trăite aici. Din ce povestesc, festivalul avea o anvergură la un moment dat. Fiindcă s-a făcut an de an și deja avea un public. Avea o lume care mișuna în jur. Sau erau povești, erau provocări pe care le țineau în frâu. Eh, acum, după atâta pauză, s-au mai uitat, lumea s-a schimbat. Probabil că acum 12 ani, când a fost (pen)ultima ediție, nici nu conta internetul atât de mult. Astăzi nu poți să exiști ca manifestare de tipul ăsta fără să ai content în online, să fii în toate felurile instagramat, tocat în Facebook… ori, pe partea asta, și-au făcut treaba foarte bine, adică am văzut că e un program la zi creat, dar trebuie să te duci… ori, cum mă chemi să merg acolo? Cred că publicul din Arad ar putea fi un pic mai… intens stimulat și mai persuasiv stimulat să vină, să vadă, să se convingă, pentru că au fost spectacole care vorbesc despre ei, mai bine sau mai puțin bine, șchiopătat făcute să zicem, dar… asta e și societatea noastră, că nici noi nu suntem perfecți. Aici este o radiografie. Ori, uite, dacă nu veneam și nu aflam… chiar dacă mă interesează zona teatrală în mod special și zona asta creativă, dar dacă nu veneam, recunosc, cred că nu auzeam de festivalul Underground. Este în online, auzi, ca un „flash” așa, îți trece prin fața ochilor o informație. Mă interesează fiindcă sunt pasionată de domeniu, dar a trecut și am uitat, au venit alte și alte informații. Cred că e și pauza pe care au întâmpinat-o cei care l-au organizat, dar este și schimbarea lumii, la care ar trebui să se adapteze. Și probabil că la anu’ va fi mult îmbogățit. Însă pe mine m-a uimit ce bogăție de participanți au. E participare internațională, iar la nivel național sunt cam toate zonele reprezentate, deci ca organizare mi se pare că și-au dat măsura experienței, fiindcă oamenii care au făcut înainte aveau o experiență, se știau între ei, știau trupele și acum sunt la zi cu toate trupele. Chiar eu nu am văzut o trupă la București și o voi vedea aici sau am văzut-o deja aici. Conținutul e bogat și e diferit și asta mi-a plăcut.

    „Îmi spunea cineva că dacă s-ar fi întâmplat festivalul acesta în Timișoara, toți arădenii ar fi fost acolo”

    – Festivalul Underground înseamnă, în principiu, promovarea producțiilor independente, mai puțin cunoscute și astfel, implicit, un public mai restrâns, mai „underground”. La Arad, acest lucru s-a văzut, publicul nu prea „se înghesuie” la aceste spectacole. Crezi că e o problemă la nivel de Arad, că nu există un interes mai mare pentru producții independente? Sau este ceva „normal”, ceva general valabil oricărui oraș și oricărui spectacol, respectiv festival independent?

    – Da… uite că ar trebui să studiez un pic teatrul de stradă și l-am văzut doar la Sibiu. Acolo lumea se adună. Ori aici… tocmai m-am ridicat de la un spectacol de stradă, într-o piață mică de aici din Arad (n. red. – „Fresh Air” de Anna Confetti, în scuarul Bisericii Roșii), spectacol creat de o companie din Spania, foarte amuzant și foarte catchy… și nu s-au oprit oamenii. Nu știu dacă s-ar întâmpla asta și în zona Moldovei, și în zona Maramureșului, și în Câmpia Română, în satele sau orașele de acolo… dar aici am observat chestia asta. Oriunde am fost în lume și niște actori apăreau spontan, oamenii s-au adunat. Cred că este și o timiditate a noastră, a românilor, a oamenilor din zona asta. Au dorința de a nu fi prinși cu camera ascunsă sau puși într-o situație comică, să se râdă de noi, nu ne place să se râdă de noi. Așa mi se pare. De la copii se întâmplă, chiar. Dacă se râde de un copil, nervii sunt pe măsură. Oamenii reacționează furibund. În alte locuri, parcă, sunt mai domoliți oamenii. Cred că asta e, pe de o parte, și poate că este și un program pe care oamenii și-l fac și nu prea ies din rutina zilnică aici, în Arad. Îmi spunea cineva că dacă s-ar fi întâmplat festivalul acesta în Timișoara, toți arădenii ar fi fost acolo, dar dacă se întâmplă în orașul lor, nu se sinchisesc, pentru că zic „Eh, Aradul oricum nu are ce să ofere!”. Am întâlnit asta și în Zalău, unde am rude… Adică trebuie un pic cercetat îndeaproape, nu pot să mă pronunț, să zic „dom’le, problema Aradului e asta”. Am observat niște lucruri care mi-au dat de gândit. Adică festivalul e destul de promovat în online, dar nu am văzut foarte multă lume avidă de spectacolele astea și poate că este și o neîncredere în zona underground, care nu a confirmat așa, la nivel central, adică nu vezi producțiile lor la televizor, nu auzi de vedetele underground…

    Gianina Corondan 3 - interviu Special Arad - foto Marius Tudose
    Foto: Marius Tudose

    – Deși au fost invitați și Iureș, Morgenstern, Piersic Jr., azi va fi un spectacol de Juncu… deci sunt și nume sonore, sau până și faptul că sunt spectacole din Germania, Marea Britanie, Spania etc., ar trebui să fie atracții…

    – Da, fiind internaționale… Mă gândesc că nu au fost îndeajuns de bine promovate în rândul aspiranților la actorie, că sunt și aici, s-au făcut niște workshop-uri, am văzut că au venit tineri și adolescenți, dar seara, la teatru, cred că… programul e făcut pentru o seară și oamenii nu vor să și-l modifice. Eu însămi am chemat niște oameni din Arad la spectacole, „haideți să ne și vedem cu ocazia asta! Haideți să vedeți Iureș, Maia Morgenstern, dacă astea sună mai bine”… și au zis că vin și nu au venit. Nu știu acum dacă este o meteahnă a spațiului sau este o întâmplare.

    – E o dilemă care mă preocupă și pe mine…

    – Și nu ai un răspuns?

    – Să știi că mai demult nu era așa! Acum mai mulți ani, de exemplu când erau edițiile precedente ale Festivalului Underground, dar între trimp… marele dezavantaj al Aradului e că studențimea e la Timișoara, Cluj, toți plecați.

    – Da… publicul migrează spre zonele mai faimoase, probabil, și de asta… dar, altfel, mie Aradul mi se pare că are un potențial uriaș! Uriaș! Are niște clădiri superbe, are niște cotloane… chiar m-am uitat acum, fetele astea care au jucat, spanioloaicele, nu au avut pe unde să se miște, cu cine să interacționeze, dar e ceva ce bântuie aici…

    – În 2022 ai fost prezentatoarea emisiunii „Destinația Anului” la Prima TV și în acel an, din câte știu, a participat atât municipiul Arad, cât și o localitate din județ, Săvârșin. Nu a câștigat niciunul în nicio categorie…

    – Atunci, ca destinații mari, au fost Brașov, Iași și Târgoviște. „Destinația Anului” a avut un specific, care mi-a fost și mie predat la început, anume că majoritatea voturilor și tot procesul de alegere, de nominalizare și apoi alegerea câștigătorului este online. Deci trebuie să faci parte din comunitățile astea care sunt avide de a tasta, de a umbla pe grupuri, de a posta, de a fi  energici și prezenți în online. Afară nu se întâmpla mai nimic din punct de vedere al emisiunii, adică nu erau afișe care să anunțe că vine echipa de filmare, să ne pregătim frumos. Nu, erau anunțate autoritățile și ele ne înlesneau niște intel, dar mai mult de atât nu. Iar publicul vota, online.

    Gianina Corondan 4 - interviu Special Arad - foto Marius Tudose
    Foto: Marius Tudose

    „Aradul ar putea fi o bijuterie!”

    – Aș putea să te întreb „este chiar atât de slab Aradul din punct de vedere turistic?”, dar o să te întreb, de fapt: cum se vede Aradul din afară?

    – Eu trebuie să încep să-ți răspund la asta prin a-ți spune că am rude în Arad, cu numele Corondan. Din partea lui tata, el fiind din Sălaj. Oamenii s-au împrăștiat prin zonă și au întemeiat familii. Deci am o stare aparte când vorbesc despre Arad. E, totuși, locul unde ne-am împânzit și noi. Și observ, cum ți-am zis și mai devreme, că este potențial turistic imens. N-am cum să nu-l compar cu niște orașe mici sau mijlocii din alte țări, care sunt bine puse la punct și invadate de turiști. Ori aici… pare că nu se vrea, se așteaptă erodarea unor spații, trecerea lor în uitare. Se așteaptă ceva. Nu am văzut grupuri de turiști, că doar e la o aruncătură de băț de Ungaria, de zona de Vest a Europei. Sunt în București mai mulți turiști. Sunt în Sibiu, sunt în Oradea… care e, iarăși, aproape. Aici trebuie să-mi răspundeți voi, că nu știu cum se organizează, cum se ordonează acest oraș, poate nu se vrea la nivel local să fie invadat acest oraș de limbi străine, de „cotropitori venetici”. Și atunci e un răspuns, „dom’le, noi nu vrem!”. Dar dacă se vrea și nu se întâmplă, înseamnă că e un drum plin de scaieți și trebuie curățați un pic. Sunt locuri pe care le vizitezi în orice centru al oricărui oraș din Europa, cum ar fi Bruges, ca un exemplu… ai aici și apă, pe care să te plimbi cu bărcuța, ai și biserici monumentale, ai catedrale, ai teatru foarte frumos, seara arată superb clădirile care sunt luminate. Mi se pare că e un potențial… nefolosit. Și nu înțeleg de ce. Și știu că în bătălia electorală toți se bat cu pumnii în piept, că „vom face și vom drege”. Aradul ar putea fi o bijuterie, care să fie o alternativă la Oradea, la Sibiu, lejer, pentru străini și pentru români! Pentru că noi nu vedem, în zona de sud, ceea ce istoria ne-a adus aici. Avem vestigii ale Imperiului Austro-Ungar, avem o mulțime de variante și posibilități de agrement, de petrecere a timpului. Sunt oameni deștepți, am fost la Bibliotecă, acolo încearcă să-i cucerească pe copii cu tot felul de ateliere, adică sunt inițiative private. Asta este o meteahnă națională. Dacă s-ar uni oamenii din diverse zone de interes, cred că ar fi o nestemată Aradul. Ar fi la concurență cu orice alt oraș din Italia, Belgia, Germania ș.a.m.d.

    – Este exact ce gândim cu toții, nu doar presa locală, ci majoritatea arădenilor, doar că… nimeni nu face nimic în acest sens. Sau foarte puțin.

    – Și știi ce am mai observat? Am trecut pe trecerea de pieton și era cât pe ce să ne zboare o mașină într-o mare viteză. O dată, de două ori… Ne-a povestit o participantă la festival, că a pățit asta, era în taxi și era să spulbere pe cineva pe trecerea de pieton. Dar poate că e o întâmplare acum, poate că a venit căldura și oamenii sunt surescitați.

    Gianina Corondan 5 - interviu Special Arad - Underground - foto Marius Tudose
    Foto: Marius Tudose

    – Cum se vede Aradul din afară acum, în sezon festivalier? Fiindcă evenimente chiar faine sunt în Arad, dar nu știu cât sunt de popularizate, ce ecou au în țară. Și nu numai Festivalul Underground. În general. Habar n-am ce se aude despre Arad.

    – Să știi că anul trecut, când Timișoara a fost Capitală Culturală Europeană, la București nu s-a auzit mai nimic. Deci Timișoara, care era în centrul atenției, cu luminile pe ea. Și le-am semnalat oamenilor, că am fost de câteva ori, să văd expoziții etc. și au zis „Ah, interesant, nu ne-am dat seama”. „Părea că”. Pare, uneori, când ești în miezul problemei că se vorbește, că se întâmplă. Nu, eu cred că trebuie un pic mai deșteaptă, ca să nu zic vicleană, făcută propaganda orașului, dacă se vrea, și aici sunt multiple metode, niște trucuri, „magii” care să aducă oameni și vâlvă despre Arad. E drept că nici eu nu mai sunt cea care urmărește știrile oficiale, le caut prin diverse moduri, le găsesc în cercuri de prieteni care selectează, care filtrează ce pare mai important. Mă interesează în primul rând zona culturală și… de aici, din Arad, nu știu dacă am auzit. Am fost chemată în câteva rânduri la Fashion Days și am mai ținut legătura cu designerii, pentru că și asta mi se pare că e un fenomen care crește și care a avut niște cote alarmante în pandemie. Dispar creativii noștri. Ori pleacă, ori închid porțile pentru că nu reușesc să existe în mod eficient, adică să se și întrețină. Am căutat artiști în toate orașele, prin toate zonele țării, și sunt designeri talentați și aici, în Arad. Știu de ei, pentru că m-am interesat, dar oamenii, la nivel general, nu au aflat. Eu încerc să fac în „Designer în vitrină” un colț care chestionează fenomenul creativ, am început cu designul vestimentar, dar intenționez să îl duc mai departe, pentru că creativitatea nu e atât de apreciată la noi, sau pare că este un atribut al nebunilor și al oamenilor fistichii, dar „hai să nu-i luăm prea în serios”. Și asta mi se pare nedrept, pentru că asta admirăm peste hotare. Tocmai creativitatea și felul de a spune altfel lucrurile. Ineditul unor destinații, peisaje unice, care sunt forfecate și croite de oameni creativi. Astea ar trebui să fie mai atractive. Dar la noi, nu acceptăm prea ușor oamenii creativi și asta e și vina autorităților.

    „Noi încă suntem fascinați de ce se întâmplă peste hotare”

    – Ai deschis un subiect despre care chiar voiam să te întreb, despre proiectul tău, podcastul „Designer în vitrină”…

    – „Designer în vitrină” s-a născut în pandemie, tocmai ca un semnal de alarmă. Făceam evenimente în pandemie cu presa și cu designerii, îi puneam în vitrină ca o formulă pentru a apărea în ochii publicului, pentru a arăta că au oameni talentați printre ei, ca lumea să ia în calcul atunci când… ce facem când ieșim din casă? Ne îmbrăcăm și încercăm într-un fel mai drăguț, dacă ieșim și la un eveniment, vrem și mai drăguț și ideea e asta, de a lua în calcul pe cei din arealul tău. Mi se pare esențială… și nu vine de la mine ideea asta. La francezi se întâmplă așa, la englezi se întâmplă așa… în primul rând, ei zic „Made in England” și caută în rafturile lor mai întâi produsul local. Ori noi încă suntem fascinați de ce se întâmplă peste hotare, dăm o grămadă de bani, dar când un artist de la noi cere o grămadă de bani, zicem „păi nu, e de la noi!”. De ce? Că poate e mai talentat ca celălalt, de unde știi? Ei… discuțiile se ivesc pe parcurs. Am avut de-a lungul timpului tot felul de întâlniri, de revelații și am zis să trecem și în zona asta a podcastului, pentru că nu prea îl ia în serios nimeni din zona creativă…

    – Crezi? Din ce observ eu, este chiar e o ascensiune a podcasturilor, a chestiilor instagramabile, pe TikTok sau pe YouTube, toate acestea preiau tot ce era entertainment până acum la TV. Acum, toate acestea trec pe online, pe social media…

    – Exact. Da, păi, s-a democratizat munca asta de jurnalist de… cultură, dacă vrei. S-a democratizat producția.

    Gianina Corondan 6 - interviu Special Arad - Underground - foto Marius Tudose
    Foto: Marius Tudose

    – Practic, oricine își poate face o emisiune online în ziua de azi. Pentru vedetele, cum ești și tu, nu este o provocare mare, o dificultate să…?

    – Să te lupți cu toate vocile? Da, este o inflație de podcasturi, dar eu cred că lumea încearcă să discearnă, fiindcă multe nu aduc un plus. Nu am pretenția că eu aduc, dar încerc, de exemplu, când caut podcasturi, să discern și să descopăr ceva care m-ar ajuta, care are o idee. Mie mi se pare de bun augur faptul că toată lumea are o voce. Este și tăișul celălalt, neplăcut al cuțitului, faptul că te poate distrage o voce care nu spune nimic. Aici este abilitatea ta și dorința ta de a crește… pentru asta nu am cum să răspund eu, fiecare-și știe plapuma și dacă vrea să și-o lungească și să o îmbogățească este o opțiune personală. Că sunt tot felul de lucruri pe tavă și că oricine poate să acceadă la a fi vizionat, este adevărat, dar mulți trăiesc cu impresia că dacă s-au arătat în video lumea se și uită. Nu se uită. E foarte greu. Iar cuvântul ăsta, ridicat la rang de dorință universală de către Pro TV, „vedetă”… da, am avut o carieră în zona asta și am luat cu mine avantaje, dar și dezavantajele create. Ei, acum e timpul să vadă și ceilalți cam ce înseamnă munca asta de televiziune, că li se părea tuturor ușoară. Nu e atât de ușor să împletești tu singur toate meseriile incluse într-o producție video bună. Acolo-s sunetiști, acolo-s oameni care se ocupă de lumină, sunt cameramani, sunt directori de imagine, sunt vorbitori buni, sunt redactori, o echipă întreagă. Munca de televiziune și de radio e de echipă. Oamenii încearcă să facă ei singuri tot. Se poate. Cei care se uită, publicul, închide ochii și mai lasă să treacă și producții mai neplăcute, mai deranjante audio-video, dar nu cred că iartă diletantismul.

    – Lumea te știe de la TV, dar ai început, de fapt, în teatru, așa cum ai menționat mai devreme. Ai spus, la un moment dat, într-un interviu, „Teatrul m-a descătușat. Înainte eram o fetiță timidă”. Spune-ne puțin despre relația ta cu teatrul. Și apoi, cum ai ajuns, totuși, în televiziune?

    – Îți spun mai pe scurt, că am mai povestit asta. Eram timidă, dar nu eram neapărat timidă în lumea mea. Îmi cunoșteam lumea și acolo eram o jucăușă. Dar când treceam granița, preferam să tac, să studiez. Odată cu facultatea, mi-am promis să-mi urmez această pasiune, care mi-a fost, e drept, stimulată și în școala generală. Toți îmi ziceau „ar trebui să faci ceva în domeniul ăsta, la actorie, pentru că îți place să cânți, îți place să îi distrezi pe ceilalți” și cam de la asta am pornit. Și am zis în facultate, când scap de toate examenele și tot, am să mă duc să-mi caut un teatru, să mă manifest cumva artistic. Și am găsit Teatrul Podul, în Casa de Cultură a Studenților, care era destinația favorită a studenților, și acolo am învățat de la a spăla scândura teatrului până la a căuta un costum potrivit pentru un spectacol, până la a fi doar în figurație și nu neapărat a căuta rolul principal… și m-am descoperit pe mine prin teatru. Asta spun mulți, că te dezvolți. „Veniți la cursuri de dezvoltare personală prin actorie!”. Dar într-adevăr, am descoperit cât de închistată eram, fiindcă mi se părea că am toate răspunsurile, că deh, eram studentă, știam cam tot ce se mănâncă, dar eu credeam că tot ce zboară se și mănâncă. Nu, nu era așa. Și asta i-o datorez domnului Cătălin Naum, mentorul nostru din Teatrul Podul, care era profesor și la ATF, cum se numea atunci, care ne-a creat iubirea asta de teatru cu ce are el mai substanțial. Iubirea de teatru ca formă de iubire a vieții tale. Mă refer la faptul că am avut și noțiuni de psihologie. Ne invita să studiem mereu și să ne punem o întrebare, „de ce un om reacționează așa?”, să studiem în autobuz, în stații, în magazine, și să căutăm în spatele imaginii motivație, emoție, diferite stări… și prin experiențele de teatru efectiv, teatru studențesc, care e un teatru de amatori, am reușit să văd și ce se întâmplă pe scândură, aducă în rolul de actor. În situația de a fi actor. Am avut o perioadă în care am hotărât că nu mai vreau să fac nimic în domeniul economic, ci că vreau să fiu actriță. Am dat, am picat și tot în zonă îmi rămăsese gândul, pentru că mi se părea că e despre noi, despre oameni, despre persoanele noastre și că îi poți îmbunătăți, cunoscând niște personaje, niște feluri de a privi viața și lumea. Că oamenii de teatru privesc foarte mult și își pun întrebări. Și au și căutări filosofice, și psihologice, și au și răspunsuri de multe ori. Or, pentru mine, asta fost o școală esențială și mi-a transformat viața. Pentru că din punctul ăla s-a schimbat macazul. A fost și o întâmplare… pentru că eu în paralel mă duceam și la interviuri spre a fi economist. Dar m-a îmbrățișat zona artistică, prin televiziune, care se nășteau atunci ca ciupercile după ploaie. Am fost la mai multe castinguri de televiziune, la Tele 7 ABC… am întrebat încoace, încolo și credeam că voi fi un om care o să lucreze în televiziune ca economist! La viitoarea Prima TV, care se numea atunci Amerom, am fost și am bătut la ușă și m-au întrebat „vrei să faci o emisiune economică?”. „Daaaa, vreau să fac!”, ziceam, deși la economie eram ca un student care a învățat binișor, dar nu eram pasionată. Răspundeam „da” pentru a fi în lumea asta care își schimbă mereu decorul, televiziunea. Până la urmă, s-a întâmplat să merg la o audiție la Canal 31, care a devenit, după jumătate de an, ProTV.

    „Oamenii au devenit ProTV”

    – Lumea s-a schimbat, televiziunea s-a schimbat. Care e diferența dintre televiziunea de atunci și cea de acum?

    – E foarte greu să spui în câteva propoziții lucrurile astea, că, într-adevăr, m-a frământat și am mai scris și eu pe blogul meu despre asta și am discutat cu oameni care au lucrat, cu oameni care s-au lăsat, care au căutat alte cariere. Și, iarăși, e o diferență între televiziunea comercială și televiziunea de stat, că am fost și în TVR, iar acum sunt în video, eu doar atât îi mai spun. Sau mai colaborez cu televizuni, dar numai dacă îmi place cu adevărat acel proiect. Cum a fost cu „Destinația Anului”. S-a schimbat percepția asupra televiziunii, enorm. La început, oamenii au fost vrăjiți de strălucirea ProTV-ului. Strălucire care era și în fața ochilor, dar și prin foarte desele cadouri, care se făceau publicului. Cadouri palpabile, apartamente, mașini… Oamenii au fost vrăjiți de această apariție abracadabrantă, această „prințesă” din basmele cele mai spectaculoase, din poveștile cu magii, această „prințesă” care era ProTV. Au fost multe cadouri și atracții imediate. Și atracțiile astea bineînțeles că sunt primul cârlig care prinde omul, mai apoi producțiile de calitate și diverse tehnici care i-a îndrăgostit, iremediabil, pe români, de această „prințesă”. Nu exista om să nu se uite la ProTV. Era prima opțiune pe telecomandă. Dar acum… cred că televiziunea a rămas în urmă. Chiar și aceste posturi comerciale, au rămas în urma opțiunilor oamenilor, care au posibilitatea să-și facă propriile televiziuni, prin aceste mici telefoane cu posibilități enorme. Poți să-ți faci în fiecare zi propria emisiune doar înșirând locurile pe unde mergi. Și dacă ai vizionări, înseamnă că ai succes. Aici este problema. Oamenii au devenit ProTV. Nu mai există televiziune care să fie vârf de lance și asta pentru că internetul – și tehnologia în continuă dezvoltare – le-a permis, prin democratizarea mijloacelor, accesul la culisele acestui fenomen. Televiziunea poate fi făcută mai mult sau mai puțin profesionist de către oricine. Și cred că în viitor vom fi cu toții și în realitate, dar și în spațiul virtual, prin videouri. Dacă ne dorim să fim mai în față, dacă ne dorim să se audă părerea noastră, dacă ne dorim să fim relevanți… e ceva ce societatea va zice. Că poți să fii mulțumită de tine chiar dacă nu știe nimeni de tine sau chiar dacă nu faci lucruri pe care oamenii să le aplaude.

    Citește și:

    •  Fuga în Underground. Un pariu contra cronometru și un bombardament cultural semi-ne(mai)văzut | Foto • Video

    •  Gianina Corondan, Gabriel Basarabescu (Radio România Actualități) și trei jurnaliști arădeni, în juriul Festivalului Underground

    •  Interviu Sidney Kean, după vibrantul „Toby Belch is Unwell”, jucat la Arad: „Când părăsești scena, personajul tău e încă acolo!” | VIDEO

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Are dreptate Gianina Corondan este inadmisibil ca acest oraș nu are un transport turistic cu barcute pe Mureș cum are Timișoara, ca Cetatea reprezintă o preocupare doar în campania electorală, în rest pauză oraș îmbătrânit, pocăiesc, fad fără personalitate.
      Zone pietonale adevărate pauză până nu intra cetatea în circuitul turistic și până nu se transformă centrul în pietonal măcar jumătate de bulevard, Aradul va rămâne ca statuia scoasa la lumină Aradul întristat.

      +7 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.