vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day – Din culisele unei afaceri tenebroase: Teatrul Vechi

    de Lajos Notaros | 4 februarie 2021, 8:26 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    3

    Nu sunt niciun fel de tenebre aici, doar interese.

    Nici alea foarte scabroase, în fond e vorba de dezinteresul total al administrației locale de a revalorifica un complex de clădiri cu valoare simbolică deosebită din centrul orașului.

    E mai mult ceața în care sunt aruncate informațiile, o ceață a cuvintelor goale și a gesturilor pompoase, exemplul ieșirii Domnului Cionca cu problema acum două săptămâni fiind unul tipic acestei diversiuni de doi bani ale administrației dezinteresate și fără o calificare minimă pentru administrarea Aradului.

    1 1

    Dacă vă mai aduceți aminte atunci președintele Consiliului Județean, sfătuit de cine trebuie, a ieșit în public susținând că sunt în discuție cu proprietarul Teatrului Vechi – știm exact despre cine este vorba, dar numele nu are nicio importanță – pentru achiziționarea cu 200 000 de euro a clădirii. În comunicatul respectiv care trebuia scris cu „K” de la Cațavencu, mai pe la sfârșit așa, se pomenește de posibilitatea unui cumpărător particular, astfel încât dacă ei, recte Cionca și cei din spatele său, nu ajung la înțelegere cu proprietarul, nu vor obstrucționa vânzarea către acest particular. Foarte frumos, numai că în realitate nu despre asta era vorba.

    În realitate proprietarul, după ani de zile în care nu a reușit să convingă nici conducerea orașului, nici a județului – care dispunea legal de clădire până la retrocedarea către actualul proprietar – a contactat Consiliul Județean spunându-le că are un cumpărător, însă acesta se teme ca folosindu-se de dreptul de preemțiune, Consiliul Județean va bloca procesul, oferind, așa cum e procedura, peste suma vehiculată de cumpărător.

    Era vorba de 200000 de euro, un mizilic în raport cu valoarea simbolică – fizic clădirea nu valorează atât – fiind vorba doar de clădirea teatrului, nu și de Casa Hirschl. Iar asta în situația în care proprietarul – autorul acestor rânduri s-a întreținut în anii din urmă de mai multe ori cu Domnia Sa – avea în vedere de la început vânzarea întregului complex, casa Hirschl și Teatrul Vechi, ținând cont de faptul că cele două reprezintă un ansamblu arhitectural de la început, teatrul fără casă nefiind funcțional decât cel mult pentru evenimente mondene sau de partid.

    2 1

    Prețul întregului ansamblu este la cam un milion de euro, o sumă de asemenea absolut accesibilă pentru un oraș ca Aradul. Asta însă numai dacă edilii, în frunte cu liderul politic Nr1, necontestat de aproape două decenii, vor să păstreze și să renoveze cea mai veche clădire din Piața Avram Iancu. Dacă nu – și e clar că e nu – , dacă vor doar afaceri și beneficii materiale personale, atunci o lasă să se dărâme, oferind șanse întreprinderii particulare să-și demonstreze bunăvoința și recunoștința celor care îi oferă teren de manifestare în zona crepusculară a Aradului istoric. Adică, lor!

    În acest context, Domnul Cionca, având și aprobarea Numărului UNU, a ajuns de mult la concluzia că vor da liber la inițiativa privată, renunțând la dreptul de preemțiune, mai simplu spus, au aprobat vânzarea Teatrului unui particular despre care nu ni se spune nimica, ceața persistând în continuare în dezinformare și diversiune, că așa e bine pentru boii de noi care caută degeaba de decenii întregi ieșirea din tunelul corupției, al incompetenței și al mojiciei administrative.

    3

    Având garanția că administrația nu se bagă, neamțul din poveste poate da liniștit cât au mai rămas de dat din cei 200000 de euro proprietarului. Desigur, nimeni nu vorbește și de alte sume, nu de alta, dar așa e în astfel de afaceri, suma vehiculată este doar vârful aisbergului, în fond se știe din cele mai vechi timpuri că pe aici nu prețul, ci șperțul este adevărata miză.

    Ajunși aici, apar câteva întrebări la care edilii, în frunte cu Cionca și Bibarț, ar trebui să răspundă, în fond au fost aleși nu ca să-și umple buzunarele, ci să servească interesele comunității care i-a ales.

    Să fie responsabili, adică.

    Înainte de toate să ne spună cine este neamțul din poveste. Nu e o întrebare obraznică, funcția lor îi obligă să informeze cetățenii în astfel de situații. Desigur, următoarea întrebare se referă la reticența lor de a trece la treabă privind ansamblul de clădiri și altele, desigur, despre care discutăm.

    Pentru că, da, este adevărat, cea mai veche clădire a Aradului – nu era mare lucru, dar era cea mai veche construcție civilă din urbe, deci obligatoriu trebuia păstrată și recondiționată – a devenit locul unui hotel și restaurant care dă în ansamblu – e vorba de Piața Heim Domokos sau de Pește pe vremuri – precum stația de transformator între platanii de vizavi.

    Și atunci încă nu am pomenit de Cetate, de biserica din centrul ei, gata să se prăbușească în orice moment.

    4 1

    Cu alte cuvinte întrebările se concentrează într-una singură: cum de își permit ei, edilii de o vreme ai orașului, să dea cu tifla trecutului, tradiției și nu în cele din urmă, interesului general. Cu ce drept asistă rânjind, gândindu-se doar la buzunarele proprii, la demolarea spiritului arădean, a culturii și tradiției arădene?

    Desigur, întrebări retorice.

    Noua clasă de ciocoi, spre deosebire de cele vechi, a învățat viața, nu din cărți, nu la universități, ci din primele reclame postrevoluționare din România.

    Fac toate astea pentru că așa vor ei și mușchii lor. Și dacă vrei, poți…

    Post scriptum pentru colegii din presă: Nu „isteria” produsă este bluf, ci ieșirea lui Cionca. Asta pentru acuratețea mesajului. A califica o acțiune civică drept isterie nu ține de tradiția presei de calitate, asta ca să ne exprimăm elegant.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Regret că trebuie să vă contrazic, însă nu dezinteresul față de starea jalnică în care se găsesc clădirile istorice din centrul orașului îi caracterizează pe așa-zisii edili, ci dimpotrivă un interes maxim. Câțiva ‘băieți’ așteaptă cu nerăbdare prăbușirea acestora, pentru a putea apoi cumpăra spațiile ruină, pe NIMIC, ca să poată investi în ele, după gustul și educația lor, în orori arhitecturale. Este o problemă ce ține deja de DNA. Iarăși mă gândesc cum ar fi arătat acest oraș-sat, dacă Bolojan l-ar fi administrat( știu că am mai spus-o și cu alte ocazii). Omul ‘de tip nou’ , adică ciocoiul de astăzi, este surd și orb la tot ceea ce ține de valorile trecutului. Pe el, adică pe ciocoi se pare că îl încurcă, disconforteaza și Cetatea Aradului- obiect de patrimoniu european. Suntem și noi arădenii responsabili, pentru că ar fi trebuit de mult să ne manifestăm civic, să ieșim în stradă să protestăm, dar toate astea cu condiția de a ne abandona zona de confort ‘sulfuros’. Iarăși zic: Rușine, rușine, rușine Arad…!

      +7 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.