USR Arad: „USR cere stoparea publicării în Monitorul Oficial a OUG pe «Taxa pe soare»”
În ziua Sfântului Andrei, guvernul PSD-PNL a introdus o nouă taxă prin Ordonanță de urgență: taxa pe soare. Ordonanța va intra în vigoare odată cu publicarea…
În ziua Sfântului Andrei, guvernul PSD-PNL a introdus o nouă taxă prin Ordonanță de urgență: taxa pe soare. Ordonanța va intra în vigoare odată cu publicarea…
Europarlamentarul Vlad-Marius Botoș a ales să sărbătorească Ziua Națională a României într-un mod inedit și totodată benefic pentru România. Vlad Botoș a transmis o scrisoare…
Legea prin care se acordă tichete de sportiv de 150 lei pe lună pentru copiii şi juniorii legitimaţi la un club sportiv a fost promulgată…
PSD consideră că abordarea clasei politice din România în privința majorării salariului minim trebuie să țină cont de modelul de salarizare deja adoptat la nivelul…
Fondurile europene pentru dezvoltarea infrastructurii culturale au fost subiectul principal abordat de vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Ionel Bulbuc, în conferința de presă organizată la sediul…
Modul în care au fost utilizate cele 15 milioane de lei cu care a contribuit Primăria Arad la finanțarea Spitalului Județean a fost subiectul principal…
Decizii importante pentru români și România au fost adoptate în ultimele zile, a spus în cadrul unei conferințe de presă deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL…
Publicarea Raportului Comisiei Europene privind progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) este un moment extrem de important pentru deplina integrare a…
„De la 1 ianuarie 2023, fiecare categorie socială va fi sprijinită, în mod diferit, cu accent pe românii cu venituri mici, care sunt cei mai…
Deputatul Sergiu Vlad transmite următoarele: „Consilierii locali USR din Arad au înaintat un proiect prin care se dorește ca adăpostul de câini să fie supravegheat…
Astăzi în Parlamentul European a fost votată o rezoluție care încadrează Rusia în rândul statelor care sprijină terorismul. Europarlamentarii au dezbătut acest subiect și au…
Europarlamentarul Vlad-Marius Botoș, împreună cu alți europarlamentari din mai multe state europene au semnat o scrisoare prin care cer Comisiei Europene să extindă condițiile de…
Deputatul USR Adrian Wiener, de profesie medic, a depus zilele trecute în parlament un proiect de lege ce permite tinerilor care au împlinit 17 ani…
Perseverența și argumentele PSD au contribuit, din nou, la identificarea și aprobarea unor măsuri în beneficiul populației și economiei țării. O dată în plus se…
În ședința de marți a Consiliului Local al Municipiului Arad, consilierii municipali PSD au votat pentru aprobarea unui proiect de hotărâre prin care sute de…
Creșterea pensiilor de la 1 ianuarie 2023 va acoperi o parte din inflație, este o măsură așteptată de pensionari, consideră deputatul PNL Sergiu Bîlcea, președintele…
USR Arad a sesizat problema cozilor interminabile la care suporterii arădeni sunt supuși meci de meci și depune în acest sens un proiect de hotărâre…
„Având în vedere că unii lideri politici care s-au exprimat public pe subiectul pensiilor nu au înțeles propunerea social-democrată privind creșterea veniturilor pensionarilor în anul…
Guvernul a acordat ajutorul de stat pentru motorina utilizată de agricultori în perioada iulie – septembrie, anunță deputatul Sergiu Bîlcea. Agenția de Plăți și Intervenție…
„Prin acordul exprimat în Coaliție asupra acestei propuneri, PSD își atinge astfel unul dintre obiectivele politice, enunțate la finalul lunii august, referitoare la sprijinirea salariaților…
Impozitarea contractelor part-time la nivelul salariului minim este greșită, apreciază deputatul PNL Sergiu Bîlcea. Acesta a votat împotriva OUG care a afectat numeroase categorii de…
În ultima perioadă sunt prezentate în presă situaţiile dificile cu care se confruntă cetăţenii care au ales să îşi producă energia electrică din surse curate….
USR Arad a depus un proiect de HCLM, prin care se cere transparentizarea activității din cadrul Adăpostului de câini de pe Calea Bodrogului, prin plasarea…
Europarlamentarul Vlad Marius Botoș susține prin acțiuni și negocieri concrete aderarea României la Spațiul Schengen în cel mai scurt timp posibil. La nivelul Parlamentului European…
După ce au masat și comasat alegerile, după ce au listat listele, după ce au propus propunerile de candidați care să candideze, după ce au...
Despre Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, a scris The New York Times în octombrie, cu titlul „Ar fi timpul să luăm în considerare...
Sperăm să nu vă supărați pe noi. Am ales titlul acesta, deși evident (din păcate) este „fake”, pentru a putea sublinia un aspect dintre multele...
Și când crezi că nu se mai întâmplă nimic demn de băgat în seamă, vine uite așa o săptămână în care se întâmplă numai lucruri...
Având în vedere multele zile sărbătorești din ultima vreme, vin și eu, ca tot prostu, cu una mai lejeră așa, una pentru cei care nu...
Se așterne-n toată țara, iepurașii pe hârtii, hai să le prindem, copii…. Bine, la noi, aici, în Aradul ros de vise, iepurașii se adună mai...
Începute în 26 martie, lucrările la pasajul CET aveau termen de finalizare de trei săptămâni. Timpul a trecut însă și s-au acumulat întârzieri care au...
La cât de părăginite au fost numeroase clădiri istorice din municipiu, oamenii au ajuns să se bucure la simplul văz că cineva dă o spoială...
Înlocuirea pavajului din centru, de pe Bulevardul Revoluției, acțiune începută în iulie 2023, a ajuns în punctul în care aduce bătăi de cap serioase pietonilor,...
Mai sunt câteva zile până când trupa arădeană de black metal, Sur Austru, își lansează cel de-al treilea album, album intitulat „Datura Străhiarelor”. Evenimentul va...
Ce ne salvează? Cine ne îngroapă? Ce gusturi avem? Avem, în fapt, gusturi, ca ţară? Facem investiții bune vreodată în orașe? Ce orașe se salvează...
Din 27 aprilie 2024, Teodor Cilan a preluat toate prerogativele de rector al Universităţii Aurel Vlaicu din Arad (UAV). Vor urma schimbări la Universitatea de...
Comunicat IPJ. Polițiștii orașului Nădlac au desfășurat o acțiune pe raza localității, împreună cu polițiștii de frontieră și polițiștii locali. La vederea unui echipaj, un...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați, în noaptea de 16/17 martie, despre un scandal în familie. Din cercetări,...
Sâmbăta, 16 martie, jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal pe râul Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni, din județul...
Adrian Wiener, senator USR Arad transmite următoarele: „Indiferența este cel mai mare inamic al democrației. Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca cei buni...
Alianța Dreapta Unită, alianța politică și electorală de centru-dreapta, formată din Uniunea Salvați România (USR), Partidul Mișcarea Populară (PMP) și Forța Dreptei (FD), și-a depus...
Vlad Botoș, europarlamentar USR, membru al grupului Renew Europe, a participat săptămâna trecută la o dezbatere informală cu Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene....
Varianta maghiară a concursului televizat „X-Faktor” desfășoară o audiție la Arad joi, 18 aprilie, între orele 15:00-17:00, la Casa Jelen. „Dacă îți place să cânți...
A treia ediție a evenimentului „Little Miss & Mister România” s-a desfășurat, recent, în municipiul nostru, fiind prezenți 37 de participanți din județele: Bihor, Timiș,...
Șase personalități au primit trofee la Gala Elitelor Arădene, ajunsă la cea de-a treia ediție. Evenimentul a avut loc sâmbătă seara, în sala de spectacole...
În calitate de comandant al unei unități de recunoaștere din forțele speciale, Denîs Iaroslavskîi a luptat în contraofensiva surpriză a Kievului de la Harkov în...
O jurnalistă din China urmează să fie eliberată, luni, după ce a stat patru ani în închisoare pentru reportajele sale despre primele zile ale epidemiei...
Un șofer român de TIR a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce un capac de canalizare, aruncat de pe un pod, i-a...
Parlamentul a adoptat marți proiectul de lege care prevede că şoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan pot rămâne până la 10 ani fără permis...
Începând cu vara acestui an, autoritățile europene au impus instalarea „cutiei negre” pentru mașini pe toate vehiculele noi. Comisia Europeană a decis să introducă un...
Ion Țiriac (84 de ani) a prezentat oficial, în cadrul unui eveniment, maşina Mercedes AMG One, care va fi expusă la salonul Ţiriac Collection din...
Meta Platforms analizează posibilitatea de a realiza căști dotate cu inteligență artificială și camere video, a relatat luni, 13 mai, The Information citând angajați familiarizați...
Compania taiwaneză HTC, cândva un jucător important pe piața telefoanelor mobile, nu produce telefoane ca înainte, dar nu a dispărut definitiv din peisajul mobil. HTC...
În vara acestui an se împlinesc 6 ani de când arădeanul Florin Mărcuş a deschis muzeul său de istoria calculatoarelor, numit „Retro IT”. De atunci,...
Filmul „Ecce Homo: Brâncoveanu“, regizat de Dan Piţa, după un scenariu la care şi-a adus contribuţia şi IPS Ioan, mitropolitul Banatului, va fi proiectat, în...
Filmul „Din alte vieți“ / „Past Lives“ (r. Celine Song), care a câștigat Premiul Publicului, anul trecut, la Sundance, și a fost declarat de critici...
Martin Scorsese ar fi reluat lucrul la filmul său biografic despre Frank Sinatra, aflat până acum în „adormire”, cu colaboratorul său obișnuit, Leonardo DiCaprio, în...
Notați-vă în calendar data de 17 mai! Casa Pianului de pe strada Episcopiei nr. 25 va găzdui în seara respectivă un recital extraordinar de pian,...
Festivalul internațional JAZZAR revine cu cea de-a treia ediție, în perioada 24-25 mai 2024, în două locații emblematice din Municipiul Arad. Festivalul JAZZAR este un...
Eurovision Song Contest, ediţia 68, organizată la Malmo, a fost câştigată de Elveţia, prin Nemo, 24 de ani, cu melodia „The Code”. Primind trofeul de...
Netflix rămâne „regele streamingului” în România, potrivit JustWatch.com. Precum în primăvara anului trecut, Netflix are cea mai mare și o neschimbată cotă de piață în...
Se poate și mai rău decât „The Marvels”, primul mare eșec la box office pentru un film cu supereroi marca Marvel Studios. Producția Sony Pictures,...
În stilul caracteristic al personajului, Deadpool servește mai multe glume cu referințe pop culture, menționând inclusiv Disney, compania care produce ultimul film al seriei, „Deadpool...
Secția ATI II din incinta fostului Spital Municipal Arad a fost reabilitată complet, cei 1,9 milioane de lei investiți în modernizarea acesteia provenind din fonduri...
Este o poveste de viață, chiar de viață, o viață care a fost la câteva momente de a i se rupe firul, acel fir atât...
Comunicat. Cancerul ovarian este cel mai letal dintre cancerele feminine. Ratele de supraviețuire sunt scăzute, incidența și mortalitatea sunt în creștere peste tot în lume,...
Încetul cu încetul, cea mai veche zonă a Aradului dispare. Nu ca să facă loc vreunui plan măreț de schimbare la față a urbei, ci...
Ceea ce o să vă dezvăluim în continuare, adică noi amănunte legate de investigația pe care am intitulat-o „Rețeaua Bulbuc”, o să vă șocheze. Ne...
Pentru ce ar avea nevoie o instituție de cultură (fie ea subordonată lui Ionel Bulbuc) să plătească publicitate în presa scrisă, online sau la TV/Radio?...
Candidatul liberal la Primăria Valea Mare din Olt, Dan Gheorghe, a încurcat grav sărbătorile fundamentale ale creștinătății, vorbind despre „Nașterea Domnului” în mesajul său transmis în Noaptea de Înviere....
Așa cum ne-a obișnuit deja cu ocazia sărbătorilor, departamentul social media al Serviciului Român de Informații (SRI) marchează Dragobetele cu noi postări amuzante pe Instagram...
Dacă asta și-a dorit patronul unei școli de șoferi din Arad, să ajungă în atenția Ministerului Afacerilor Interne, nu putem ști, însă putem spune că...
Comentariile portalului
Mulțumesc pentru bucuria lecturii!!!A fost o încântare ,cu atât mai mult cu cât știu că nu e ușor să pui în cuvinte acea energie (...)
Oribil...esapament la geam cu polonicul o mare tampenie
Ha ha ha !!!!! Mihai domnule dar tu unde trăiești? De doar acum ai aflat acest lucru? Asta se întâmplă de decenii cei de peste drum se fac (...)