joi, 30 mai, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule – UTA și campanela, pardon, campania în festivaluri

    de E. Nola | 14 mai 2024, 8:46 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    1

    Și când crezi că nu se mai întâmplă nimic demn de băgat în seamă, vine uite așa o săptămână în care se întâmplă numai lucruri pe care n-ar trebui să le bagi în seamă.

    Dar, normal, tu le bagi, mai mult de atât, le dai o importanță mai mult decât importantă.

    Să începem cu sfârșitul: rezultatul previzibil și banal al UTA-ei la București cu Dinamo. Prinsă în febra utistă, orașul respiră după cum umblă vântul în jurul clubului, nu-i de mirare că o suflare întreagă dorea s-o vadă pe UTA spulberând Dinamo în ultima etapă și trimițându-i acolo unde le este locul, adică în divizia secundă. Asta chiar și în situația în care toți știau că meciul nu are miză doar pentru bucureșteni și mai știau că Rednic are o legătură deosebită cu Dinamo. Că a fost blat sau n-a fost, contează mai puțin, ceea ce contează că fiecare dintre noi apreciem lucrurile așa cum ne convine pe moment.

    Exact așa cum ne-am dat cu toții cu părerea despre câștigătorul sau câștigătoarea Eurovision. Inclusiv cei care nici măcar n-au urmărit spectacolul, în fond nu era mare lucru, din moment ce noi nu aveam concurent acolo. Și cel mai interesant este că nimeni nu se arată preocupat de spectacol și muzică, ci de sexul indecis al câștigătorului. Asta este, noroc că cei de pe FB, de majoritatea lor zic, habar n-au de problemele sexuale ale acelora la care se uită în sus de veacuri, de oameni de cultură și de importanță istorică zic. Ajunge doar să îi pomenim pe Verlaine și Rimbaud, fără de care poezia modernă ar arăta altfel, dar putem aduce exemple și de la noi, în fond, dacă tot vorbim de muzică, Ion Luchian Mihalea a fost un adevărat fenomen.

    PNL - UTA și campanela, pardon, campania în festivaluri

    Adevărate nonevenimente umflate cu pompa lipsei de discernământ, tocmai bune să oculteze adevăratele evenimente pe care nimeni nu le mai bagă în seamă. Și nu vorbim aici neapărat de declanșarea oficială a campaniei electorale, prilej de spectacole de imagine de anvergură cum n-a mai văzut Aradul: PNL-ul umple Sala Sporturilor, AUR se masează lângă cetatea în ruină, fără să mai vorbim de picnicul pesedist de ziceai că au coborât direct din poveștile aristocrației britanice.

    PSD - UTA și campanela, pardon, campania în festivaluri

    Probabil nu este o întâmplare că aici, la noi, la Arad, luna campaniei electorale este și luna festivalurilor. Dacă am numărat eu bine, sunt cel puțin trei: cel de teatru nou, declanșat deja în acest sfârșit de săptămână, cel de jazz, care începe în câteva zile și cel de teatru underground, cu care se va încheia în mare atât campania electorală, cât și sezonul arădean al festivalurilor.

    De altfel, așa cum am și văzut, aceste festivaluri pot deveni și vaduri foarte propice campaniei electorale, ajunge să îl urmărești doar pe Bibi în ultimele zile. Prezent peste tot, cu costumație adecvată momentului și scopului, atât de prezent încât de la un moment dat riști să nu mai înțelegi la ce participi dacă te duci la un eveniment arădean în luna care urmează: teatru, concert, expoziție, picnic, concurs sau campanie. Ori toate la un loc spre victoria finală…

    Bibi - UTA și campanela, pardon, campania în festivaluri

    Desigur, îi felicităm pe organizatori, e ceva ca în Arad să trăim așa o efervescență culturală, problema este că în perioade electorale aceste evenimente pot fi și sunt folosite și din această perspectivă de cei care aprobă și finanțează asemenea evenimente. Și îi și înțelegem de fapt pe organizatori, oricine ar fi ei: nu este ușor să atragi arădeanul dezumflat de înfrângerea UTA-ei la București la evenimente cultural-artistice mult prea pretențioase. Asta este, așa funcționează treaba de o vreme: dacă are un pic de timp și niscaiava bani, arădeanul se duce în week-end peste graniță, la băi și soare, e și timpul, e și vremea, iar Ungaria vecină este un paradis la dispoziție din acest punct de vedere.

    Cu alte cuvinte, nu cei care organizează aceste festivaluri sunt de vină, ci situația în sine.

    PNL - UTA și campanela, pardon, campania în festivaluri 2

    Numai gândiți-vă: urmărindu-l pe Ghiță Falcă pe scena de la sala Sporturilor sau pe Bibi pășind surescitat în holul teatrului, vă mai arde și de alte spectacole? Uitați-vă la eleganța damelor din prezidiu sau la zâmbetele confecționate sincer ale celor care cred că politica este de asemenea spectacol și veți înțelege de ce nu se înghesuie lumea la concerte, expoziții sau spectacole de altă natură. Hai că la teatru se mai duc, mai ales când vin trupe străine, dar la spectacolele noastre, ale teatrului arădean, mai rar așa. Cu toate că se știe, pentru ca un spectacol de teatru să fie cât de cât de succes, are nevoie de cel puțin 20 de reprezentații pe stagiune.

    Eu chiar aș face așa un sondaj – apropo de sondajul-eveniment, parte a campaniei electorale din săptămâna trecută –, întrebându-i pe arădenii obișnuiți: câți actori arădeni cunosc după nume, eventual i-au și văzut pe scenă? În afară de Zoli Lovas, desigur. Și câți politicieni? Nu m-ar surprinde să constat că au auzit de zeci de politicieni și la actori doar de Zoli Lovas.

    Și atunci întrebarea pare foarte legitimă: unde se face artă mai nou în Arad: în săli de spectacole și de concerte, în galerii sau la evenimentele organizate pentru politicieni de către politicienii aflați în campanie electorală?

    Ei, asta este întrebarea, eu, până vă mai gândiți, cred că mă duc să fac o baie aici lângă graniță…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    4 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.