Strada Cocorilor, sub ape! Zeii și mămicile au fost pe buzele tuturor… (GALERIE)
A trecut ceva vreme de când nu am mai văzut o ploaie atât de deasă peste orașul nostru. Cum eram obișnuiți, dintotdeauna, orice ploaie mai…
A trecut ceva vreme de când nu am mai văzut o ploaie atât de deasă peste orașul nostru. Cum eram obișnuiți, dintotdeauna, orice ploaie mai…
Aurel Vlaicu e un cartier mai cu moț decât altele… ăsta trebuie că nu e un subiect de bătaie pe argumente printre cunoscătorii Aradului… iar…
E luni dimineața, ne trezim mai greu, funcționăm cu altă viteză după un weekend frumos de septembrie, iar dacă tot e așa atunci hai să…
Un mare filosof contemporan avea o zicală care suna cam așa: „mai rău decât să fii prost, e să lucrezi ca prostul”. Însă cuvintele acestea…
– (atenție – text literar!:) – E tânăr… nu i-aș da numele nici să i-l știu… Ei n-au voie de la serviciu să vorbească public……
Corturile din fața Palatului Administrativ au căzut, unul câte unul, după câteva rafale de vânt. Se întâmplă din nou, după ce același lucru s-a petrecut…
Ce mi-e Pădurea Sherwood, ce mi-e Piața?… În Piața Mică (Mihai Viteazu – după rebotezare) a poposit haiducul englez… Înțolit ca la 1400 toamna, „nici…
Se-ntâmplă că te ia, brusc, foamea. Sunt unii oameni care suferă de afecțiunea asta: îi lovește foamea brusc… așa… ca trăsnetul îi lovește… și atunci…
Dacă balconul românesc ar putea vorbi, cred că pentru început s-ar făli cu stră-străbunicii lui din Franţa (balcon) ori din Italia (balcone). Apoi, ca orice…
Aradul trăiește vremuri grele din punct de vedere al traficului urban. Un veșnic șantier, orașul nostru te îmbie de multe ori la a scoate pe…
O vară întreagă, Aradul a trecut la uniforma exotică cu buruieni și scaieți de un metru, însă după o analiză mai atentă pe site-urile de…
Oricât încearcă administrația orașului să scape de ele, un lucru e cert: algele au luat exemplul bravilor soldați ai Detașamentului Păuliș, spunând categoric oricărei forme…
De prin 2008 – 2009 au apărut, ca ciupercile după o ploaie torențială de vară, și păreau că vor lua cu asalt Aradul. Nu erau nu știu ce, în comparație cu alte orașe, nu promiteau că vor transforma orașul într-un
Un nou accident s-a petrecut în această după amiază în Sânicolaul Mic. Șirul acestora l-am pierdut demult. De când cartierul a fost integral asfaltat, oarecum…
Atenție! Arădenii sunt înștiințați că, începând cu săptămâna aceasta, o parte din bulevardul Revoluției și strada I.C. Brătianu vor fi relocate în partea de subsol a…
Doi cai, frumoși, se plimbau agale, azi noapte (luni) în jurul orei 1, în plin centrul Aradului. În cadență, fără nicio grijă, nederanjați de nimeni,…
V-ați gândit vreodată cum ar fi fost să asistați la Zilele Aradului acum 80 de ani? O imagine inedită, postată pe Facebook de Florica Sarca, vă…
Să-l cunoaștem pe Urzică. Urzică este, aşa cum defineşte wikipedia lohnul, „mâna de lucru necalificată sau puțin calificată locală, considerată ieftină pe plan international.” În…
Dacă te plimbi pe strada Mețianu cu ocazia Zilelor Aradului și iei la rând numeroasele tarabe montate acolo, e greu să nu te oprești la…
Au început Zilele Aradului, într-un oraș tot mai murdar și neîngrijit; vina aparține atât administrației locale cât și a noastră. Mizeria stradală e lăsată de semenii…
Pompierii au fost alertați vineri seara, în jurul orei 22:00. S-a văzut fum abundent înălțându-se spre întunericul serii de pe un balcon al clădirii dintre Biserica Catolică și…
Cine tranzitează cu mașina strada Zalău din cartierul Micălaca riscă sa își deterioreze autovehiculul din cauza lipsei asfaltului pe anumite porțiuni din drum. „Dorel” a…
Acum o săptămână am scris despre fostul cinematograf din Semlac, clădire ce se află într-o stare mai mult decât deplorabilă, fiind sprijinită de patru piloni…
Dacă credeți că cinematograful Dacia, Arta sau Mureșul au sfârșit-o urât, luați un tren, o mașină sau – dacă sunteți sportivi de performanță – o bițiglă,…
După ce au masat și comasat alegerile, după ce au listat listele, după ce au propus propunerile de candidați care să candideze, după ce au...
Despre Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, a scris The New York Times în octombrie, cu titlul „Ar fi timpul să luăm în considerare...
Sperăm să nu vă supărați pe noi. Am ales titlul acesta, deși evident (din păcate) este „fake”, pentru a putea sublinia un aspect dintre multele...
Având în vedere multele zile sărbătorești din ultima vreme, vin și eu, ca tot prostu, cu una mai lejeră așa, una pentru cei care nu...
Se așterne-n toată țara, iepurașii pe hârtii, hai să le prindem, copii…. Bine, la noi, aici, în Aradul ros de vise, iepurașii se adună mai...
Nu e nimic sofisticat aici, e doar un exercițiu de imaginație pornind de la vestitul paradox antic al mincinosului: ce face un cretan când afirmă...
Începute în 26 martie, lucrările la pasajul CET aveau termen de finalizare de trei săptămâni. Timpul a trecut însă și s-au acumulat întârzieri care au...
La cât de părăginite au fost numeroase clădiri istorice din municipiu, oamenii au ajuns să se bucure la simplul văz că cineva dă o spoială...
Înlocuirea pavajului din centru, de pe Bulevardul Revoluției, acțiune începută în iulie 2023, a ajuns în punctul în care aduce bătăi de cap serioase pietonilor,...
Mai sunt câteva zile până când trupa arădeană de black metal, Sur Austru, își lansează cel de-al treilea album, album intitulat „Datura Străhiarelor”. Evenimentul va...
Ce ne salvează? Cine ne îngroapă? Ce gusturi avem? Avem, în fapt, gusturi, ca ţară? Facem investiții bune vreodată în orașe? Ce orașe se salvează...
Din 27 aprilie 2024, Teodor Cilan a preluat toate prerogativele de rector al Universităţii Aurel Vlaicu din Arad (UAV). Vor urma schimbări la Universitatea de...
Comunicat IPJ. Polițiștii orașului Nădlac au desfășurat o acțiune pe raza localității, împreună cu polițiștii de frontieră și polițiștii locali. La vederea unui echipaj, un...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați, în noaptea de 16/17 martie, despre un scandal în familie. Din cercetări,...
Sâmbăta, 16 martie, jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal pe râul Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni, din județul...
Alianța Dreapta Unită, alianța politică și electorală de centru-dreapta, formată din Uniunea Salvați România (USR), Partidul Mișcarea Populară (PMP) și Forța Dreptei (FD), și-a depus...
Vlad Botoș, europarlamentar USR, membru al grupului Renew Europe, a participat săptămâna trecută la o dezbatere informală cu Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene....
Pe 9 iunie există de fapt două opțiuni: alegerea este între un sistem bolnav, vechi de 20 de ani, capturat de un clan politic transpartinic,...
Varianta maghiară a concursului televizat „X-Faktor” desfășoară o audiție la Arad joi, 18 aprilie, între orele 15:00-17:00, la Casa Jelen. „Dacă îți place să cânți...
A treia ediție a evenimentului „Little Miss & Mister România” s-a desfășurat, recent, în municipiul nostru, fiind prezenți 37 de participanți din județele: Bihor, Timiș,...
Șase personalități au primit trofee la Gala Elitelor Arădene, ajunsă la cea de-a treia ediție. Evenimentul a avut loc sâmbătă seara, în sala de spectacole...
Un fenomen, de regulă, specific zonelor nordice ale globului, aurora boreală a putut fi observată pe cer și la Arad, vineri seara. Nu este însă...
Ungaria nu va participa la planul pe termen lung al NATO de sprijinire a Ucrainei, a declarat ministrul său de externe, calificând planul drept o...
Interlopul Lucian Mihălțan – care a dat mai multe spargeri în Arad cu gruparea sa de hoți de lux – a rămas fără o mână...
Începând cu vara acestui an, autoritățile europene au impus instalarea „cutiei negre” pentru mașini pe toate vehiculele noi. Comisia Europeană a decis să introducă un...
Ion Țiriac (84 de ani) a prezentat oficial, în cadrul unui eveniment, maşina Mercedes AMG One, care va fi expusă la salonul Ţiriac Collection din...
Un șofer a intrat cu mașina direct într-un restaurant al unui hotel din Băile Herculane. Bărbatul în vârstă de 48 de ani încerca să iasă...
Compania taiwaneză HTC, cândva un jucător important pe piața telefoanelor mobile, nu produce telefoane ca înainte, dar nu a dispărut definitiv din peisajul mobil. HTC...
În vara acestui an se împlinesc 6 ani de când arădeanul Florin Mărcuş a deschis muzeul său de istoria calculatoarelor, numit „Retro IT”. De atunci,...
Se pare că noul trend pe piața dispozitivelor purtabile este inelul inteligent. Până acum, Oura nu prea a avut rival pe piață, dar Samsung va...
Filmul „Din alte vieți“ / „Past Lives“ (r. Celine Song), care a câștigat Premiul Publicului, anul trecut, la Sundance, și a fost declarat de critici...
Martin Scorsese ar fi reluat lucrul la filmul său biografic despre Frank Sinatra, aflat până acum în „adormire”, cu colaboratorul său obișnuit, Leonardo DiCaprio, în...
Pelicula „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizată de conf. univ. dr. Emanuel Pârvu, de la Facultatea de Arte a Universității Ovidius din Constanța, a...
Mai sunt câteva zile până când trupa arădeană de black metal, Sur Austru, își lansează cel de-al treilea album, album intitulat „Datura Străhiarelor”. Evenimentul va...
Muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Noutăți, în această săptămână, de la Lemon Bucket Orkestra, Ibelisse Guardia Ferragutti & Frank Rosaly,...
Trei piese noi vor fi lansate în aceeași zi, în același concert, de aceeași formație. B-Ton împlinește în acest an 24 de ani și va...
Netflix rămâne „regele streamingului” în România, potrivit JustWatch.com. Precum în primăvara anului trecut, Netflix are cea mai mare și o neschimbată cotă de piață în...
Se poate și mai rău decât „The Marvels”, primul mare eșec la box office pentru un film cu supereroi marca Marvel Studios. Producția Sony Pictures,...
În stilul caracteristic al personajului, Deadpool servește mai multe glume cu referințe pop culture, menționând inclusiv Disney, compania care produce ultimul film al seriei, „Deadpool...
Este o poveste de viață, chiar de viață, o viață care a fost la câteva momente de a i se rupe firul, acel fir atât...
Comunicat. Cancerul ovarian este cel mai letal dintre cancerele feminine. Ratele de supraviețuire sunt scăzute, incidența și mortalitatea sunt în creștere peste tot în lume,...
Lipsa lifturilor în mai multe secții care aparțin Spitalului Județean Arad este o problemă cu care se confruntă atât pacienții cât și personalul medical de...
Încetul cu încetul, cea mai veche zonă a Aradului dispare. Nu ca să facă loc vreunui plan măreț de schimbare la față a urbei, ci...
Ceea ce o să vă dezvăluim în continuare, adică noi amănunte legate de investigația pe care am intitulat-o „Rețeaua Bulbuc”, o să vă șocheze. Ne...
Pentru ce ar avea nevoie o instituție de cultură (fie ea subordonată lui Ionel Bulbuc) să plătească publicitate în presa scrisă, online sau la TV/Radio?...
Candidatul liberal la Primăria Valea Mare din Olt, Dan Gheorghe, a încurcat grav sărbătorile fundamentale ale creștinătății, vorbind despre „Nașterea Domnului” în mesajul său transmis în Noaptea de Înviere....
Așa cum ne-a obișnuit deja cu ocazia sărbătorilor, departamentul social media al Serviciului Român de Informații (SRI) marchează Dragobetele cu noi postări amuzante pe Instagram...
Dacă asta și-a dorit patronul unei școli de șoferi din Arad, să ajungă în atenția Ministerului Afacerilor Interne, nu putem ști, însă putem spune că...
Comentariile portalului
Kitch-uri specifice pensionarilor
faptul ca in continuare in arad nu exista linie de garda de cardiologie invaziva si dupa 30 de ani se tot trimit la Timisoara orice infarct e lamentabil. Si cionca mai (...)
"Oamenii se gândesc adesea „de ce să fac eu pentru alții? Să facă ei, eu îmi văd de apartament”. Ba mai mult, fiind spațiu public, își î (...)