Accident în Sânicolaul Mic! Lipsa semnelor de circulație a făcut noi victime
Un nou accident s-a petrecut în această după amiază în Sânicolaul Mic. Șirul acestora l-am pierdut demult. De când cartierul a fost integral asfaltat, oarecum logic, a crescut alarmant numărul de accidente. Dar nu din cauza asfaltării, a modernizării cartierului, ci mai degrabă pentru că semnele de circulație lipsesc cu desăvârșire!
Situația este cum se poate mai proastă. Unii circulă având în față semnele de „Drum cu prioritate”, dar pe străzile perpendiculare acestora nu au fost puse cele de „cedează trecerea”, astfel că pe acolo, cei care nu sunt din zonă și – evident – nu știu cred că se circulă cu obișnuita regulă de prioritate de dreapta. Este adevărat că pe asfalt este vopsit semnul de „cedează trecerea”, dar la cât sunt de surpate unele străzi nimeni nu se poate baza pe acestea…
Astăzi, un microbuz și un Volkswagen Passat s-au ciocnit la intersecția străzilor Tulnic cu Pescăruș. Nici măcar nu știm cine e de vină, pentru că pozele ne-au venit de la locuitorii din zonă, mai precis de la… nepotu Cosmin. „Nu prea mai era nimeni pe acolo”, spune el.
Nici nu mai contează cine e de vină. Șoferii am înțeles că au scăpat cu sperietura… Mașinile urmează a fi reparate. Unii pe propria asigurare, dacă au, alții pe asigurarea celui vinovat. Ideea este că dacă nu se elimină de tot semnele, sau nu se pun cele cu „cedează trecerea”, astfel de scene vom mai vedea. Și ar putea fi mult mai grave…
O problemă mare putea fi și acum dacă cel cu microbuzul ar fi doborât stâlpul pe care stă transformatorul de curent… Tot cartierul rămânea fără curent electric, iar șoferul era într-un mare pericol de a sfârși electrocutat…
FOTO: COSMIN DĂNILĂ



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)