Încep înscrierile la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Absolvenții de liceu și cei de facultate sunt așteptați din data de 10 iulie și până în data de 25 iulie să se înscrie pentru…
Absolvenții de liceu și cei de facultate sunt așteptați din data de 10 iulie și până în data de 25 iulie să se înscrie pentru…
Un TIR din Arad a fost implicat în această după-amiază într-un grav accident de circulație, pe DN 65, la kilometrul 61, în apropiere de Craiova….
Comunicat. În cadrul proiectului „Termoficare în Arad – Reabilitarea reţelei de transport și distribuţie a energiei termice (termoficare) în Arad şi transformarea punctului termic din…
Călin Bibarț spune că de un an se lucrează la partea cadastrală a Ștrandului Neptun și speră ca măcar sezonul viitor să fie câteva spaţii care…
În urmă cu o săptămână, Direcția Generală Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad a anunțat, printr-un comunicat de presă, că arădenii deținători de pisici au…
Filmul documentar „Casa cu lacăt” va avea premiera la Arad în această săptămână, joi, 11 iulie (ora 19), la Cinema Arta, în prezența regizoarei Diana Gavra și…
Cât de mare trebuie să fi fost durerea acestui tânăr de doar 21 de ani? Cât de tare să suferi ca să recurgi la un…
Christopher Torch, directorul artistic al Asociației Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii pentru perioada de Start Up, al cărui mandat s-a încheiat ieri, a transmis o…
Opt candidaţi la funcţia de procuror european din partea României susţin marţi interviul în faţa unei comisii conduse de ministrul Justiţiei, Ana Birchall. Candidaţii vor…
Elena Udrea a anunţat, printr-o postare pe Facebook că s-a întors în România şi a renunţat de bună voie de statutul de refugiat în Costa…
În urmă cu aproximativ 10 minute, pompierii ISU Arad au fost solicitați pe strada Beiuș din cartierul Micălaca, pentru evitarea unui pericol de explozie la…
Primarul, poliţistul şi taximetristul din „Las Fierbinţi” vin la Teatrul de Vară. Miercuri, 10 iulie, începând cu ora 20.00, Leonid Doni, Gheorghe Ifrim şi Marius Chivu…
Comunicat. La castelul de la Macea a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, cea de a XI-a ediţie a „Festivalului Părădăicilor”. Mii de persoane din…
Sprijinirea comunităţii româneşti aflate în vechea vatră a Maramureşului istoric din dreapta râului Tisa prin donare de carte, publicaţii sau alte materiale care au caracter…
Ziarul Financiar a realizat un top al județelor care au atras cele mai multe fonduri europene, pe baza datelor oficiale primite de la Ministerul Fondurilor…
În urmă cu aproximativ o oră, un tânăr a fost decapitat de trenul care mergea de la Arad spre Timișoara, undeva în zona cartierului Subcetate,…
În mai puțin de o lună, la Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara vor fi operaţionale noi curse spre Germania, Danemarca și Anglia, informează debanat.ro….
Un accident cumplit a avut loc luni dimineață, în județul Hunedoara, la puțin timp după ora 5:00. Un șofer care circula, cu mare viteză, de…
Din totalul de 2573 de elevi care s-au înscris la examenul de Bacalaureat, din întreg județul Arad, doar două eleve au reușit performanța să obțină…
Potrivit Ministerului Educaţiei, pentru susţinerea probelor scrise din 2019 a examenului de Bacalaureat s-au înscris la nivel național 136.087 de candidaţi. La Arad, s-au înscris 2573…
Motoarele au primit straie de sărbătoare, iar posesoarele lor, doamne și domnișoare din Arad, nu s-au lăsat nici ele mai prejos cu ținuta, duminică la…
Femeia acuzată că și-a omorât în bătaie copilul de 9 ani a fost arestată preventiv, duminică seară. Ea și-a recunoscut fapta, dar nu a dat…
Simona Halep şi Cori Gauff se înfruntă, luni, în optimile Wimbledon 2019, pentru un loc în sferturile celui de-al treilea turneu de Mare Şlem al…
Eroul Necunoscut ar putea fi și unul foarte cunoscut dacă USR-ul arădean ajunge la concluzia că dintre toți necunoscuții, totuși mai cunoscutul doctor Wiener ar…
După ce au masat și comasat alegerile, după ce au listat listele, după ce au propus propunerile de candidați care să candideze, după ce au...
Despre Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, a scris The New York Times în octombrie, cu titlul „Ar fi timpul să luăm în considerare...
Sperăm să nu vă supărați pe noi. Am ales titlul acesta, deși evident (din păcate) este „fake”, pentru a putea sublinia un aspect dintre multele...
Nu e nimic sofisticat aici, e doar un exercițiu de imaginație pornind de la vestitul paradox antic al mincinosului: ce face un cretan când afirmă...
Acum câteva zile, la unul din articolele subsemnatului, un comentator se întreba de ce nu se duc candidații la Primăria Aradului la Ocica. La Piața...
Se știe de când e lumea, mai precis presa, că regina genurilor publicistice este investigația jurnalistică. Tot așa, se știe de când e lumea că...
Începute în 26 martie, lucrările la pasajul CET aveau termen de finalizare de trei săptămâni. Timpul a trecut însă și s-au acumulat întârzieri care au...
La cât de părăginite au fost numeroase clădiri istorice din municipiu, oamenii au ajuns să se bucure la simplul văz că cineva dă o spoială...
Înlocuirea pavajului din centru, de pe Bulevardul Revoluției, acțiune începută în iulie 2023, a ajuns în punctul în care aduce bătăi de cap serioase pietonilor,...
Îmi place muzica. Nu cred că există om pe lumea asta să spună că nu îi place nici un fel de muzică. Ascult trupe, artiști...
Scriitorului arădean Gheorghe Schwartz i-au fost publicate anul acesta două cărți, în traducere, una în Franța, iar cealaltă în Irlanda, „Les eternelles enigmes” și „Poolos,...
La 10 ani de existență, fARAD vine cu o inițiativă inedită: un top 10 al celor mai bune documentare românești de după 1989, alcătuit de...
Comunicat IPJ. Polițiștii orașului Nădlac au desfășurat o acțiune pe raza localității, împreună cu polițiștii de frontieră și polițiștii locali. La vederea unui echipaj, un...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați, în noaptea de 16/17 martie, despre un scandal în familie. Din cercetări,...
Sâmbăta, 16 martie, jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal pe râul Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni, din județul...
PNL a depus oficial listele candidaților pentru alegerile locale, pe 25 aprilie pentru cele referitoare la Consiliul Local, iar pe 26 aprilie pentru cele referitoare...
Vlad Botoș, europarlamentar USR, membru al grupului Renew Europe, a fost unul dintre europarlamentarii implicați în susținerea drepturilor persoanelor cu dizabilități la nivel european, iar...
Vlad Botoș, europarlamentar USR, membru al grupului Renew Europe, a susținut dreptul de a repara în dezbaterea din plenul de la Strasbourg al Parlamentului European....
Varianta maghiară a concursului televizat „X-Faktor” desfășoară o audiție la Arad joi, 18 aprilie, între orele 15:00-17:00, la Casa Jelen. „Dacă îți place să cânți...
A treia ediție a evenimentului „Little Miss & Mister România” s-a desfășurat, recent, în municipiul nostru, fiind prezenți 37 de participanți din județele: Bihor, Timiș,...
Șase personalități au primit trofee la Gala Elitelor Arădene, ajunsă la cea de-a treia ediție. Evenimentul a avut loc sâmbătă seara, în sala de spectacole...
15 mari companii sunt expres nominalizate de câțiva parlamentari europeni care solicită ca acestea să își revizuiască politicile de publicitate pentru că, direct sau indirect,...
Martin Scorsese ar fi reluat lucrul la filmul său biografic despre Frank Sinatra, aflat până acum în „adormire”, cu colaboratorul său obișnuit, Leonardo DiCaprio, în...
Stratul protector de ozon al Pământului a fost deteriorat, în ultima jumătate de secol, prin folosirea clorofluorocarburilor și a altor substanțe chimice, care între timp...
Începând cu vara acestui an, autoritățile europene au impus instalarea „cutiei negre” pentru mașini pe toate vehiculele noi. Comisia Europeană a decis să introducă un...
Ion Țiriac (84 de ani) a prezentat oficial, în cadrul unui eveniment, maşina Mercedes AMG One, care va fi expusă la salonul Ţiriac Collection din...
Un șofer a intrat cu mașina direct într-un restaurant al unui hotel din Băile Herculane. Bărbatul în vârstă de 48 de ani încerca să iasă...
În vara acestui an se împlinesc 6 ani de când arădeanul Florin Mărcuş a deschis muzeul său de istoria calculatoarelor, numit „Retro IT”. De atunci,...
Se pare că noul trend pe piața dispozitivelor purtabile este inelul inteligent. Până acum, Oura nu prea a avut rival pe piață, dar Samsung va...
De când Samsung a lansat primele sale telefoane pliabile se tot vorbește și de un telefon pliabil Apple. Samsung va lansa peste câteva luni noile...
Martin Scorsese ar fi reluat lucrul la filmul său biografic despre Frank Sinatra, aflat până acum în „adormire”, cu colaboratorul său obișnuit, Leonardo DiCaprio, în...
Pelicula „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizată de conf. univ. dr. Emanuel Pârvu, de la Facultatea de Arte a Universității Ovidius din Constanța, a...
Miercuri, la ora 19, cel de-al nouălea sezon KineDok la Arad se încheie cu un documentar georgian multipremiat, regizat de Nikoloz Bezhanishvili, la Cinema Arta:...
Muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Noutăți, în această săptămână, de la Fontaines D.C., Man of Moon, Nas & DJ Premier,...
Când s-a ales tema ediției curente a Conferințelor Dilema, înainte ca lista cu ceilalți invitați să fie definitivată, organizatorii s-au gândit automat la un singur...
Muzică diversă, originală, specială și nouă… și, în această ediție Special New Music, deosebit de multă: piese noi de la Subcarpați, La Familia feat. Raku,...
Netflix rămâne „regele streamingului” în România, potrivit JustWatch.com. Precum în primăvara anului trecut, Netflix are cea mai mare și o neschimbată cotă de piață în...
Se poate și mai rău decât „The Marvels”, primul mare eșec la box office pentru un film cu supereroi marca Marvel Studios. Producția Sony Pictures,...
În stilul caracteristic al personajului, Deadpool servește mai multe glume cu referințe pop culture, menționând inclusiv Disney, compania care produce ultimul film al seriei, „Deadpool...
Prof. univ . dr. habil Bogdan Totolici, medic șef al Secției Clinice Chirurgie Generală I din cadrul Spitalului Județean Arad, a participat, în calitate de...
Aradul nu are în evidență niciun caz de dependență de droguri, deși vedem adesea pe stradă persoane „atinse”, cu tulburări comportamentale provocate de diferite substanțe....
Mai mult, pentru mai bine și pentru mai mulți copiii e planul Centrului de recuperare pediatrică DALIA. A trecut mai bine de un an de...
Ceea ce o să vă dezvăluim în continuare, adică noi amănunte legate de investigația pe care am intitulat-o „Rețeaua Bulbuc”, o să vă șocheze. Ne...
Pentru ce ar avea nevoie o instituție de cultură (fie ea subordonată lui Ionel Bulbuc) să plătească publicitate în presa scrisă, online sau la TV/Radio?...
Poveste de groază în satul Arăneag, comuna Târnova, acolo unde un bărbat în vârstă de 48 de ani este acuzat că și-a violat trei din...
Așa cum ne-a obișnuit deja cu ocazia sărbătorilor, departamentul social media al Serviciului Român de Informații (SRI) marchează Dragobetele cu noi postări amuzante pe Instagram...
Dacă asta și-a dorit patronul unei școli de șoferi din Arad, să ajungă în atenția Ministerului Afacerilor Interne, nu putem ști, însă putem spune că...
Realizatorul emisiunii „Jurnalul de Seară“ de la Digi24, Cosmin Prelipceanu, a discutat telefonic câteva minute în direct, joi, 11 ianuarie, cu o persoană despre care...
Comentariile portalului
Am văzut ceva asemănător în Prizren-Kosovo, în, 2019. Erau îmbrăcate cu ele tulpinile pomilor din zona pietonala. Din cate îmi amintesc, era un proiect scolar.
Frumos.Un OM cu suflet URIAS. Felicitāri
O mare parte sunt plamaditi sub sutana lui Noghiu urmașul patriarhului Daniel sau 50 cent vedetă la polivalentă cu 3 mii de zombi. CredeNumai și nu cerceta Votează PLN Da Construim. (...)