Comedii scurte, de festival, la „Retrospectiva Filmului Românesc”
Dacă aveai poftă de o porție sănătoasă de râs, află că te așteaptă o selecție de scurtmetraje de un umor irezistibil la a cincea ediție…
Dacă aveai poftă de o porție sănătoasă de râs, află că te așteaptă o selecție de scurtmetraje de un umor irezistibil la a cincea ediție…
Arcadi Semionovici Garunski. Bărbat. 33 de ani. Condamnat la înnebunire. De ce? Răspunsul poate fi „mai multe femei” sau poate fi altceva, dar îl vom…
103 minute, atât va dura cea mai lungă eclipsă totală de lună din acest secol. Eclipsa va avea loc în seara zilei de 27 iulie…
Călătoria celor 15 finaliste ale concursului județean de frumusețe Miss Arad 2018 va culmina vineri, 27 iulie, când acestea vor urca pe scena mare a…
În urmă cu două luni televiziunile centrale arătau situația de la Arad. Gunoaiele au cucerit orașul, mirosul pestilențial era peste tot, de la kilometrul 0,…
CFR Cluj a aflat şi peste cine va da în turul trei preliminar al Europa League, în cazul în care va fi eliminată de Malmo…
Viorica Dăncilă este cel de-al treilea prim ministru desemnat de PSD-ALDE, după Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose. Cei doi au fost îndepărtaţi chiar de către partidul…
Fiindcă nimeni nu s-ar fi aşteptat ca un medic cu studii care au durat ani de zile, cu specializări obţinute tot în urma studiilor şi…
Facundo Espindola a murit la vârsta de 26 de ani, fiind înjunghiat în faţa unui bar din Buenos Aires. Incidentul s-a petrecut duminică, la 6:30…
Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul de numire a lui Felix Bănilă în funcția de procuror-șef DIICOT. Bănilă a declarat, pentru Mediafax, că primul…
Comunicat. Prefectul Judeţului Arad, doamna Florentina Horgea, împreună cu subprefectul județului, domnul Vasilică Damian și reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad, ai Inspectoratului…
Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un cetățean turc care a încercat să iasă ilegal din România, folosindu-se de un document turcesc falsificat. În data…
Scene cu adevărat demne de Caragiale s-au petrecut la capătul județului Dâmbovița, la Pietroșița. Cu ocazia Zilei comunei, primarul Ion Leonard Dicu și-a asigurat un…
Un grup de actori arădeni au hotărât să se alăture celorlalți actori din țară în „Săptămâna Actorilor #FărăPenali”. Mai exact, șapte actori din Arad au…
Date interesante avansate de Banca Mondială privind migrația românilor înspre marile orașe, în următorii ani. Potrivit datelor furnizate de BM, românii ar urma să migreze…
Dincolo de mutarea pieței din Piața Catedralei mai încolo un pic, știrea săptămânii arădene a fost, fără drept de apel – tribulațiile sentimentalo-politice ale primarului…
O avertizare cod galben vizând Capitala şi 31 de judeţe va fi în vigoare de luni de la ora 10.00 până marţi seară, interval în…
Cel puțin două persoane au murit, duminică noaptea, iar alte nouă au fost rănite, după ce un individ a efectuat un atac armat în orașul…
După ce au masat și comasat alegerile, după ce au listat listele, după ce au propus propunerile de candidați care să candideze, după ce au...
Despre Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, a scris The New York Times în octombrie, cu titlul „Ar fi timpul să luăm în considerare...
Sperăm să nu vă supărați pe noi. Am ales titlul acesta, deși evident (din păcate) este „fake”, pentru a putea sublinia un aspect dintre multele...
Nu e nimic sofisticat aici, e doar un exercițiu de imaginație pornind de la vestitul paradox antic al mincinosului: ce face un cretan când afirmă...
Acum câteva zile, la unul din articolele subsemnatului, un comentator se întreba de ce nu se duc candidații la Primăria Aradului la Ocica. La Piața...
Se știe de când e lumea, mai precis presa, că regina genurilor publicistice este investigația jurnalistică. Tot așa, se știe de când e lumea că...
Începute în 26 martie, lucrările la pasajul CET aveau termen de finalizare de trei săptămâni. Timpul a trecut însă și s-au acumulat întârzieri care au...
La cât de părăginite au fost numeroase clădiri istorice din municipiu, oamenii au ajuns să se bucure la simplul văz că cineva dă o spoială...
Înlocuirea pavajului din centru, de pe Bulevardul Revoluției, acțiune începută în iulie 2023, a ajuns în punctul în care aduce bătăi de cap serioase pietonilor,...
Îmi place muzica. Nu cred că există om pe lumea asta să spună că nu îi place nici un fel de muzică. Ascult trupe, artiști...
Scriitorului arădean Gheorghe Schwartz i-au fost publicate anul acesta două cărți, în traducere, una în Franța, iar cealaltă în Irlanda, „Les eternelles enigmes” și „Poolos,...
La 10 ani de existență, fARAD vine cu o inițiativă inedită: un top 10 al celor mai bune documentare românești de după 1989, alcătuit de...
Comunicat IPJ. Polițiștii orașului Nădlac au desfășurat o acțiune pe raza localității, împreună cu polițiștii de frontieră și polițiștii locali. La vederea unui echipaj, un...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați, în noaptea de 16/17 martie, despre un scandal în familie. Din cercetări,...
Sâmbăta, 16 martie, jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal pe râul Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni, din județul...
Vlad Botoș, europarlamentar USR, membru al grupului Renew Europe, a fost unul dintre europarlamentarii implicați în susținerea drepturilor persoanelor cu dizabilități la nivel european, iar...
Vlad Botoș, europarlamentar USR, membru al grupului Renew Europe, a susținut dreptul de a repara în dezbaterea din plenul de la Strasbourg al Parlamentului European....
USR Arad a susținut astăzi o conferință de presă pe tema neajunsurilor sistemului de termoficare și a soluțiilor pentru modernizarea infrastructurii existente. De asemenea, au...
Varianta maghiară a concursului televizat „X-Faktor” desfășoară o audiție la Arad joi, 18 aprilie, între orele 15:00-17:00, la Casa Jelen. „Dacă îți place să cânți...
A treia ediție a evenimentului „Little Miss & Mister România” s-a desfășurat, recent, în municipiul nostru, fiind prezenți 37 de participanți din județele: Bihor, Timiș,...
Șase personalități au primit trofee la Gala Elitelor Arădene, ajunsă la cea de-a treia ediție. Evenimentul a avut loc sâmbătă seara, în sala de spectacole...
Conform rezultatelor unui studiu publicat miercuri, 56 de multinaționale sunt responsabile pentru mai mult de jumătate din poluarea cu plastic la nivel mondial, iar cinci...
Orașul olandez Amsterdam nu va mai permite construirea de noi clădiri hoteliere, ca parte a luptei împotriva turismului de masă, au anunțat autoritățile locale. „Vrem...
Începând cu vara acestui an, autoritățile europene au impus instalarea „cutiei negre” pentru mașini pe toate vehiculele noi. Comisia Europeană a decis să introducă un...
Începând cu vara acestui an, autoritățile europene au impus instalarea „cutiei negre” pentru mașini pe toate vehiculele noi. Comisia Europeană a decis să introducă un...
Ion Țiriac (84 de ani) a prezentat oficial, în cadrul unui eveniment, maşina Mercedes AMG One, care va fi expusă la salonul Ţiriac Collection din...
Un șofer a intrat cu mașina direct într-un restaurant al unui hotel din Băile Herculane. Bărbatul în vârstă de 48 de ani încerca să iasă...
Se pare că noul trend pe piața dispozitivelor purtabile este inelul inteligent. Până acum, Oura nu prea a avut rival pe piață, dar Samsung va...
De când Samsung a lansat primele sale telefoane pliabile se tot vorbește și de un telefon pliabil Apple. Samsung va lansa peste câteva luni noile...
Weekendul acesta (22-24 martie), la centrul Agora din Iași a avut loc Etapa Națională a Campionatului de Robotică FIRST Tech Challenge, organizată de asociaţia Naţie...
Pelicula „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizată de conf. univ. dr. Emanuel Pârvu, de la Facultatea de Arte a Universității Ovidius din Constanța, a...
Miercuri, la ora 19, cel de-al nouălea sezon KineDok la Arad se încheie cu un documentar georgian multipremiat, regizat de Nikoloz Bezhanishvili, la Cinema Arta:...
„Cazul inginerului Ursu“, regizat de Liviu Tofan şi Şerban Georgescu, un documentar zguduitor despre căutarea dreptăţii într-un sistem care i se opune, va fi proiectat...
Muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Noutăți, în această săptămână, de la Fontaines D.C., Man of Moon, Nas & DJ Premier,...
Când s-a ales tema ediției curente a Conferințelor Dilema, înainte ca lista cu ceilalți invitați să fie definitivată, organizatorii s-au gândit automat la un singur...
Muzică diversă, originală, specială și nouă… și, în această ediție Special New Music, deosebit de multă: piese noi de la Subcarpați, La Familia feat. Raku,...
Netflix rămâne „regele streamingului” în România, potrivit JustWatch.com. Precum în primăvara anului trecut, Netflix are cea mai mare și o neschimbată cotă de piață în...
Se poate și mai rău decât „The Marvels”, primul mare eșec la box office pentru un film cu supereroi marca Marvel Studios. Producția Sony Pictures,...
În stilul caracteristic al personajului, Deadpool servește mai multe glume cu referințe pop culture, menționând inclusiv Disney, compania care produce ultimul film al seriei, „Deadpool...
Prof. univ . dr. habil Bogdan Totolici, medic șef al Secției Clinice Chirurgie Generală I din cadrul Spitalului Județean Arad, a participat, în calitate de...
Aradul nu are în evidență niciun caz de dependență de droguri, deși vedem adesea pe stradă persoane „atinse”, cu tulburări comportamentale provocate de diferite substanțe....
Mai mult, pentru mai bine și pentru mai mulți copiii e planul Centrului de recuperare pediatrică DALIA. A trecut mai bine de un an de...
Ceea ce o să vă dezvăluim în continuare, adică noi amănunte legate de investigația pe care am intitulat-o „Rețeaua Bulbuc”, o să vă șocheze. Ne...
Pentru ce ar avea nevoie o instituție de cultură (fie ea subordonată lui Ionel Bulbuc) să plătească publicitate în presa scrisă, online sau la TV/Radio?...
Poveste de groază în satul Arăneag, comuna Târnova, acolo unde un bărbat în vârstă de 48 de ani este acuzat că și-a violat trei din...
Așa cum ne-a obișnuit deja cu ocazia sărbătorilor, departamentul social media al Serviciului Român de Informații (SRI) marchează Dragobetele cu noi postări amuzante pe Instagram...
Dacă asta și-a dorit patronul unei școli de șoferi din Arad, să ajungă în atenția Ministerului Afacerilor Interne, nu putem ști, însă putem spune că...
Realizatorul emisiunii „Jurnalul de Seară“ de la Digi24, Cosmin Prelipceanu, a discutat telefonic câteva minute în direct, joi, 11 ianuarie, cu o persoană despre care...
Comentariile portalului
E bine când crezi că înțelegi ceea ce nu înțelege celălalt. Pentru unii atâta ajunge pentru fericire. Din păcate tocmai asta îi oprește (...)
Pentru E. Nola_Nu ati inteles nimic, dumneavoastra explicati imginile cum va convine. Vedeti vreun insemn politic in imaginile in care apar si preotii ortodocsi ?
PS 1…Vedeti ce firmā a închis Secretara pe care a încasat banii!!!