vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Un primar din județul Dâmbovița s-a desemnat singur Cetățean de Onoare și, „emoționat”, a plâns la ceremonie

    de - | 23 iulie 2018, 11:29 AM | Naţional

    0

    (foto: ziareph.ro)

    Scene cu adevărat demne de Caragiale s-au petrecut la capătul județului Dâmbovița, la Pietroșița. Cu ocazia Zilei comunei, primarul Ion Leonard Dicu și-a asigurat un loc în galeria marilor figuri ale satului, acordându-și titlul de Cetățean de Onoare, scrie Gazeta Dâmboviței. Aceeași distincție i-a fost acordată și președintelui PSD, senatorul Adrian Țuțuianu, pentru sprijinul adus localității, dar și tenorului Florin Georgescu, fiu al satului.

    Propunerea ca primarul în funcție să fie și onorabil cetățean a fost luată în luna aprilie de către Consiliul Local Pietroșița, la propunerea viceprimarului Ion Olîc. Primarul Ion Dicu a fost prezent la ședința în care s-a votat să-i fie acordată disticția. De altfel, în mediul rural, ba chiar și urban, astfel de gesturi de gratitudine se fac doar cu acordul edilului în funcție și de cele mai multe ori la inițiativa sa.

    Scena petrecută sâmbătă, la acordarea titlului, l-a amuzat până și pe senatorul Adrian Țuțuianu, potrivit martorilor. Primarul Dicu a pozat în schimb într-un personaj luat prin surprindere, i-au dat lacrimile și a plâns în timp ce viceprimarul îi dădea o plachetă personalizată cu fotografie. Părea că nu s-ar fi așteptat niciodată să primească așa o distincție….

    Dicu este primar al Pietroșiței din mandatul 2000 -2004, când a preluat primăria la decesul fostului edil. Atunci era cel mai tânăr primar din județ. Toate mandatele au fost sub flamura Partidului Social Democrat.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.