Lumina Sfântă a ajuns la Arad cu întârziere
A fost pentru al patrulea an consecutiv când la Arad ajunge, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale, Lumina Sfântă de la mormântul Mântuitorului din Ierusalim. În…
A fost pentru al patrulea an consecutiv când la Arad ajunge, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale, Lumina Sfântă de la mormântul Mântuitorului din Ierusalim. În…
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Daniel Iancu, începând de vineri după-amiază, numărul de persoane care au intrat în România pe la…
Mai multe râuri din judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Giurgiu şi Prahova sunt sub cod portocaliu de inundaţii, de sâmbătă, la ora 16.00, până…
Un bătrân de 72 de ani a fost găsit mort sâmbătă, în jurul amiezei, în propria locuință situată pe Aleea Azuga din Arad. Tragedia vine…
Viaţă frumoasă în pixeli explodându-te, aerul fumându-te, apa inundându-te, crucea chinuindu-te… pân-atunci durându-te: până vei învia. Moartea omorându-te, departe ducându-te, tu pe ea urcându-te, aripa-i…
Drumul și drama lui Iisus s-au reconstruit pe străzile Aradului chiar de Vinerea Mare, cu o brutalitate artistică sufocantă și o autenticitate fulminantă, în fața a…
Campioana baschetului feminin românesc, ICIM Arad, este a doua finalistă a Ligii Naţionale, după ce a învins în această seară, în deplasare, formaţia Sepsi Sfântu…
Ceea ce face acest pseudo-patron pe nume Adrian Marțian cu echipa care pentru încă câteva săptămâni poartă numele UTA se numește simplu: golănie. Sărac de…
Dana Dănoiu, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Arad, este pieton… Ca mulți dintre noi, de altfel… doar că, mai nou, madam Dănoiu, nu mai e…
UTA lui Marțian și Catanzariti își trăiește, cel mai probabil, ultimele zile. Ca un tampon, ca o doză de morfină, pentru ultimele zile de existență…
Ne-am gândit să vă prezentăm programul magazinelor din Arad în perioada Sărbătorilor Pascale.
Dacă Sâmbăteniul nu este înfrățit cu Caracalul, primarul din Păuliș ar face bine să-și prezinte diligențele în acest sens! Oricât de… inocent din punct de…
Ieri, 15 aprilie, în autogara din Arad, într-un dosar de trafic internațional de droguri instrumentat de DIICOT, polițiștii antidrog din cadrul Brigăzii de Combaterea Crimei…
I-am lăsat pe frații noștri Martori ai lui Iehova să-și țină întrunirea de luni, 14 aprilie, liniștiți… că am zis că, nah, să nu le…
În anii 50 recurgeau la suicid doar 10 oameni din 100.000 la nivel mondial, iar majoritatea erau bărbați în vârstă. La mijlocul anilor ’90, din…
Ziceți-i cum vreți: AERIS Cleaning SRL, AERIS Facility Management… AERIS pur și simplu… că tot aia e și mai penală, mai inventivă și mai ubicuă…
Presa centrală a prezentat situaţia cheltuielilor pe anul 2014 pentru amenajarea spaţiilor verzi în 19 oraşe din România, sugerând că parte din banii alocați se…
Elevii din toată țara și-au măsurat, zilele trecute, cunoștințele în matematică și informatică la olimpiadele naționale. Astfel, la Olimpiada Națională de Matematică – Ediția 2014,…
Ultimele pelicule rulate au fost „Explozie în familie”, „Marea mahmureală 3” și „Izvorul femeilor”, la sfârșitul și începutul lui ianuarie – februarie din acest an….
13 aprilie 2014: O operaţiune „antiteroristă” a fost lansată în oraşul ucrainean Slaviansk, din apropiere de Doneţk, împotriva militanţilor proruşi care ocupă sedii ale serviciilor…
Momentan-blagoslovitul angajat pe cuvânt de onoare să consilieze administrativo-bisericesc trebile Artiepiscopiei Aradului (și credem că și pe ale Ienopolei și Hunedoarei), Teodor Vid, o fost…
Dac-aș fi boghiu de vagon de tren m-ar răni faza… Așa, că sunt ce sunt, îmi dă puțină nostalgie… Nostalgie de boghiu. Păi, frate, când…
Anunțat ca un mare derby, jocul dintre cele mai bune echipe din Liga a 4-a arădeană nu s-a ridicat la nivelul forfotei și interesului din…
Festivalul de artă sacră și spritualitate românească FILOCALIA (ediția a II-a) se va încheia cu conferința „Suflet românesc” susținută de actorul și regizorul Dan Puric,…
După ce au masat și comasat alegerile, după ce au listat listele, după ce au propus propunerile de candidați care să candideze, după ce au...
Despre Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, a scris The New York Times în octombrie, cu titlul „Ar fi timpul să luăm în considerare...
Sperăm să nu vă supărați pe noi. Am ales titlul acesta, deși evident (din păcate) este „fake”, pentru a putea sublinia un aspect dintre multele...
Și când crezi că nu se mai întâmplă nimic demn de băgat în seamă, vine uite așa o săptămână în care se întâmplă numai lucruri...
Având în vedere multele zile sărbătorești din ultima vreme, vin și eu, ca tot prostu, cu una mai lejeră așa, una pentru cei care nu...
Se așterne-n toată țara, iepurașii pe hârtii, hai să le prindem, copii…. Bine, la noi, aici, în Aradul ros de vise, iepurașii se adună mai...
Începute în 26 martie, lucrările la pasajul CET aveau termen de finalizare de trei săptămâni. Timpul a trecut însă și s-au acumulat întârzieri care au...
La cât de părăginite au fost numeroase clădiri istorice din municipiu, oamenii au ajuns să se bucure la simplul văz că cineva dă o spoială...
Înlocuirea pavajului din centru, de pe Bulevardul Revoluției, acțiune începută în iulie 2023, a ajuns în punctul în care aduce bătăi de cap serioase pietonilor,...
Cred că fiecare dintre noi are un radio preferat. Al meu este unul din Statele Unite ale Americii, statul California mai exact. Am auzit de...
Mai sunt câteva zile până când trupa arădeană de black metal, Sur Austru, își lansează cel de-al treilea album, album intitulat „Datura Străhiarelor”. Evenimentul va...
Ce ne salvează? Cine ne îngroapă? Ce gusturi avem? Avem, în fapt, gusturi, ca ţară? Facem investiții bune vreodată în orașe? Ce orașe se salvează...
Comunicat IPJ. Polițiștii orașului Nădlac au desfășurat o acțiune pe raza localității, împreună cu polițiștii de frontieră și polițiștii locali. La vederea unui echipaj, un...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați, în noaptea de 16/17 martie, despre un scandal în familie. Din cercetări,...
Sâmbăta, 16 martie, jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal pe râul Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni, din județul...
Adrian Wiener, senator USR Arad transmite următoarele: „Indiferența este cel mai mare inamic al democrației. Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca cei buni...
Alianța Dreapta Unită, alianța politică și electorală de centru-dreapta, formată din Uniunea Salvați România (USR), Partidul Mișcarea Populară (PMP) și Forța Dreptei (FD), și-a depus...
Vlad Botoș, europarlamentar USR, membru al grupului Renew Europe, a participat săptămâna trecută la o dezbatere informală cu Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene....
Reprezentanţii Little Miss & Mister România s-au întors acasă cu premii de la finala internaţionala Little Miss & Mister World ce a avut loc în...
Varianta maghiară a concursului televizat „X-Faktor” desfășoară o audiție la Arad joi, 18 aprilie, între orele 15:00-17:00, la Casa Jelen. „Dacă îți place să cânți...
A treia ediție a evenimentului „Little Miss & Mister România” s-a desfășurat, recent, în municipiul nostru, fiind prezenți 37 de participanți din județele: Bihor, Timiș,...
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat luni cinci zile de doliu naţional după moartea preşedintelui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter şi l-a...
Președintele Raisi și ministrul de externe au murit într-un accident de elicopter, a declarat un oficial iranian pentru Reuters. Informația nu a fost confirmată în...
Lovituri aeriene israeliene au provocat, duminica dimineata, moartea a cel putin 31 de persoane in tabara de refugiati de la Nuseirat, in centrul Fasiei Gaza,...
Parlamentul a adoptat marți proiectul de lege care prevede că şoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan pot rămâne până la 10 ani fără permis...
Începând cu vara acestui an, autoritățile europene au impus instalarea „cutiei negre” pentru mașini pe toate vehiculele noi. Comisia Europeană a decis să introducă un...
Ion Țiriac (84 de ani) a prezentat oficial, în cadrul unui eveniment, maşina Mercedes AMG One, care va fi expusă la salonul Ţiriac Collection din...
Meta Platforms analizează posibilitatea de a realiza căști dotate cu inteligență artificială și camere video, a relatat luni, 13 mai, The Information citând angajați familiarizați...
Compania taiwaneză HTC, cândva un jucător important pe piața telefoanelor mobile, nu produce telefoane ca înainte, dar nu a dispărut definitiv din peisajul mobil. HTC...
În vara acestui an se împlinesc 6 ani de când arădeanul Florin Mărcuş a deschis muzeul său de istoria calculatoarelor, numit „Retro IT”. De atunci,...
Trei filme, dintre care două premiate la Festivalul de la Cannes, ediția 2023 și unul românesc, în premieră, vor fi proiectate la Cinematograful „Arta“ din...
Filmul „Ecce Homo: Brâncoveanu“, regizat de Dan Piţa, după un scenariu la care şi-a adus contribuţia şi IPS Ioan, mitropolitul Banatului, va fi proiectat, în...
Filmul „Din alte vieți“ / „Past Lives“ (r. Celine Song), care a câștigat Premiul Publicului, anul trecut, la Sundance, și a fost declarat de critici...
Rubrica Special New Music a început în urmă cu zece ani ca o selecție săptămânală de muzică inedită în zilele de vineri, apoi duminică, după...
Notați-vă în calendar data de 17 mai! Casa Pianului de pe strada Episcopiei nr. 25 va găzdui în seara respectivă un recital extraordinar de pian,...
Festivalul internațional JAZZAR revine cu cea de-a treia ediție, în perioada 24-25 mai 2024, în două locații emblematice din Municipiul Arad. Festivalul JAZZAR este un...
Netflix rămâne „regele streamingului” în România, potrivit JustWatch.com. Precum în primăvara anului trecut, Netflix are cea mai mare și o neschimbată cotă de piață în...
Se poate și mai rău decât „The Marvels”, primul mare eșec la box office pentru un film cu supereroi marca Marvel Studios. Producția Sony Pictures,...
În stilul caracteristic al personajului, Deadpool servește mai multe glume cu referințe pop culture, menționând inclusiv Disney, compania care produce ultimul film al seriei, „Deadpool...
Aradul se situează, în luna aprilie 2024, pe harta șpăgii întocmită de specialiștii de la Graphs.ro, de partea bună a clasamentului, cu un procent de...
În zilele noastre se nasc de două ori mai puțini copii față de acum 60 de ani, iar acest fenomen plasează România într-o așa-zisă „iarnă...
Secția ATI II din incinta fostului Spital Municipal Arad a fost reabilitată complet, cei 1,9 milioane de lei investiți în modernizarea acesteia provenind din fonduri...
Încetul cu încetul, cea mai veche zonă a Aradului dispare. Nu ca să facă loc vreunui plan măreț de schimbare la față a urbei, ci...
Ceea ce o să vă dezvăluim în continuare, adică noi amănunte legate de investigația pe care am intitulat-o „Rețeaua Bulbuc”, o să vă șocheze. Ne...
Pentru ce ar avea nevoie o instituție de cultură (fie ea subordonată lui Ionel Bulbuc) să plătească publicitate în presa scrisă, online sau la TV/Radio?...
Candidatul liberal la Primăria Valea Mare din Olt, Dan Gheorghe, a încurcat grav sărbătorile fundamentale ale creștinătății, vorbind despre „Nașterea Domnului” în mesajul său transmis în Noaptea de Înviere....
Așa cum ne-a obișnuit deja cu ocazia sărbătorilor, departamentul social media al Serviciului Român de Informații (SRI) marchează Dragobetele cu noi postări amuzante pe Instagram...
Dacă asta și-a dorit patronul unei școli de șoferi din Arad, să ajungă în atenția Ministerului Afacerilor Interne, nu putem ști, însă putem spune că...
Comentariile portalului
Sper că vor face și un trotuar civilizat și în zilele de piață să fie și Poliția prezentă pentru a disciplina parcarea. Că nu toți suntem cu maș (...)
S-au mai făcut și altele - de exemplu, canaluzarea în Gai, Bujac, Sânicolaul Mic. Doar că, pe lângă cele făcute, au reușit să distrugă identitatea (...)
Corect. Mulți nu văd, dar și mai mulți văd, dar nu votează. Nici nu știu care-s mai criticabili...