Donald Duck, cea mai cunoscută raţă din lume, sărbătoreşte 80 de ani pe 9 iunie
Donald Duck, cea mai cunoscută raţă din lume, sărbătoreşte 80 de ani pe 9 iunie, de la debutul său, în 1934, răţoiul având apariţii în…
Donald Duck, cea mai cunoscută raţă din lume, sărbătoreşte 80 de ani pe 9 iunie, de la debutul său, în 1934, răţoiul având apariţii în…
Johnny Depp şi logodnica lui, Amber Heard, se vor căsători în toamna acestui an, a declarat tatăl actriţei americane. „Vor avea şi copii, însă după…
Rihanna are mereu grijă ca toate privirile să fie aţintite asupra ei. La o ceremonie organizată luni în America, vedeta nu a dezamăgit cu o…
Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, s-a căsătorit cu avocatul Radu Pricop, ceremonia civilă având loc duminică la Primăria Azuga, în prezenţa…
Actrița Joan Lorring, nominalizată la Oscar în 1946, pentru rolul secundar din filmul „Secara e verde / The Corn is Green”, s-a stins din viață,…
Îţi aduci aminte de blonda din „Nikita”, celebrul serial din anii ’90? Rula pe ProTV și, dacă erai copil și erai un fan împătimit al…
Scout Willis, fiica mijlocie a cuplului Bruce Willis – Demi Moore, a publicat pe contul ei de Twitter două fotografii din timpul protestului – în…
Un român a reuşit să-i facă pe membrii juriului concursului „Britain’s Got Talent” să se ia la harţă, unul dintre ei primind, la un moment…
Skirt Bike Arad 2014, eveniment la care toate doamnele și domnișoarele iubitoare ale mersului pe bicicletă sunt invitate să ia parte, va avea loc pe data…
Abraham Lincoln rămâne una dintre cele mai importante figuri ale politicii americane. Cel de-al șaisprezecilea președinte al Statelor Unite le-a lăsat americanilor multe învățături folositoare….
Invitat la RockFM, frontmanul trupei Phoenix a povestit că, până a ajunge la formula actuală, 40 de muzicieni au trecut prin formația timișoreană. „Pentru a…
Un bărbat din Marea Britanie a aşteptat 47 de ani să îşi ceară iubita în căsătorie după ce l-a refuzat în tinereţe. Povestea lor de…
Numele Cleopatrei Stratan a făcut înconjurul ţării în 2006, cu amuzantul refren al piesei “Ghiţă”. Atunci, fata avea doar 3 anişori şi un chip drăgălaş….
Motivul morții lui Tupac Shakur încă e învăluit în mister și în ziua de azi. Însă abia acum, după 18 ani, polițistul care l-a găsit…
Oana Zăvoranu a prinsă în flagrant, joi, de poliţiştii bucureşteni, după ce luat 10.000 de euro de la un medic estetician pe care l-ar fi…
Bogdan Mierla, un tânăr de 22 de ani din Suceava, va reprezenta România la Mr World 2014, unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate concursuri…
Soprana Angela Gheorghiu a uimit audienţa în ultimul său concert pe care l-a susţinut la Milano. Artista a apărut îmbrăcată în costum popular, scrie Gandul.info….
CUBUL RUBIK este un joc problemă de tip puzzle inventat în 1974 de către sculptorul şi profesorul de arhitectură maghiar Ernő Rubik. Numit iniţial „Cubul…
Albumul postum al lui Michael Jackson, „Xscape”, a fost lansat marți, ocazie cu care postul de radio prin satelit SiriusXM a lansat și un canal…
„Nu sunt priceput la toate”, spunea președintele Băsescu când se afla printre membrii corului de la Filarmonica din Arad. se referea la faptul că nu…
Ne-am simțit cu adevărat speciali în această dimineață. Am început ziua de muncă cu entuziasm, recunoaștem, mai repede ca de obicei. Pentru oareșce subiect ne-am…
Concursul european Eurovision Song Contest 2014 se va desfăşura în acest an la Copenhaga (Danamarca) în zilele de 6 şi 8 mai, când sunt programate…
“Confesiunile unei stweardese sătule de jobul ei” reprezintă o serie de articole publicate de Yahoo Travel care încearcă să descrie situaţii mai puţin plăcute, inspirate din viaţa…
„Fenomentul selfie” a acaparat întreaga lume și la nici un an de la apariţie, milioane de oameni răspândesc imagini pe rețelele de socializare. În continuare, vă lăsăm…
După ce au masat și comasat alegerile, după ce au listat listele, după ce au propus propunerile de candidați care să candideze, după ce au...
Despre Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, a scris The New York Times în octombrie, cu titlul „Ar fi timpul să luăm în considerare...
Sperăm să nu vă supărați pe noi. Am ales titlul acesta, deși evident (din păcate) este „fake”, pentru a putea sublinia un aspect dintre multele...
Și când crezi că nu se mai întâmplă nimic demn de băgat în seamă, vine uite așa o săptămână în care se întâmplă numai lucruri...
Având în vedere multele zile sărbătorești din ultima vreme, vin și eu, ca tot prostu, cu una mai lejeră așa, una pentru cei care nu...
Se așterne-n toată țara, iepurașii pe hârtii, hai să le prindem, copii…. Bine, la noi, aici, în Aradul ros de vise, iepurașii se adună mai...
Începute în 26 martie, lucrările la pasajul CET aveau termen de finalizare de trei săptămâni. Timpul a trecut însă și s-au acumulat întârzieri care au...
La cât de părăginite au fost numeroase clădiri istorice din municipiu, oamenii au ajuns să se bucure la simplul văz că cineva dă o spoială...
Înlocuirea pavajului din centru, de pe Bulevardul Revoluției, acțiune începută în iulie 2023, a ajuns în punctul în care aduce bătăi de cap serioase pietonilor,...
Mai sunt câteva zile până când trupa arădeană de black metal, Sur Austru, își lansează cel de-al treilea album, album intitulat „Datura Străhiarelor”. Evenimentul va...
Ce ne salvează? Cine ne îngroapă? Ce gusturi avem? Avem, în fapt, gusturi, ca ţară? Facem investiții bune vreodată în orașe? Ce orașe se salvează...
Din 27 aprilie 2024, Teodor Cilan a preluat toate prerogativele de rector al Universităţii Aurel Vlaicu din Arad (UAV). Vor urma schimbări la Universitatea de...
Comunicat IPJ. Polițiștii orașului Nădlac au desfășurat o acțiune pe raza localității, împreună cu polițiștii de frontieră și polițiștii locali. La vederea unui echipaj, un...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați, în noaptea de 16/17 martie, despre un scandal în familie. Din cercetări,...
Sâmbăta, 16 martie, jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal pe râul Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni, din județul...
Adrian Wiener, senator USR Arad transmite următoarele: „Indiferența este cel mai mare inamic al democrației. Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca cei buni...
Alianța Dreapta Unită, alianța politică și electorală de centru-dreapta, formată din Uniunea Salvați România (USR), Partidul Mișcarea Populară (PMP) și Forța Dreptei (FD), și-a depus...
Vlad Botoș, europarlamentar USR, membru al grupului Renew Europe, a participat săptămâna trecută la o dezbatere informală cu Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene....
Varianta maghiară a concursului televizat „X-Faktor” desfășoară o audiție la Arad joi, 18 aprilie, între orele 15:00-17:00, la Casa Jelen. „Dacă îți place să cânți...
A treia ediție a evenimentului „Little Miss & Mister România” s-a desfășurat, recent, în municipiul nostru, fiind prezenți 37 de participanți din județele: Bihor, Timiș,...
Șase personalități au primit trofee la Gala Elitelor Arădene, ajunsă la cea de-a treia ediție. Evenimentul a avut loc sâmbătă seara, în sala de spectacole...
Premierul slovac Robert Fico, care a fost grav rănit într-o tentativă de asasinat miercuri, a redevenit conștient după o operaţie de câteva ore, a relatat...
Presa slovacă scrie că autorul tentativei de asasinat a premierului slovac Robert Fico, miercuri, după o reuniune guvernamentală în afara capitalei Bratislava, în oraşul Handlova,...
Într-un gest îndrăzneț și neconvențional, o asociație franceză a lansat o campanie rutieră menită să schimbe stereotipurile de gen. Sloganul lor, „Condu ca o femeie!“,...
Parlamentul a adoptat marți proiectul de lege care prevede că şoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan pot rămâne până la 10 ani fără permis...
Începând cu vara acestui an, autoritățile europene au impus instalarea „cutiei negre” pentru mașini pe toate vehiculele noi. Comisia Europeană a decis să introducă un...
Ion Țiriac (84 de ani) a prezentat oficial, în cadrul unui eveniment, maşina Mercedes AMG One, care va fi expusă la salonul Ţiriac Collection din...
Meta Platforms analizează posibilitatea de a realiza căști dotate cu inteligență artificială și camere video, a relatat luni, 13 mai, The Information citând angajați familiarizați...
Compania taiwaneză HTC, cândva un jucător important pe piața telefoanelor mobile, nu produce telefoane ca înainte, dar nu a dispărut definitiv din peisajul mobil. HTC...
În vara acestui an se împlinesc 6 ani de când arădeanul Florin Mărcuş a deschis muzeul său de istoria calculatoarelor, numit „Retro IT”. De atunci,...
Filmul „Ecce Homo: Brâncoveanu“, regizat de Dan Piţa, după un scenariu la care şi-a adus contribuţia şi IPS Ioan, mitropolitul Banatului, va fi proiectat, în...
Filmul „Din alte vieți“ / „Past Lives“ (r. Celine Song), care a câștigat Premiul Publicului, anul trecut, la Sundance, și a fost declarat de critici...
Martin Scorsese ar fi reluat lucrul la filmul său biografic despre Frank Sinatra, aflat până acum în „adormire”, cu colaboratorul său obișnuit, Leonardo DiCaprio, în...
Rubrica Special New Music a început în urmă cu zece ani ca o selecție săptămânală de muzică inedită în zilele de vineri, apoi duminică, după...
Notați-vă în calendar data de 17 mai! Casa Pianului de pe strada Episcopiei nr. 25 va găzdui în seara respectivă un recital extraordinar de pian,...
Festivalul internațional JAZZAR revine cu cea de-a treia ediție, în perioada 24-25 mai 2024, în două locații emblematice din Municipiul Arad. Festivalul JAZZAR este un...
Netflix rămâne „regele streamingului” în România, potrivit JustWatch.com. Precum în primăvara anului trecut, Netflix are cea mai mare și o neschimbată cotă de piață în...
Se poate și mai rău decât „The Marvels”, primul mare eșec la box office pentru un film cu supereroi marca Marvel Studios. Producția Sony Pictures,...
În stilul caracteristic al personajului, Deadpool servește mai multe glume cu referințe pop culture, menționând inclusiv Disney, compania care produce ultimul film al seriei, „Deadpool...
În zilele noastre se nasc de două ori mai puțini copii față de acum 60 de ani, iar acest fenomen plasează România într-o așa-zisă „iarnă...
Secția ATI II din incinta fostului Spital Municipal Arad a fost reabilitată complet, cei 1,9 milioane de lei investiți în modernizarea acesteia provenind din fonduri...
Este o poveste de viață, chiar de viață, o viață care a fost la câteva momente de a i se rupe firul, acel fir atât...
Încetul cu încetul, cea mai veche zonă a Aradului dispare. Nu ca să facă loc vreunui plan măreț de schimbare la față a urbei, ci...
Ceea ce o să vă dezvăluim în continuare, adică noi amănunte legate de investigația pe care am intitulat-o „Rețeaua Bulbuc”, o să vă șocheze. Ne...
Pentru ce ar avea nevoie o instituție de cultură (fie ea subordonată lui Ionel Bulbuc) să plătească publicitate în presa scrisă, online sau la TV/Radio?...
Candidatul liberal la Primăria Valea Mare din Olt, Dan Gheorghe, a încurcat grav sărbătorile fundamentale ale creștinătății, vorbind despre „Nașterea Domnului” în mesajul său transmis în Noaptea de Înviere....
Așa cum ne-a obișnuit deja cu ocazia sărbătorilor, departamentul social media al Serviciului Român de Informații (SRI) marchează Dragobetele cu noi postări amuzante pe Instagram...
Dacă asta și-a dorit patronul unei școli de șoferi din Arad, să ajungă în atenția Ministerului Afacerilor Interne, nu putem ști, însă putem spune că...
Comentariile portalului
Cinste si sanatate maxima domnilor hoti!!!! Tot asa fratilor!!!!
Toti bugetarii protesteaza!!! Desi majoritatea sunt angajati pe…pile! Va sugeram sa lucrati in privat! Unde e necesara competenta, competitivitate, specializare si munca de 8/10 ore! Fara vouchere, fara vineri, program (...)
I-a ajuns karma. Când aurul era 278 ei ți.l cumpărau cu 158. S.a întors roata hehe