Angajații Agenției de Mediu Arad, protest pentru salarii mai mari





Angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Arad au protestat spontan, joi, timp de două ore, în faţa sediului, solicitând salarii mai mari. Cei aproximativ 35 de angajați care au ieșit în fața instituției la protest au spus că au salarii cu 15 – 17% mai mici decât colegii din structura centrală şi au ameninţat că vor continua protestele dacă nu se elimină această discriminare.
Angajații au protestat cu pancarte pe care au fost trecute mesaje precum „Stop discriminare” sau „Mereu uitaţi, niciodată respectaţi”. Protestul spontan s-a desfăşurat între orele 10:00 şi 12:00, timp în care a fost suspendată activitatea cu publicul, simultan cu sistarea activităţii de emitere a documentelor de mediu.
Comentariile portalului
Înțeleg nevoia de schimbare, dar nu cu orice preț. Cu ce să schimbi? Cu niste grobieni violenți verbal și fizic, măcinați de idei conspirationiste? Uitati-va la (...)
@Ana, stai puțin . Și până stai învață lista cu denumiri🤣 Constructorul CSS Arad 1988-1992 Constar „U” Arad 1992-1993 Baschet Club Arad 1993-1995 BC ICIM Arad 1995-2006 Baschet ICIM (...)
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?