UVVG pune Aradul pe harta mondială
În Centrul de Conferinţe din cadrul Campusului UVVG, vineri, a avut loc conferinţa de presă de lansare a Congresului Internaţional „Tooth or implant” – Diagnostic…
În Centrul de Conferinţe din cadrul Campusului UVVG, vineri, a avut loc conferinţa de presă de lansare a Congresului Internaţional „Tooth or implant” – Diagnostic…
Acesta este mesajul transmis de Liga Studenţilor Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. „Poetul, un donator de sânge la spitalul cuvintelor”, spunea marele poet…
Două webinarii tematice au avut loc în colaborare cu dr. Gabriele Edoardo Pecora, DHC al UVVG. Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Vest…
Elevii din circa 300 de unități școlare (grădinițe, școli primare, gimnaziale și licee) își desfășoară la ora actuală activitatea în mod fizic, în sala de…
Concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat s-a desfășurat ieri, 15 octombrie, informează Inspectoratul Școlar Județean…
De parcă pandemia nu era suficientă, acum arădenii trebuie să se „lupte” și cu frigul. De câteva zile, temperaturile au fost din ce în ce…
Comunicat. Pentru a aminti importanţa rolului educaţiei pentru o societate sănătoasă, anual la data de 5 octombrie, Ziua Internaţională a Educaţiei este celebrată în întreaga…
Comunicat. În această săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad – Compartimentul de Analiza și Prevenirea Criminalității împreună cu cei ai Postului de…
Potrivit Ordinului comun încheiat între Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, elevii pot fi testați gratuit la unitatea școlară la care învață. Pe de altă parte,…
Toti elevii de la Colegiul Grigore Moisil din Timișoara vor face în urmatoarele 2 săptămani cursuri doar online. Aceasta din pricina frigului din clase, întrucât…
O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad s-a întâlnit cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului. Zilele trecute, Înaltpreasfințitul Părinte…
Au urcat de șase ori pe podiumul Campionatului European de Gimnastică Aerobică de la Pesaro. Italia. Darius Branda și Vlăduț Popa, sportivi ai clubului universitar…
Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) solicită Guvernului/Parlamentului modificarea cadrului legislativ astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, cu…
„Să respect pe cel care m-a învățat această artă, la fel ca pe proprii mei părinți, să împart cu el cele ce-mi aparțin și să…
Inspectoratul Școlar Județean a actualizat situația scenariilor în unitățile de învățământ din municipiul și județul Arad. Din cauza apariției unor cazuri pozitive în rândul preșcolarilor/elevilor, există…
Câțiva studenți, membri ai Ligii Studenților din Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, au muncit ca voluntari alături de angajații DSP Arad pentru a introduce date…
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat astăzi că elevii ar urma să fie testaţi de 2 ori pe săptămână. Acesta a precizat că este nevoie…
Ce începe din prima zi de viață și durează toată existența noastră? EDUCAȚIA, firește. Din 1994, în lume se sărbătorește această activitate care schimbă destine…
Din 1994, în fiecare an, pe 5 octombrie, sărbătorim Ziua Mondială a Educaţiei, pentru a li se acorda cadrelor didactice reputaţia pe care o merită,…
Trecerea școlilor în online nu mai este cuplată de incidența din localități, chiar dacă unele dintre ele au rate mai mult decât îngrijorătoare. Conform noului…
Una din cele mai frumoase clădiri ale Universități „Aurel Vlaicu” din Arad, o clădire emblematică pentru municipiul Arad, Palatul Băncilor, a găzduit, luni, 4 octombrie,…
După ultimele modificări și hotări privind modul de desfășurare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu…
Luni, 4 octombrie, va avea loc deschiderea noului an universitar. Nu va fi o singură festivitate ci, mult mai multe. Fiecare facultate va organiza propria…
Școlile și grădinițele rămân deschise indiferent de incidența cazurilor de COVID, iar în cazul apariției unui caz de infectare, intră la cursuri online doar clasa…
După ce au masat și comasat alegerile, după ce au listat listele, după ce au propus propunerile de candidați care să candideze, după ce au...
Despre Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, a scris The New York Times în octombrie, cu titlul „Ar fi timpul să luăm în considerare...
Sperăm să nu vă supărați pe noi. Am ales titlul acesta, deși evident (din păcate) este „fake”, pentru a putea sublinia un aspect dintre multele...
Fiind marți, chiar și fără Bibarț, Jürgen Klopp și-a luat deja rămas bun de la fani și de la Liverpool. A stat omul acolo o...
Și când crezi că nu se mai întâmplă nimic demn de băgat în seamă, vine uite așa o săptămână în care se întâmplă numai lucruri...
Având în vedere multele zile sărbătorești din ultima vreme, vin și eu, ca tot prostu, cu una mai lejeră așa, una pentru cei care nu...
Începute în 26 martie, lucrările la pasajul CET aveau termen de finalizare de trei săptămâni. Timpul a trecut însă și s-au acumulat întârzieri care au...
La cât de părăginite au fost numeroase clădiri istorice din municipiu, oamenii au ajuns să se bucure la simplul văz că cineva dă o spoială...
Înlocuirea pavajului din centru, de pe Bulevardul Revoluției, acțiune începută în iulie 2023, a ajuns în punctul în care aduce bătăi de cap serioase pietonilor,...
Originar din Lipova, județul Arad, Petre Ionuțescu a ajuns un important nume în industria muzicală românească și nu numai, mai ales în sfera jazzului, de...
Cred că fiecare dintre noi are un radio preferat. Al meu este unul din Statele Unite ale Americii, statul California mai exact. Am auzit de...
Mai sunt câteva zile până când trupa arădeană de black metal, Sur Austru, își lansează cel de-al treilea album, album intitulat „Datura Străhiarelor”. Evenimentul va...
Comunicat IPJ. Polițiștii orașului Nădlac au desfășurat o acțiune pe raza localității, împreună cu polițiștii de frontieră și polițiștii locali. La vederea unui echipaj, un...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați, în noaptea de 16/17 martie, despre un scandal în familie. Din cercetări,...
Sâmbăta, 16 martie, jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal pe râul Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni, din județul...
Adrian Wiener, senator USR Arad transmite următoarele: „Indiferența este cel mai mare inamic al democrației. Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca cei buni...
Alianța Dreapta Unită, alianța politică și electorală de centru-dreapta, formată din Uniunea Salvați România (USR), Partidul Mișcarea Populară (PMP) și Forța Dreptei (FD), și-a depus...
Vlad Botoș, europarlamentar USR, membru al grupului Renew Europe, a participat săptămâna trecută la o dezbatere informală cu Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene....
Reprezentanţii Little Miss & Mister România s-au întors acasă cu premii de la finala internaţionala Little Miss & Mister World ce a avut loc în...
Varianta maghiară a concursului televizat „X-Faktor” desfășoară o audiție la Arad joi, 18 aprilie, între orele 15:00-17:00, la Casa Jelen. „Dacă îți place să cânți...
A treia ediție a evenimentului „Little Miss & Mister România” s-a desfășurat, recent, în municipiul nostru, fiind prezenți 37 de participanți din județele: Bihor, Timiș,...
O tornadă puternică a distrus, marţi, un mic oraş din Iowa, ucigând mai multe persoane şi lăsând cel puţin o duzină de răniţi, au anunţat...
Code for Romania / Commit Global, alături de 12 parteneri internaționali, lansează Mobifree, proiect ambițios de cercetare și pilotare dedicat îmbunătățirii sistemelor software pentru dispozitive mobile....
Instrumentistul și compozitorul român Petre Ionuțescu a susținut, în data de 8 mai, un concert special în capitala Republicii Uzbekistan, în cadrul celei de-a opta...
Parlamentul a adoptat marți proiectul de lege care prevede că şoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan pot rămâne până la 10 ani fără permis...
Începând cu vara acestui an, autoritățile europene au impus instalarea „cutiei negre” pentru mașini pe toate vehiculele noi. Comisia Europeană a decis să introducă un...
Ion Țiriac (84 de ani) a prezentat oficial, în cadrul unui eveniment, maşina Mercedes AMG One, care va fi expusă la salonul Ţiriac Collection din...
Code for Romania / Commit Global, alături de 12 parteneri internaționali, lansează Mobifree, proiect ambițios de cercetare și pilotare dedicat îmbunătățirii sistemelor software pentru dispozitive mobile....
Meta Platforms analizează posibilitatea de a realiza căști dotate cu inteligență artificială și camere video, a relatat luni, 13 mai, The Information citând angajați familiarizați...
Compania taiwaneză HTC, cândva un jucător important pe piața telefoanelor mobile, nu produce telefoane ca înainte, dar nu a dispărut definitiv din peisajul mobil. HTC...
Trei filme, dintre care două premiate la Festivalul de la Cannes, ediția 2023 și unul românesc, în premieră, vor fi proiectate la Cinematograful „Arta“ din...
Filmul „Ecce Homo: Brâncoveanu“, regizat de Dan Piţa, după un scenariu la care şi-a adus contribuţia şi IPS Ioan, mitropolitul Banatului, va fi proiectat, în...
Filmul „Din alte vieți“ / „Past Lives“ (r. Celine Song), care a câștigat Premiul Publicului, anul trecut, la Sundance, și a fost declarat de critici...
Originar din Lipova, județul Arad, Petre Ionuțescu a ajuns un important nume în industria muzicală românească și nu numai, mai ales în sfera jazzului, de...
Instrumentistul și compozitorul român Petre Ionuțescu a susținut, în data de 8 mai, un concert special în capitala Republicii Uzbekistan, în cadrul celei de-a opta...
Rubrica Special New Music a început în urmă cu zece ani ca o selecție săptămânală de muzică inedită în zilele de vineri, apoi duminică, după...
Max, noua platformă de streaming lansată marți și în România pentru a înlocui HBO Max, vine cu un design îmbunătățit, o noutate majoră și o...
Netflix rămâne „regele streamingului” în România, potrivit JustWatch.com. Precum în primăvara anului trecut, Netflix are cea mai mare și o neschimbată cotă de piață în...
Se poate și mai rău decât „The Marvels”, primul mare eșec la box office pentru un film cu supereroi marca Marvel Studios. Producția Sony Pictures,...
Aradul se situează, în luna aprilie 2024, pe harta șpăgii întocmită de specialiștii de la Graphs.ro, de partea bună a clasamentului, cu un procent de...
În zilele noastre se nasc de două ori mai puțini copii față de acum 60 de ani, iar acest fenomen plasează România într-o așa-zisă „iarnă...
Secția ATI II din incinta fostului Spital Municipal Arad a fost reabilitată complet, cei 1,9 milioane de lei investiți în modernizarea acesteia provenind din fonduri...
Încetul cu încetul, cea mai veche zonă a Aradului dispare. Nu ca să facă loc vreunui plan măreț de schimbare la față a urbei, ci...
Ceea ce o să vă dezvăluim în continuare, adică noi amănunte legate de investigația pe care am intitulat-o „Rețeaua Bulbuc”, o să vă șocheze. Ne...
Pentru ce ar avea nevoie o instituție de cultură (fie ea subordonată lui Ionel Bulbuc) să plătească publicitate în presa scrisă, online sau la TV/Radio?...
Candidatul liberal la Primăria Valea Mare din Olt, Dan Gheorghe, a încurcat grav sărbătorile fundamentale ale creștinătății, vorbind despre „Nașterea Domnului” în mesajul său transmis în Noaptea de Înviere....
Așa cum ne-a obișnuit deja cu ocazia sărbătorilor, departamentul social media al Serviciului Român de Informații (SRI) marchează Dragobetele cu noi postări amuzante pe Instagram...
Dacă asta și-a dorit patronul unei școli de șoferi din Arad, să ajungă în atenția Ministerului Afacerilor Interne, nu putem ști, însă putem spune că...
Comentariile portalului
Pentru ambrozia de pe marginea șoselelor cine dracu ia amenda
Am urmarit articolele respective dar mi-as dori mai multa presiune pe tabara adversa (din pacate) a competentilor devotati din primarie. Dincolo de jalnicul limbaj de lemn al purtatorului de vorbe (...)
@Raluca Medeleanu, argus vrea sa spună ca arădenii nu cunosc de exemplu cât costă oficial în actele primăriei metrul pătrat de andezit din piața Catedralei (...)