sâmbãtã, 15 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Somații pentru cei care au ambrozie pe terenurile din municipiu

    de Special Arad | 22 mai 2024, 8:33 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    3

    Comunicat. Începând cu luna mai, Comisia privind verificarea și transmiterea somațiilor către deținătorii de terenuri din municipiul Arad, infestate cu ambrozie, a demarat, prin Direcția Generală Poliția Locală, acțiuni de transmitere a somațiilor către persoanele fizice și juridice pe a căror terenuri a fost identificată prezența acestei plante alergene.

    „În acest an, condițiile climatice fiind favorabile dezvoltării mai devreme a buruienii, în momentul de față dimensiunile plantei făcând posibilă identificarea acesteia și aplicarea precoce a măsurilor de cosire, îndepărtare prin smulgere și erbicidare, pentru a nu permite inflorescența și răspândirea polenului, fază în care devine problematică pentru sănătate, producând reacții alergice.

    Activitatea comisiei vizând transmiterea somațiilor, se va desfășura până în data de 5 iunie 2024, ulterior acestei date polițiștii locali cu atribuții de protecția mediului, vor organiza acțiuni de reverificare pe teren a modului de respectare a prevederilor Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia. În situația constatării unor cazuri de încălcare a normelor legale, se va proceda la aplicarea de sancțiuni contravenționale, cu respectarea gradualității impuse de lege.

    Precizăm faptul că Legea 62/2018 prevede amenzi contravenționale, cu valori cuprinse între 1.000 și 5.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv între 10.000 – 20.000 lei pentru persoanele juridice.

    Atât în vederea evitării măsurilor sancționatorii, cât și în vederea împiedicării înfloririi buruienii ambrozia, fază la care efectul alergen ajunge la potențial maxim, DGPL Arad notifică cetățenilor faptul că deținătorii/proprietarii/administratorii terenurilor de pe raza municipiului Arad, au obligația de prevenire, combatere și distrugere a respectivei plante, cunoscută sub denumirea populară de iarba de paragină, iarba pârloagelor sau floarea pustei”, transmite Poliția Locală.

    Cât de frecventă este alergia la ambrozie?

    Statisticile arată că, din populatia activa a Romaniei (9.000.000 persoane), peste 480.000 persoane sunt alergice la polenul de ambrozie, majoritatea prezentând rinoconjunctivită, afecțiune care în timp evoluează spre astm. Aceste date evidențiază o prevalență crescută a alergiei la ambrozie de 5,35% din populația activă din Romania, ceea ce indică o morbiditate crescută, comparabilă cu cea dată de diabetul zaharat, potrivit reginamaria.ro.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    1 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.