Elevii din Chier, învățați de polițişti să nu fie “bullies”

    de Special Arad | 13 octombrie 2021, 4:20 PM | Educaţie

    0

    Comunicat. În această săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad – Compartimentul de Analiza și Prevenirea Criminalității împreună cu cei ai Postului de Poliție Târnova au fost prezenți la Școala Gimnazială din satul Chier, comuna Târnova, unde s-au întâlnit cu elevii și profesorii din ciclul gimnazial, desfășurând o activitate informativ-preventivă interactivă.

    Activitatea a avut ca scop prevenirea fenomenului de bullying, a violenței verbale sau fizice precum și prezentarea aspectelor contravenționale sau penale ce pot rezulta dacă elevii își aduc jigniri reciproce sau recurg la acte de violență în mediul școlar și nu numai.

    Elevii au fost informați despre faptul că bullying-ul se identifică cu agresiunea verbală sau fizică, folosirea forței, acte de intimidare îndreptate de un grup de elevi asupra unui coleg, producându-i acestuia stări de frică sau rușine iar ca frecvență poate avea loc o singură dată sau poate avea caracter repetitiv.

    Practica în domeniu a evidențiat faptul că, bullying-ul poate avea efecte grave asupra unora dintre tineri, care din diferite motive sunt mai vulnerabili și nu se pot apăra. Acești elevi agresați manifestă tendințe de evitare a grupurilor, abandon școlar sau pot dezvolta sentimente de inferioritate, care pot duce până la traume psihice.

    De asemenea, elevii au conștientizat că nici un elev nu trebuie să primească din partea colegilor atitudini de tip bullying, iar în cazul în care sunt martorii unui astfel de incident, să anunțe imediat cadrele didactice, părinții sau organele de poliție pentru a remedia situația.

    Polițiștii au discutat cu tinerii și despre importanța educației pe care o primesc în cadrul școlar, au recomandat elevilor să se concentreze asupra activităților școlare iar în timpul liber să practice sportul sau alte activități recreativ-educative care să-i ajute să-și descopere calitățile.

    Activitățile s-au bucurat de aprecierea participanților și vor fi continuate de polițiști și în perioada următoare în școlile din întreg județul Arad.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.