Accident grav la Căpruța. Un Volkswagen s-a lovit frontal cu o autoutilitară Isuzu | Foto
Un grav accident a avut loc în această dimineață pe raza localității Căpruța, pe DN7. Din primele cercetări, s-a stabilit că în jurul orei 05:30,…
Un grav accident a avut loc în această dimineață pe raza localității Căpruța, pe DN7. Din primele cercetări, s-a stabilit că în jurul orei 05:30,…
Momentul mult așteptat de szitizeni a sosit, festivalul Sziget dezvăluindu-și programul complet. Numelor deja anunțate li s-au adăugat şi câteva prezențe noi, dintre care cel…
După cum am aflat cu toții, primarul nostru din ce în ce mai iubit săptămâna aceasta a ajuns în viitor – unde a văzut, în…
Un microbus de 3,5 tone care circula pe DJ 792, încărcat cu lemne, care circula din direcția Ineu către Pâncota la intrarea în localitatea Seleuș,…
Stadionul „UTA-Francisc Neumann” a fost inaugurat de suporterii echipei UTA la data de 22 mai, marți seara, la o zi după data în care trebuiau…
Festivitatea de absolvire de la Colegiul Economic a fost plină de entuziasm, bună dispoziție și urale, dar a avut loc și o premieră: instituția tocmai…
România 100 Arad își propune ca odată pe lună, în colaborare cu Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”, să prezinte arădenilor, și nu numai, un mic strop din oceanul de dăruire, de profesionalism și de înaltă calitate a învățământului…
An de an la finele lunii mai vine acea zi în care încă o generație de adolescenți se face… mare. Trecem prin școală și des,…
Deși tot mai mulți români aleg să plece în străinătate din cauza lipsei locurilor de muncă, fenomenul depopulării este tot mai avansa, în comuna Bata…
Ilie Năstase, celebrul fost tenismen ajuns la vârsta de 72 de ani, a fost încătuşat de poliţişti, vineri dimineaţă, după ce a fost prins băut…
O întreagă comunitate este cutremurată de ceea ce s-a întâmplat în această dimineață într-o familie din localitatea arădeană Vârfurile. Ionel Pană din Târnava de Criș…
Deși copleșiți de căldură, în plin soare, elevii claselor a XII-a de la Liceul Național de Informatică din Arad au avut parte de o festivitate…
Arădeanul Daniel Gheorghe, tânărul care susține că reprezintă firma care deține drepturile de proprietate intelectuală asupra imaginii și numelui părintelui Arsenie Boca, a revenit, joi,…
Scandal monstru in trafic la Timisoara. Un biciclist care mergea pe Calea Sagului a observat o masina parcata partial pe pista de biciclete, iar asta…
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale împreună cu cei ai orașului Ineu au pus ieri în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii. Mandatul a…
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat o tânără, bănuită de un furt dintr-o locuință. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că la data de…
Vineri dimineața a venit rândul elevilor de clasa a XII-a din Colegiul „Csiky Gergely”, respectiv al elevilor de clasa a XI-a din școala profesională, să-și…
Polițiștii Secției nr.1 Vlaicu au identificat un bărbat, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că…
Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat în flagrant o femeie care vindea țigarete netimbrate. Polițiștii au depistat ieri, o femeie de 60 de ani,…
Ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat ieri o acțiune cu efective mărite pe linia drepturilor de proprietate intelectuală. Astfel, a fost depistat…
Comunicat. Ziua Mondială Fără Tutun (ZMFT), se celebrează în fiecare 31 mai sub auspiciile OMS pentru a conştientiza publicul şi decidenţii politicilor de sănătate în…
Gata, azi a intrat în vigoare Regulamentul european de protecție a datelor personale (GDPR). Odată cu aplicarea GDPR, ai dreptul să întrebi orice operator de date…
Comunicat. Manifestările dedicate Zilelor Academice Arădene ediţia XXVIII-a organizate de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, în perioada 23-25 mai 2018, în parteneriat cu…
După ce au masat și comasat alegerile, după ce au listat listele, după ce au propus propunerile de candidați care să candideze, după ce au...
Despre Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, a scris The New York Times în octombrie, cu titlul „Ar fi timpul să luăm în considerare...
Sperăm să nu vă supărați pe noi. Am ales titlul acesta, deși evident (din păcate) este „fake”, pentru a putea sublinia un aspect dintre multele...
Și când crezi că nu se mai întâmplă nimic demn de băgat în seamă, vine uite așa o săptămână în care se întâmplă numai lucruri...
Având în vedere multele zile sărbătorești din ultima vreme, vin și eu, ca tot prostu, cu una mai lejeră așa, una pentru cei care nu...
Se așterne-n toată țara, iepurașii pe hârtii, hai să le prindem, copii…. Bine, la noi, aici, în Aradul ros de vise, iepurașii se adună mai...
Începute în 26 martie, lucrările la pasajul CET aveau termen de finalizare de trei săptămâni. Timpul a trecut însă și s-au acumulat întârzieri care au...
La cât de părăginite au fost numeroase clădiri istorice din municipiu, oamenii au ajuns să se bucure la simplul văz că cineva dă o spoială...
Înlocuirea pavajului din centru, de pe Bulevardul Revoluției, acțiune începută în iulie 2023, a ajuns în punctul în care aduce bătăi de cap serioase pietonilor,...
Mai sunt câteva zile până când trupa arădeană de black metal, Sur Austru, își lansează cel de-al treilea album, album intitulat „Datura Străhiarelor”. Evenimentul va...
Ce ne salvează? Cine ne îngroapă? Ce gusturi avem? Avem, în fapt, gusturi, ca ţară? Facem investiții bune vreodată în orașe? Ce orașe se salvează...
Din 27 aprilie 2024, Teodor Cilan a preluat toate prerogativele de rector al Universităţii Aurel Vlaicu din Arad (UAV). Vor urma schimbări la Universitatea de...
Comunicat IPJ. Polițiștii orașului Nădlac au desfășurat o acțiune pe raza localității, împreună cu polițiștii de frontieră și polițiștii locali. La vederea unui echipaj, un...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați, în noaptea de 16/17 martie, despre un scandal în familie. Din cercetări,...
Sâmbăta, 16 martie, jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal pe râul Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni, din județul...
Adrian Wiener, senator USR Arad transmite următoarele: „Indiferența este cel mai mare inamic al democrației. Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca cei buni...
Alianța Dreapta Unită, alianța politică și electorală de centru-dreapta, formată din Uniunea Salvați România (USR), Partidul Mișcarea Populară (PMP) și Forța Dreptei (FD), și-a depus...
Vlad Botoș, europarlamentar USR, membru al grupului Renew Europe, a participat săptămâna trecută la o dezbatere informală cu Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene....
Varianta maghiară a concursului televizat „X-Faktor” desfășoară o audiție la Arad joi, 18 aprilie, între orele 15:00-17:00, la Casa Jelen. „Dacă îți place să cânți...
A treia ediție a evenimentului „Little Miss & Mister România” s-a desfășurat, recent, în municipiul nostru, fiind prezenți 37 de participanți din județele: Bihor, Timiș,...
Șase personalități au primit trofee la Gala Elitelor Arădene, ajunsă la cea de-a treia ediție. Evenimentul a avut loc sâmbătă seara, în sala de spectacole...
Trei turiști spanioli și un cetățean afgan au fost uciși de oameni înarmați în provincia Bamyan din regiunea a Afganistanului, a anunțat Ministerul de Interne...
Cred că fecare dintre noi are un radio preferat. Al meu este unul din Statele Unite ale Americii, statul California mai exact. Am auzit de...
Un bărbat înarmat care încerca să incendieze o sinagogă la Rouen a fost ucis de poliţie, anunţă vineri ministrul francez de Interne Gérald Darmanin, relatează...
Parlamentul a adoptat marți proiectul de lege care prevede că şoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan pot rămâne până la 10 ani fără permis...
Începând cu vara acestui an, autoritățile europene au impus instalarea „cutiei negre” pentru mașini pe toate vehiculele noi. Comisia Europeană a decis să introducă un...
Ion Țiriac (84 de ani) a prezentat oficial, în cadrul unui eveniment, maşina Mercedes AMG One, care va fi expusă la salonul Ţiriac Collection din...
Meta Platforms analizează posibilitatea de a realiza căști dotate cu inteligență artificială și camere video, a relatat luni, 13 mai, The Information citând angajați familiarizați...
Compania taiwaneză HTC, cândva un jucător important pe piața telefoanelor mobile, nu produce telefoane ca înainte, dar nu a dispărut definitiv din peisajul mobil. HTC...
În vara acestui an se împlinesc 6 ani de când arădeanul Florin Mărcuş a deschis muzeul său de istoria calculatoarelor, numit „Retro IT”. De atunci,...
Trei filme, dintre care două premiate la Festivalul de la Cannes, ediția 2023 și unul românesc, în premieră, vor fi proiectate la Cinematograful „Arta“ din...
Filmul „Ecce Homo: Brâncoveanu“, regizat de Dan Piţa, după un scenariu la care şi-a adus contribuţia şi IPS Ioan, mitropolitul Banatului, va fi proiectat, în...
Filmul „Din alte vieți“ / „Past Lives“ (r. Celine Song), care a câștigat Premiul Publicului, anul trecut, la Sundance, și a fost declarat de critici...
Rubrica Special New Music a început în urmă cu zece ani ca o selecție săptămânală de muzică inedită în zilele de vineri, apoi duminică, după...
Notați-vă în calendar data de 17 mai! Casa Pianului de pe strada Episcopiei nr. 25 va găzdui în seara respectivă un recital extraordinar de pian,...
Festivalul internațional JAZZAR revine cu cea de-a treia ediție, în perioada 24-25 mai 2024, în două locații emblematice din Municipiul Arad. Festivalul JAZZAR este un...
Netflix rămâne „regele streamingului” în România, potrivit JustWatch.com. Precum în primăvara anului trecut, Netflix are cea mai mare și o neschimbată cotă de piață în...
Se poate și mai rău decât „The Marvels”, primul mare eșec la box office pentru un film cu supereroi marca Marvel Studios. Producția Sony Pictures,...
În stilul caracteristic al personajului, Deadpool servește mai multe glume cu referințe pop culture, menționând inclusiv Disney, compania care produce ultimul film al seriei, „Deadpool...
Aradul se situează, în luna aprilie 2024, pe harta șpăgii întocmită de specialiștii de la Graphs.ro, de partea bună a clasamentului, cu un procent de...
În zilele noastre se nasc de două ori mai puțini copii față de acum 60 de ani, iar acest fenomen plasează România într-o așa-zisă „iarnă...
Secția ATI II din incinta fostului Spital Municipal Arad a fost reabilitată complet, cei 1,9 milioane de lei investiți în modernizarea acesteia provenind din fonduri...
Încetul cu încetul, cea mai veche zonă a Aradului dispare. Nu ca să facă loc vreunui plan măreț de schimbare la față a urbei, ci...
Ceea ce o să vă dezvăluim în continuare, adică noi amănunte legate de investigația pe care am intitulat-o „Rețeaua Bulbuc”, o să vă șocheze. Ne...
Pentru ce ar avea nevoie o instituție de cultură (fie ea subordonată lui Ionel Bulbuc) să plătească publicitate în presa scrisă, online sau la TV/Radio?...
Candidatul liberal la Primăria Valea Mare din Olt, Dan Gheorghe, a încurcat grav sărbătorile fundamentale ale creștinătății, vorbind despre „Nașterea Domnului” în mesajul său transmis în Noaptea de Înviere....
Așa cum ne-a obișnuit deja cu ocazia sărbătorilor, departamentul social media al Serviciului Român de Informații (SRI) marchează Dragobetele cu noi postări amuzante pe Instagram...
Dacă asta și-a dorit patronul unei școli de șoferi din Arad, să ajungă în atenția Ministerului Afacerilor Interne, nu putem ști, însă putem spune că...
Comentariile portalului
Stimate domn ,,Vasile" , unde ați citit cuvântul ,,SMURD" , este cuprins în citatul transmis de reprezentanții IPJ Arad. Cred că nu asta era mai important, că e SAJ (...)
Da, la Șomcuta se făcea instrucție pe bune. De fapt trupele de securitate erau cele de elită ale armatei comuniste. Pe de altă parte, da, este multă dezinformare ș (...)
Mā întreb ,Ce valoare aduce Judetului fata lui Ginti dā Fer, BANII?? cā Competentā 00, Cumpārātoare de Diplomā.PS pe întuneric…Vai, Vai