Nesimțirea nu este un handicap!” – o campanie Special Arad | Episodul XXX, sau când ești „defect” rău de tot
Nici dacă voiam nu ne ieșea episodul treizeci al campaniei atât de bine pe cum ne-am fi așteptat. De ce? Pentru că e dominat de…
Nici dacă voiam nu ne ieșea episodul treizeci al campaniei atât de bine pe cum ne-am fi așteptat. De ce? Pentru că e dominat de…
Un echipaj de salvatori la înălțime al Detașamentului Arad a fost solicitat în urmă cu aproximativ 20 de minute pentru a interveni la cetatea Șoimos,…
Comunicat. În data de 2 aprilie 2019, începând cu ora 10.30, în Sala de Ședințe a Primăriei Săvârșin, județul Arad, va avea loc cel de-al…
Comunicat. Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad oferă elevilor de clasa a XII-a șansa de a se pregăti suplimentar la matematică și limba și literatura română…
Comunicat. Conform legislației, intrată în vigoare la finalul anului trecut, înființarea și componența echipelor mobile care trebuie să asigure un răspuns imediat și complex situațiilor…
Comunicat. Expoziția, dedicată scritorului Ioan Slavici, a fost prezentată în premieră cu prilejul Conferinței europene VIA HABSBURG, fiind deschisă publicului la sediul Consiliului Județean Arad, etaj 1, până…
Comunicat. Polițiștii Secției 2 Micălaca cercetează trei bărbați și o femeie pentru furt calificat. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat patru persoane (un bărbat de…
Comunicat. Polițiștii orașelor Ineu și Chișineu-Criș, cu sprijinul polițiștilor din I.P.J. Hunedoara, au depistat doi bărbați care au furat bani. Aceștia au fost reținuți pentru 24…
Street FOOD Festival, festivalul care a adus aromele interesante și preparatele apetisante aproape de gurmanzi și pofticioși, dă startul evenimentelor și anul acesta. Unsprezece orașe…
În urmă cu câteva minute a avut loc un accident rutier grav în urma căruia o persoană a rămas încarcerată. Coliziunea s-a produs între un…
Opt incendii, o misiune de asanare muniție și douăzeci si două intervenții SMURD, sunt misiunile executate de subunitățile de intervenție al ISU ARAD. Toate cele…
Sâmbătă, 30 martie, Programul Național Cantus Mundi organizează, la nivel național, evenimente muzicale cu ocazia „Orei Pământului”, în intervalul orar 20:30 – 21:30. Peste 12.000…
Cunoscutul medic ginecolog Ioan Teaha a murit miercuri, 27 martie. Anunțul a fost făcut public și pe pagina oficială a farmaciei Teaha, care aparține familiei…
Mare tărăboi mare în parcarea dintre liniile de tramvai, în apropiere de Biserica Roșie, către sediul Palatului Copiilor. Un grup alcătuit din 3 bărbați și…
Când nu se schimbă țevile de încălzire, se schimbă țevile de apă sau de gaz. Parcă mai tot timpul se găsește vreun motiv de spart…
Luna aprilie aduce pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” spectacole unul și unul: comedii savuroase, montări inspirate și povești provocatoare. Toate își găsesc loc în programul celei…
Cel mai îndelung așteptat film al extravagantului regizor Terry Gilliam ajunge în sfârșit pe marile ecrane, pe 29 martie! Este data la care filmul va…
Titlu principal: Ambulanța a intervenit de urgență la Podgoria pentru a resuscita un bărbat căzut pe treptele unei case de schimb valutar În urmă cu…
Lidl Romania a anunţat că recheamă sandvişul „Chef Select, sandwich sortările Pui şi bacon prăjit şi Salam de Sibiu şi caşcaval, 200g“, pe care clienţii…
Instituțiile UE au ajuns la un acord politic provizoriu cu privire la regulamentul revizuit privind siguranța generală, anunță Comisia Europeană într-un comunicat, informând că, începând…
Ministerul Finanţelor Publice a făcut publică noua formă a ordonanţei care trebuie să corecteze mult disputata ordonanţă a lăcomiei, informează Digi24. Ordonanţa schimbă modul de…
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad va organiza la începutul lunii aprilie – CURSUL DE FORMATOR. „Începând cu data de 1 ianuarie 2010, pentru…
Fostul premier Mihai Tudose a fost dus de urgență la spital. Politicianul Pro România a făcut infarct, potrivit unei declaraţii făcute de Victor Ponta, președintele…
Gabi Tamaș are din nou probleme cu legea. Fotbalistul lui Hapoel Haifa a fost prins conducând cu 205 km/oră pe autostradă și având o alcoolemie…
După ce au masat și comasat alegerile, după ce au listat listele, după ce au propus propunerile de candidați care să candideze, după ce au...
Despre Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, a scris The New York Times în octombrie, cu titlul „Ar fi timpul să luăm în considerare...
Sperăm să nu vă supărați pe noi. Am ales titlul acesta, deși evident (din păcate) este „fake”, pentru a putea sublinia un aspect dintre multele...
Nu e nimic sofisticat aici, e doar un exercițiu de imaginație pornind de la vestitul paradox antic al mincinosului: ce face un cretan când afirmă...
Acum câteva zile, la unul din articolele subsemnatului, un comentator se întreba de ce nu se duc candidații la Primăria Aradului la Ocica. La Piața...
Se știe de când e lumea, mai precis presa, că regina genurilor publicistice este investigația jurnalistică. Tot așa, se știe de când e lumea că...
Începute în 26 martie, lucrările la pasajul CET aveau termen de finalizare de trei săptămâni. Timpul a trecut însă și s-au acumulat întârzieri care au...
La cât de părăginite au fost numeroase clădiri istorice din municipiu, oamenii au ajuns să se bucure la simplul văz că cineva dă o spoială...
Înlocuirea pavajului din centru, de pe Bulevardul Revoluției, acțiune începută în iulie 2023, a ajuns în punctul în care aduce bătăi de cap serioase pietonilor,...
Îmi place muzica. Nu cred că există om pe lumea asta să spună că nu îi place nici un fel de muzică. Ascult trupe, artiști...
Scriitorului arădean Gheorghe Schwartz i-au fost publicate anul acesta două cărți, în traducere, una în Franța, iar cealaltă în Irlanda, „Les eternelles enigmes” și „Poolos,...
La 10 ani de existență, fARAD vine cu o inițiativă inedită: un top 10 al celor mai bune documentare românești de după 1989, alcătuit de...
Comunicat IPJ. Polițiștii orașului Nădlac au desfășurat o acțiune pe raza localității, împreună cu polițiștii de frontieră și polițiștii locali. La vederea unui echipaj, un...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați, în noaptea de 16/17 martie, despre un scandal în familie. Din cercetări,...
Sâmbăta, 16 martie, jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal pe râul Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni, din județul...
PNL a depus oficial listele candidaților pentru alegerile locale, pe 25 aprilie pentru cele referitoare la Consiliul Local, iar pe 26 aprilie pentru cele referitoare...
Vlad Botoș, europarlamentar USR, membru al grupului Renew Europe, a fost unul dintre europarlamentarii implicați în susținerea drepturilor persoanelor cu dizabilități la nivel european, iar...
Vlad Botoș, europarlamentar USR, membru al grupului Renew Europe, a susținut dreptul de a repara în dezbaterea din plenul de la Strasbourg al Parlamentului European....
Varianta maghiară a concursului televizat „X-Faktor” desfășoară o audiție la Arad joi, 18 aprilie, între orele 15:00-17:00, la Casa Jelen. „Dacă îți place să cânți...
A treia ediție a evenimentului „Little Miss & Mister România” s-a desfășurat, recent, în municipiul nostru, fiind prezenți 37 de participanți din județele: Bihor, Timiș,...
Șase personalități au primit trofee la Gala Elitelor Arădene, ajunsă la cea de-a treia ediție. Evenimentul a avut loc sâmbătă seara, în sala de spectacole...
15 mari companii sunt expres nominalizate de câțiva parlamentari europeni care solicită ca acestea să își revizuiască politicile de publicitate pentru că, direct sau indirect,...
Martin Scorsese ar fi reluat lucrul la filmul său biografic despre Frank Sinatra, aflat până acum în „adormire”, cu colaboratorul său obișnuit, Leonardo DiCaprio, în...
Stratul protector de ozon al Pământului a fost deteriorat, în ultima jumătate de secol, prin folosirea clorofluorocarburilor și a altor substanțe chimice, care între timp...
Începând cu vara acestui an, autoritățile europene au impus instalarea „cutiei negre” pentru mașini pe toate vehiculele noi. Comisia Europeană a decis să introducă un...
Ion Țiriac (84 de ani) a prezentat oficial, în cadrul unui eveniment, maşina Mercedes AMG One, care va fi expusă la salonul Ţiriac Collection din...
Un șofer a intrat cu mașina direct într-un restaurant al unui hotel din Băile Herculane. Bărbatul în vârstă de 48 de ani încerca să iasă...
În vara acestui an se împlinesc 6 ani de când arădeanul Florin Mărcuş a deschis muzeul său de istoria calculatoarelor, numit „Retro IT”. De atunci,...
Se pare că noul trend pe piața dispozitivelor purtabile este inelul inteligent. Până acum, Oura nu prea a avut rival pe piață, dar Samsung va...
De când Samsung a lansat primele sale telefoane pliabile se tot vorbește și de un telefon pliabil Apple. Samsung va lansa peste câteva luni noile...
Martin Scorsese ar fi reluat lucrul la filmul său biografic despre Frank Sinatra, aflat până acum în „adormire”, cu colaboratorul său obișnuit, Leonardo DiCaprio, în...
Pelicula „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizată de conf. univ. dr. Emanuel Pârvu, de la Facultatea de Arte a Universității Ovidius din Constanța, a...
Miercuri, la ora 19, cel de-al nouălea sezon KineDok la Arad se încheie cu un documentar georgian multipremiat, regizat de Nikoloz Bezhanishvili, la Cinema Arta:...
Muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Noutăți, în această săptămână, de la Fontaines D.C., Man of Moon, Nas & DJ Premier,...
Când s-a ales tema ediției curente a Conferințelor Dilema, înainte ca lista cu ceilalți invitați să fie definitivată, organizatorii s-au gândit automat la un singur...
Muzică diversă, originală, specială și nouă… și, în această ediție Special New Music, deosebit de multă: piese noi de la Subcarpați, La Familia feat. Raku,...
Netflix rămâne „regele streamingului” în România, potrivit JustWatch.com. Precum în primăvara anului trecut, Netflix are cea mai mare și o neschimbată cotă de piață în...
Se poate și mai rău decât „The Marvels”, primul mare eșec la box office pentru un film cu supereroi marca Marvel Studios. Producția Sony Pictures,...
În stilul caracteristic al personajului, Deadpool servește mai multe glume cu referințe pop culture, menționând inclusiv Disney, compania care produce ultimul film al seriei, „Deadpool...
Prof. univ . dr. habil Bogdan Totolici, medic șef al Secției Clinice Chirurgie Generală I din cadrul Spitalului Județean Arad, a participat, în calitate de...
Aradul nu are în evidență niciun caz de dependență de droguri, deși vedem adesea pe stradă persoane „atinse”, cu tulburări comportamentale provocate de diferite substanțe....
Mai mult, pentru mai bine și pentru mai mulți copiii e planul Centrului de recuperare pediatrică DALIA. A trecut mai bine de un an de...
Ceea ce o să vă dezvăluim în continuare, adică noi amănunte legate de investigația pe care am intitulat-o „Rețeaua Bulbuc”, o să vă șocheze. Ne...
Pentru ce ar avea nevoie o instituție de cultură (fie ea subordonată lui Ionel Bulbuc) să plătească publicitate în presa scrisă, online sau la TV/Radio?...
Poveste de groază în satul Arăneag, comuna Târnova, acolo unde un bărbat în vârstă de 48 de ani este acuzat că și-a violat trei din...
Așa cum ne-a obișnuit deja cu ocazia sărbătorilor, departamentul social media al Serviciului Român de Informații (SRI) marchează Dragobetele cu noi postări amuzante pe Instagram...
Dacă asta și-a dorit patronul unei școli de șoferi din Arad, să ajungă în atenția Ministerului Afacerilor Interne, nu putem ști, însă putem spune că...
Realizatorul emisiunii „Jurnalul de Seară“ de la Digi24, Cosmin Prelipceanu, a discutat telefonic câteva minute în direct, joi, 11 ianuarie, cu o persoană despre care...
Comentariile portalului
Am văzut ceva asemănător în Prizren-Kosovo, în, 2019. Erau îmbrăcate cu ele tulpinile pomilor din zona pietonala. Din cate îmi amintesc, era un proiect scolar.
Frumos.Un OM cu suflet URIAS. Felicitāri
O mare parte sunt plamaditi sub sutana lui Noghiu urmașul patriarhului Daniel sau 50 cent vedetă la polivalentă cu 3 mii de zombi. CredeNumai și nu cerceta Votează PLN Da Construim. (...)