Teodor Meleșcanu, Doctor Honoris Causa al UAV
Comunicat. Sala festivă din Complexul M a fost arhiplină, vineri, la ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al UAV, Excelenței Sale, Ministrul…
Comunicat. Sala festivă din Complexul M a fost arhiplină, vineri, la ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al UAV, Excelenței Sale, Ministrul…
Comunicat. Primul parteneriat Consiliul Judeţean – Primărie – Camera de Comerţ, pentru promovarea produselor industriale arădene, Târgul Economiei Arădene, îşi va deschide porţile în luna…
Comunicat. Consiliul Judeţean Arad, prin preşedintele Iustin Cionca, a trimis Ministerului Culturii și Identității Naționale, domnului Ministru George Ivașcu, o scrisoare prin care solicită intervenţia…
Comunicat. Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă s-a întâlnit vineri, 30 martie 2018, cu „Muşchetarii roboticii”. Vorbim despre 18 elevi ai Liceului Naţional de Informatică din…
Miercuri, 28.03.2018, a avut loc semnarea Procesului Verbal de Recepţie Finală pentru lucrările realizate prin contractul CL13 „Staţie de Epurare Pecica”, derulate în cadrul Proiectului…
Consiliul Judeţean Arad își extinde oferta turistică şi începe promovarea Ţării Zărandului şi a Podgoriei Aradului încă din primăvară! Cel mai potrivit prilej îl reprezintă…
„Am prezentat astăzi, alături de primarul Aradului, Gheorghe Falcă, Circuitul Gastronomic Arădean. Este cel mai ambiţios circuit gastronomic organizat la Arad, de Consiliul Judeţean, primăriile…
Proiectul privind extinderea prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 a Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul S.C.J.U. Arad a intrat într-o nouă etapă. Judeţul Arad, prin Consiliul Judeţean…
Luni, 2 aprilie 2018, este Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, iar cu această ocazie Centrul de Asistenţă și Consiliere pentru Persoanele cu TSA din…
Complexul Muzeal Arad, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Arad și cu sprijinul Consiliului Județean Arad, a organizat o serie de activități educaționale pentru elevi…
SRI a publicat astăzi protocolul încheiat cu Parchetul General prin care procurorii au acces la interceptări, probe video și filaje. Documentul semnat în 2009 între Codruța Kovesi și George Maior, a…
La Bazilica Papală Maria Radna din judeţul Arad, care este cel mai mare loc de pelerinaj catolic din vestul ţării, merg pelerini din tot vestul…
În fiecare an, pe data de 1 aprilie, celebrăm Ziua Păcălelii. Cu aceasă ocazie avem motiv să le facem farse prietenilor sau colegilor. Deşi este cunoscută pe…
Robert Balogh, tânărul de 20 de ani, decedat în urma unui tragic accident de circulație în Austria, ar fi împlinit sâmbătă 21 de ani. Acesta…
Recent apăruta consignație „Dor de artă” de pe strada Mihai Eminescu din Arad s-a dovedit a fi un loc ideal pentru cea de-a doua expoziție…
Primim spre publicare o scrisoare deschisă trimisă de Iulia Lung, o femeie care locuiește în satul Vidra, aparținător de comuna Vârfurile, care s-a săturat să…
Titlul principal: (29.04.2014) – Dosarul evazioniștilor de la AERIS – vezi RECHIZITORIUL complet! Special Arad vă prezintă, integral, actul de trimitere în judecată a grupării…
Pasajele Aradului… Când auzi aceste două cuvinte îți vine să-ți pui mânile și să îți astupi urechile. Nici nu mai știi ce să crezi… Unul…
Cu ocazia unei degustări de vinuri marca Domeniile Urlați în Mantua Lounge Club, joi seară a avut loc și un concert acustic susținut de Ale…
Comunicat. Continuă lucrările de întreţinere şi reparaţii la nivelul municipiului Arad. Programate în intervalul martie-aprilie, acestea au suferit unele mici întreruperi cauzate de vreme. Zilele…
Joi, 29 martie 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în Sala Polivalentă din Municipiul Arad, a avut loc conferinţa filocalică „Cunoașterea de sine…
Părinții unui copil de 16 ani din localitatea arădeană Șagu acuză trei polițiști că le-ar fi snopit în bătaie băiatul. Întâmplarea s-a petrecut, potrivit spuselor…
Comunicat. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad supune atenţiei societăților arădene misiunile economice organizate de UE, în anul 2018 şi 2019, prin programul Business…
Comunicat. „Românii de la marginea lumii”, expoziția itinerantă dedicată comunităților românești din Ungaria, Serbia, Croația și Grecia, având ca organizator Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”…
Dubla măsură. O practică întânită mai peste tot în în administrația publică, instituțiile din cadrul MAI, MAE, APIA și alte multe instituții cu majuscule. Alții...
După ce au masat și comasat alegerile, după ce au listat listele, după ce au propus propunerile de candidați care să candideze, după ce au...
Despre Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, a scris The New York Times în octombrie, cu titlul „Ar fi timpul să luăm în considerare...
Chiar dacă săptămâna trecută s-au întâmplat multe lucruri importante pentru lume, țară și Arad – și nu vorbesc aici neapărat de alegeri, ci de Festivalul...
Îmi cer scuze din start, dar fiind marginal implicat în festivalul Underground în plină desfășurare, voi spune câteva cuvinte și despre acest act cultural mai...
Nu de alta, dar după filmul românesc premiat săptămâna trecută la Cannes nu prea mulți, poate doar trei. Filmul despre care este vorba a luat...
Sorin Covaci, originar din satul Neagra, comuna Dezna, și-a epuizat toate „căile de atac”, dar tot nu și-a găsit dreptatea. În disperare de cauză, ne-a...
Comasarea alegerilor de anul acesta, pe lângă implicările politice, alianțe, liste comune și așa mai departe, a mai avut un efect în procesul de votare....
Dacă e seară, iar temperatura din termometre începe să crească, pe centru își fac apariția fanii filmelor Fast&Furious care nu doresc nimeni altceva decât să...
Originar din Lipova, județul Arad, Petre Ionuțescu a ajuns un important nume în industria muzicală românească și nu numai, mai ales în sfera jazzului, de...
Cred că fiecare dintre noi are un radio preferat. Al meu este unul din Statele Unite ale Americii, statul California mai exact. Am auzit de...
Mai sunt câteva zile până când trupa arădeană de black metal, Sur Austru, își lansează cel de-al treilea album, album intitulat „Datura Străhiarelor”. Evenimentul va...
Comunicat IPJ. Polițiștii orașului Nădlac au desfășurat o acțiune pe raza localității, împreună cu polițiștii de frontieră și polițiștii locali. La vederea unui echipaj, un...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați, în noaptea de 16/17 martie, despre un scandal în familie. Din cercetări,...
Sâmbăta, 16 martie, jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal pe râul Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni, din județul...
Adrian Wiener, candidat la Primăria Arad, a transmis un mesaj în urma alegerilor desfășurate duminică, 9 iunie. ’”Sunt mândru să aparțin acestui oraș. Să am...
Adrian Wiener, senator USR Arad transmite următoarele: „Indiferența este cel mai mare inamic al democrației. Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca cei buni...
Alianța Dreapta Unită, alianța politică și electorală de centru-dreapta, formată din Uniunea Salvați România (USR), Partidul Mișcarea Populară (PMP) și Forța Dreptei (FD), și-a depus...
Au început înscrierile pentru preselecția Miss Arad, proiectul în cadrul căruia se decid finalistele concursului Miss Arad 2024. Concursul județean de frumusețe împlinește anul acesta...
Carlota Pop, tânăra din Târnova (cea care locuiește în Spania) care a câștigat locul 2 la Miss Teen Universe, lansează un nou proiect, Miss Teen...
Reprezentanţii Little Miss & Mister România s-au întors acasă cu premii de la finala internaţionala Little Miss & Mister World ce a avut loc în...
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula grecească Corfu. În total, trei turiști străini au fost...
Fostul președinte american Donald Trump a criticat sprijinul militar și financiar acordat de SUA Ucrainei și a spus că va rezolva problema chiar înainte de...
Poliția din Germania a împușcat, duminică, 16 iunie 2024, un bărbat care i-a amenințat cu un topor pe fanii fotbalului veniți la Campionatul European. Incidentul a...
Parlamentul a adoptat marți proiectul de lege care prevede că şoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan pot rămâne până la 10 ani fără permis...
Începând cu vara acestui an, autoritățile europene au impus instalarea „cutiei negre” pentru mașini pe toate vehiculele noi. Comisia Europeană a decis să introducă un...
Ion Țiriac (84 de ani) a prezentat oficial, în cadrul unui eveniment, maşina Mercedes AMG One, care va fi expusă la salonul Ţiriac Collection din...
Târgul audio High End 2024 a avut loc la München în perioada 9-12 mai 2024. Aici compania Sennheiser a dezvăluit cel mai nou membru al...
Code for Romania / Commit Global, alături de 12 parteneri internaționali, lansează Mobifree, proiect ambițios de cercetare și pilotare dedicat îmbunătățirii sistemelor software pentru dispozitive mobile....
Meta Platforms analizează posibilitatea de a realiza căști dotate cu inteligență artificială și camere video, a relatat luni, 13 mai, The Information citând angajați familiarizați...
Astăzi, în penultima zi a Festivalului Underground, programul include patru spectacole de teatru, jucate la Teatrul de Marionete, la Indagrara, Agora și Club Flex. Vor...
Lungmetrajul „Totul despre familia Lefkovics“ (r. Ádám Breier), un film despre întâlnirea a două generații cu mentalități diferite, va fi proiectat, în premieră la Arad,...
Institutul Francez din România sărbătorește anul acesta o sută de ani și este încântat să vă prezinte cele mai bune filme de maxim patru minute...
Are 15 ani, studiază chitara clasică la Colegiul de Arte din Arad, e chitaristul trupei metal Ribozom și acum lansează primul album solo: Raul Panzaru!...
Printre cele opt workshopuri ale Festivalului Underground – ediția a XIV-a – s-a numărat cel în care participanții au învățat elementele de bază în compoziția...
După mai multe valuri de anunțuri care au început încă din iarnă, ediția de anul acesta a festivalului Sziget și-a finalizat, aproape în întregime, lista...
Max, noua platformă de streaming lansată marți și în România pentru a înlocui HBO Max, vine cu un design îmbunătățit, o noutate majoră și o...
Netflix rămâne „regele streamingului” în România, potrivit JustWatch.com. Precum în primăvara anului trecut, Netflix are cea mai mare și o neschimbată cotă de piață în...
Se poate și mai rău decât „The Marvels”, primul mare eșec la box office pentru un film cu supereroi marca Marvel Studios. Producția Sony Pictures,...
5 milioane de lei este suma estimată pentru dotarea Laboratorului de anatomie patologică din cadrul Spitalului Județean Arad, din care Consiliul Județean va încerca să...
Statele membre UE au aprobat miercuri o propunere a Comisiei Europene de a interzice bisfenolul A (BPA) în materialele care intră în contact cu produsele...
Dacă aveți dureri la nivelul șoldului, rigiditate, mobilitate redusă care îngreunează mișcările, și sunete neobișnuite precum clicuri sau trosnituri în articulație, acestea ar putea fi...
De la primele planuri până la rezultatul actual din teren, proiectul de reamenajare a Pieței Catedralei a suferit mai multe schimbări, atât din punct de...
Încetul cu încetul, cea mai veche zonă a Aradului dispare. Nu ca să facă loc vreunui plan măreț de schimbare la față a urbei, ci...
Ceea ce o să vă dezvăluim în continuare, adică noi amănunte legate de investigația pe care am intitulat-o „Rețeaua Bulbuc”, o să vă șocheze. Ne...
Candidatul liberal la Primăria Valea Mare din Olt, Dan Gheorghe, a încurcat grav sărbătorile fundamentale ale creștinătății, vorbind despre „Nașterea Domnului” în mesajul său transmis în Noaptea de Înviere....
Așa cum ne-a obișnuit deja cu ocazia sărbătorilor, departamentul social media al Serviciului Român de Informații (SRI) marchează Dragobetele cu noi postări amuzante pe Instagram...
Dacă asta și-a dorit patronul unei școli de șoferi din Arad, să ajungă în atenția Ministerului Afacerilor Interne, nu putem ști, însă putem spune că...
Comentariile portalului
În altă ordine de idei, cuvintele prin care-l descrieți pe Andrei nu cred c-au fost alese în modul cel mai inspirat, eventual el s-a aflat într-o poziție avantajoasă (...)
Un DISCURS BANAL cum probabil că se regăsesc la majoritatea liceelor și în majoritatea ultimilor 30 de ani la finalul absolvirii. Conformist și lipsit de substanță. După ce l-ai citit (...)
Mmmm