duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Teodor Meleșcanu, Doctor Honoris Causa al UAV

    de Special Arad | 30 martie 2018, 8:23 PM | Educaţie

    2

    Comunicat. Sala festivă din Complexul M a fost arhiplină, vineri, la ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al UAV, Excelenței Sale, Ministrul de Externe al României, prof.univ.dr. Teodor Meleșcanu. Comunitatea academică a universității arădene de stat, oficialități locale, parlamentari, directori de școli și directori de deconcentrate au participat la evenimentul Universității Aurel Vlaicu din Arad prin care a fost omagiată personalitatea înaltului demnitar, contribuțiile sale la dezvoltarea României. Din comisia de Laudatio au făcut parte: Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului României, prof.univ.dr Remus Pricopie, rectorul al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, prof.univ.dr. Iordan Bărbulescu, președintele Senatului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative și prof.univ.dr. Ramona Lile, rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.

    Au onorat cu prezența ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, președintele UVVG, prof.univ.dr. Aurel Ardelean, prefectul județului, Florentina Horgea, primarul orașului, Gheorghe Falcă, parlamentarii Eusebiu Pistru, Mihăiță Calimente, Doru Căprar, Adrian Todor, Florin Tripa,  consulul onorific al Italiei, Roberto Sperandio.

    Laudatio a fost rostit de către președintele Senatului UAV, prof.univ.dr. Ioan Radu care a punctat câteva din reperele biografice și profesionale ale înaltului demnitar. S-a subliniat în special legătura sa cu orașul Arad, locul în care s-a format, în care a pus bazele carierei sale viitoare. Absolvent al Colegiului „Moise Nicoară”, Teodor Meleșcanu a urmat ulterior Facultatea de Drept din București și cursuri postuniversitare la aceeași universitate și, mai apoi, la Institutul Internațional de Înalte Studii Internaționale din Geneva. A urmat o carieră de succes în diplomație, a ocupat funcția de Ministru al Apărării, Ministru de Externe, Director al Serviciului de Informații Externe. Deasemenea a reușit să-și construiască și o carieră didactică, fiind un apreciat profesor universitar, a publicat mai multe studii, lucrări și volume în domeniul dreptului internațional și al securității naționale.

    Discursul domnului Teodor Meleșcanu a ieșit din tiparele obișnuite ale unui discurs academic și a primit, câștigând aprecierea publicului, conotații personale. A vorbit despre ceea ce datorează Aradului, un oraș muticultural, unde a învățat „respectul pe care îl datorăm celui de lângă noi, chiar dacă nu are aceeași opinie ca a noastră, respectul pentru cuvântul dat, echilibrul și capacitatea de a discuta cu oricine, despre orice subiect fără a te simți jignit”, a punctat Ministrul de Externe.

     

    „Este o onoare pentru noi să îl primim în comunitatea noastră academică pe Excelența Sa, Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu. Personalitate a lumii diplomatice,  înalt demnitar, distins profesor, domnia sa a reușit întotdeauna să păstreze echilibrul între cariera sa diplomatică și cea academică, a avut forța și curajul de a-și asuma decizii importante pentru țară, a respectat și a luptat pentru valorile noastre naționale”, a precizat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. ROMANIA 12 MARTIE 1990 …Proclamația de la Timișoara:
      PUNCTUL 8: propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară.

      ROMANIA 2018: Sala festivă din Complexul M a fost arhiplină, vineri, la ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al UAV, Excelenței Sale, Ministrul de Externe al României, prof.univ.dr. Teodor Meleșcanu.

      NE MERITAM SOARTA!

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.