Un consilier local de la Cărand a fost declarat incompatibil
Agenția Națională de Integritate (ANI) a emis luni un comunicat de presă prin care anunță că Ioan Popa, consilier local în cadrul Consiliului Local al…
Agenția Națională de Integritate (ANI) a emis luni un comunicat de presă prin care anunță că Ioan Popa, consilier local în cadrul Consiliului Local al…
Autoritățile au fost alertate în cursul acestei dimineți, după ce un bărbat din comuna arădeană Târnova și-a prins mâna stângă între fiarele unui utilaj agricol….
Senatorul USR Arad, Adrian Wiener, a adresat o interpelare ministrului învățământului, prin care contestă măsura predării orelor de Limba și literatura română la clasele cu…
În ședința Consiliului Local de vineri, 21 septembrie 2018, se va supune la vot „proiectul de reabilitare învelitoare, fațadă principal și sală de spectacole” la…
Un incendiu uriaş a cuprins un mall din cartierul Brooklyn, în New York. 21 de oameni, dintre care 18 pompieri, au fost răniţi. Cele mai…
Cea de-a 70-a ediție a Galei Premiilor Emmy a avut loc luni noaptea la Microsoft Theater din Los Angeles. Producţia Amazon „Marvelous Mrs. Maisel” a…
Ca reacție a unor afirmații lansate în mass media despre soarta stadionului UTA de către partidul aflat la guvernare, primarul Aradului, Gheorghe Falcă a convocat…
Alertă în poliția arădeană. Dănuț Blaguescu, contabilul Primăriei Șiștarovăț, a dispărut fără urmă de o săptămână, mai precis marți, 11 septembrie. Momentul dispariției pare a…
Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a explicat astăzi într-o conferință de presă că s-a dat startul la achiziționarea a 28 de tramvaie, care se va realiza…
Nu este o poveste scrisă din patriotism local, ci mai degrabă este o poveste pentru a face cunoscut ceea ce avem lângă noi, o poveste…
Aradul a înviat, iar cifra seamănă cu cea din Scripturi: 3 zile… A fost trei zile de viață la Arad, a fost fain la Arad…
Un incident ciudat și, totodată, deosebit de grav s-a petrecut luni, în jurul orei 15:00, în apropiere de satul Sânpetru German (comuna Secusigiu). Incidentul s-a…
Biblioteca Județenă „Alexandru D. Xenopol” Arad vă invită la o întâlnire cu scriitoarea Lia Faur. Evenimentul va avea loc în Sala „Astra” a Bibliotecii Județene,…
Tristețe în vestiarul echipei UTA. Weekendul care a trecut a fost unul negru pentru jucătorii și pentru fanii Bătrânei Doamne. Dincolo de înfrângerea de pe…
În cadrul Proiectului „Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional…
Universitatea Aurel Vlaicu din Arad a devenit partener oficial al competiţiei internaţionale de ultra atletism S24H. Competiţia începe la mijlocul săptămânii viitoare și vor lua…
Serviciul de muzică Spotify vă permite acum să descărcați până la 10.000 de melodii, de 3 ori mai mult decât înainte. Pentru încântarea abonaților Spotify…
USR Arad a curățat în cursul zilei de sâmbătă trei locuri de joacă din cartierul Gai și Aurel Vlaicu. Membrilor USR li s-au alăturat voluntari…
Cei care au fost prezenți la concertul… – de fapt, ce „concert”, dom’le? – la spectacolul de zile mari, la nebunia generală, la frenezia memorabilă…
Daniel Gabriel Husein, zis și Dasaev, principalul suspect în bătaia baschetbaliștilor de la Brăila, s-a prezentat în această dimineață la Parchetul de pe lângă Tribunalul…
În semestrul I, numărul de turişti străini cazaţi în structurile de cazare colective a fost de 1,27 milioane, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total…
Aceste trei zile, seri și nopți nebune de pe Aeroportul Internațional Arad au demonstrat cu siguranță că arădenii aveau nevoie de un festival autohton unde…
Cum v-am mai spus, deși nu circul de mult cu trenul, trec mai mereu pe la gara din Arad, așteptând-o sau petrecând-o pe fiică-mea, cea…
Redacția Special Arad, înțelegând că are datoria să lămurească unele acuzații (lansate în spațiul public de către reprezentantul unei asociații din București, ASCORO) a căror…
Dubla măsură. O practică întânită mai peste tot în în administrația publică, instituțiile din cadrul MAI, MAE, APIA și alte multe instituții cu majuscule. Alții...
După ce au masat și comasat alegerile, după ce au listat listele, după ce au propus propunerile de candidați care să candideze, după ce au...
Despre Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, a scris The New York Times în octombrie, cu titlul „Ar fi timpul să luăm în considerare...
V-o spun pe aia dreaptă, nu mă apucam eu acum să combat despre fotbal dacă s-ar mai întâmpla și altceva pe aici. Și nu numai...
Tragem linie, cum se spune când n-ai ce spune, făcând un bilanț, acum, la sfârșit de sezon și început de Campionat European la fotbal. Încep...
Chiar dacă săptămâna trecută s-au întâmplat multe lucruri importante pentru lume, țară și Arad – și nu vorbesc aici neapărat de alegeri, ci de Festivalul...
Sorin Covaci, originar din satul Neagra, comuna Dezna, și-a epuizat toate „căile de atac”, dar tot nu și-a găsit dreptatea. În disperare de cauză, ne-a...
Comasarea alegerilor de anul acesta, pe lângă implicările politice, alianțe, liste comune și așa mai departe, a mai avut un efect în procesul de votare....
Dacă e seară, iar temperatura din termometre începe să crească, pe centru își fac apariția fanii filmelor Fast&Furious care nu doresc nimeni altceva decât să...
Chiar înainte de „izbucnirea” pandemiei Covid-19, iubitorii teatrului arădean au primit o veste îmbucurătoare: echipa teatrului a primit un suflu proaspăt, au fost angajate și...
Când spunem „Alo, Generația Pro!”, ne vine în minte automat numele Gianina Corondan, una dintre primele vedete ale ProTV-ului, iar cei care o știu încă...
Când un spectacol de teatru te face să te pierzi complet în onestitatea răvășitor de captivantă a poveștii, când simți un nod inexplicabil în gât,...
Comunicat IPJ. Polițiștii orașului Nădlac au desfășurat o acțiune pe raza localității, împreună cu polițiștii de frontieră și polițiștii locali. La vederea unui echipaj, un...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați, în noaptea de 16/17 martie, despre un scandal în familie. Din cercetări,...
Sâmbăta, 16 martie, jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal pe râul Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni, din județul...
Adrian Wiener, candidat la Primăria Arad, a transmis un mesaj în urma alegerilor desfășurate duminică, 9 iunie. ’”Sunt mândru să aparțin acestui oraș. Să am...
Adrian Wiener, senator USR Arad transmite următoarele: „Indiferența este cel mai mare inamic al democrației. Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca cei buni...
Alianța Dreapta Unită, alianța politică și electorală de centru-dreapta, formată din Uniunea Salvați România (USR), Partidul Mișcarea Populară (PMP) și Forța Dreptei (FD), și-a depus...
Au început înscrierile pentru preselecția Miss Arad, proiectul în cadrul căruia se decid finalistele concursului Miss Arad 2024. Concursul județean de frumusețe împlinește anul acesta...
Carlota Pop, tânăra din Târnova (cea care locuiește în Spania) care a câștigat locul 2 la Miss Teen Universe, lansează un nou proiect, Miss Teen...
Reprezentanţii Little Miss & Mister România s-au întors acasă cu premii de la finala internaţionala Little Miss & Mister World ce a avut loc în...
Egalul dintre Croația și Italia la Euro 2024 (1-1) ajută indirect România. De ce remiza de la Croația – Italia este foarte bună pentru România?...
Fondatorul Wikileaks a fost eliberat din închisoarea britanică în care și-a petrecut ultimii cinci ani și s-a îmbarcat într-un avion care îl va duce către...
Insula italiană Capri a interzis sâmbătă debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a unor probleme de alimentare de pe continent, transmite AFP....
Printr-o hotărâre apărută în primăvara lui 2023, Executivul a stabilit plafonarea prețului polițelor de asigurare obligatorie auto (RCA). Apoi, prin modificări succesive ale actelor ce...
Parlamentul a adoptat marți proiectul de lege care prevede că şoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan pot rămâne până la 10 ani fără permis...
Începând cu vara acestui an, autoritățile europene au impus instalarea „cutiei negre” pentru mașini pe toate vehiculele noi. Comisia Europeană a decis să introducă un...
Compania taiwaneză ASUS este renumită și pentru laptopurile sale de gaming. De câteva zile compania a lansat un nou laptop de gaming: ASUS ROG Zephyrus...
Târgul audio High End 2024 a avut loc la München în perioada 9-12 mai 2024. Aici compania Sennheiser a dezvăluit cel mai nou membru al...
Code for Romania / Commit Global, alături de 12 parteneri internaționali, lansează Mobifree, proiect ambițios de cercetare și pilotare dedicat îmbunătățirii sistemelor software pentru dispozitive mobile....
Fostul hoț de buzunare Amar Răducanu va ajunge și în Penitenciarul Arad, însă în stare de libertate. Este vorba despre un nou turneu de promovare...
A doua proiecție din stagiunea de vară 2024 de la Cinematograful din Grădiște este animația „Clopoțica și legenda Bestiei de Nicăieri“. Filmul va fi proiectat...
Comunicat Primăria Arad. Lungmetrajul „Din nou îndrăgostită“/„Love again“ (r. James C. Strouse) va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad, deschizând seria „Filme de vacanță“,...
Muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Noutăți, în această săptămână, de la K-lu, Parov Stelar, Kaleo, Nick Cave & The Bad...
Pentru unii arădeni, Particles este doar un festival. Poate… un festival puțin altfel. A început în urmă cu 9 ani, la Teba, cu o „explozie”...
Are 15 ani, studiază chitara clasică la Colegiul de Arte din Arad, e chitaristul trupei metal Ribozom și acum lansează primul album solo: Raul Panzaru!...
Max, noua platformă de streaming lansată marți și în România pentru a înlocui HBO Max, vine cu un design îmbunătățit, o noutate majoră și o...
Netflix rămâne „regele streamingului” în România, potrivit JustWatch.com. Precum în primăvara anului trecut, Netflix are cea mai mare și o neschimbată cotă de piață în...
Se poate și mai rău decât „The Marvels”, primul mare eșec la box office pentru un film cu supereroi marca Marvel Studios. Producția Sony Pictures,...
Un nou proiect în domeniul sănătății, pregătit de Consiliul Județean pentru a fi aplicat în vederea obținerii de finanțare europeană. De această dată este vorba...
Comunicat. Programul european JARDIN va fi implementat în România în perioada 2024-2026, aducând un sprijin esențial pentru pacienții cu boli rare. Proiectul JARDIN are ca...
Comunicat. Peste 4000 de pacienți au beneficiat de serviciile Laboratorului de Cardiologie Intervențională, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, de la înființarea acestuia,...
De la primele planuri până la rezultatul actual din teren, proiectul de reamenajare a Pieței Catedralei a suferit mai multe schimbări, atât din punct de...
Încetul cu încetul, cea mai veche zonă a Aradului dispare. Nu ca să facă loc vreunui plan măreț de schimbare la față a urbei, ci...
Ceea ce o să vă dezvăluim în continuare, adică noi amănunte legate de investigația pe care am intitulat-o „Rețeaua Bulbuc”, o să vă șocheze. Ne...
Candidatul liberal la Primăria Valea Mare din Olt, Dan Gheorghe, a încurcat grav sărbătorile fundamentale ale creștinătății, vorbind despre „Nașterea Domnului” în mesajul său transmis în Noaptea de Înviere....
Așa cum ne-a obișnuit deja cu ocazia sărbătorilor, departamentul social media al Serviciului Român de Informații (SRI) marchează Dragobetele cu noi postări amuzante pe Instagram...
Dacă asta și-a dorit patronul unei școli de șoferi din Arad, să ajungă în atenția Ministerului Afacerilor Interne, nu putem ști, însă putem spune că...
Comentariile portalului
Am fost şi eu de câteva ori la Conacul Sf. Sava Brancovici. Mi-a plăcut foarte mult interiorul. Prețurile ar fi OK dacă mâncarea ar fi într-adevă (...)
Care este stadiul aprobării noului protocol pt Cetatea Aradului? A intrat primăria în unitatea din Gai să realizeze utilitățile?
La Palatul Cenad vor continua să reabiliteze o altă latură proprietarii, pe cheltuiala lor, Primăria însă nu alocă niciun ban nici anul acesta, deși tot promite că face (...)