miercuri, 17 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Filmul documentar „Amar” va fi proiectat în penitenciarele din țară, inclusiv la Arad

    de Special Arad | 25 iunie 2024, 7:38 PM | Cultură | Film

    0

    Fostul hoț de buzunare Amar Răducanu va ajunge și în Penitenciarul Arad, însă în stare de libertate. Este vorba despre un nou turneu de promovare a filmului documentar despre el, intitulat „Amar”, regizat de arădeanca Diana Gavra.

    Filmul a fost deja lansat la Arad în această primăvară, dar într-un cadru convențional, la cinematograf. Joia aceasta, 27 iunie, documentarul „Amar” va fi proiectat unui public privat de libertate, chiar în incinta Penitenciarului Arad.

    Prima proiecție a avut deja loc la Penitenciarul Giurgiu, unde deținuții au putut discuta la finalul proiecției cu regizoarea Diana Gavra și Amar Răducanu, protagonistul filmului. Următoarele proiecții sunt programate la penitenciarele din Arad și Timișoara, urmând ca și alți deținuți din țară să poată urmări filmul în perioada următoare, scrie movienews.ro.

    „În pofida părerilor cu care m-am întâlnit de destule ori, penitenciarele din România au un rol important în reabilitarea deținuților, desigur acolo unde aceștia își doresc acest lucru, și dacă e să luăm exemplul protagoniștilor filmului, putem spune că sunt eficiente în procesul de dezintoxicare dar și reintegrare”, spune Diana Gavra.

    Proiectul este derulat cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, a Direcției Naționale de Probațiune și a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

    • Citește și recenzia filmului pe Special Arad: „Amar” – un film despre „magia” furtului din buzunare și o lecție pentru – și despre – societate

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.