DIMPLOMELE Special Arad – 2017. Prostia, incompetența și, în anumite cazuri, gafele #PERSISTĂ





La fel ca în 2014, în 2015 și în 2016, Special Arad înțelege ca și acum să-i omagieze pe „cei mai CEI din curtea școlii”, respectiv pe aceia care au marcat spațiul public-mediatic prin gafele, pățaniile lor demne de remarcat. Ar fi nedrept, împotriva principiilor noastre ar fi să nu dăm „Cezarilor” tâmpeniilor, corupției, aroganței, dar și ai umorului involuntar sau ai frumosului ce-i al lor… că doar ei ne-au făcut traficul, ei ne-au făcut să ne câștigăm credibilitatea în ochii cititorilor… arătându-i pe EI cu degetul am ajuns noi campioni… deci EI sunt campionii dumneavoastră și, implicit, ai noștri.
Ni-i asumăm în aceeași măsură în care vi-i asumați dumneavoastră. EXACT în aceeași măsură – deci să-i premiem cu „Dimplome”!
DiMplome (cu acel „M” de și la mișto, să presupunem) strict onorifice și netransmisibile, necuantificabile decât în zâmbete, hohote de râs și semne de întrebare, un șut în partea dorsală, o înjurătură zdravănă sau o atingere blândă și caldă a orgoliilor… fiecare cum crede și simte de cuviință.
Nu în ultimul rând, luând în considerare mega-scandalul de anul trecut cu diplomele fără studii la cele două universități arădene, suntem nevoiți să-l cităm (și să-l felicităm pentru inspirație) pe colegul Varjasi: „Diferența dintre diplome și dimplome e că cele din urmă se dau pe bune!” 😉
Ei sunt, deci, viralii anului „pe felia lor”. Admirați-i în toată splendoarea… fiecare în propriul său pamflet:
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)