Un loc pentru arădeanul Rudolf Wittman pe străzile din Ucraina
Nu a ajuns încă să-i fie cinstită memoria în România, la Arad, unde s-a născut, a copilărit, a trăit cea mai mare parte din scurta…
Nu a ajuns încă să-i fie cinstită memoria în România, la Arad, unde s-a născut, a copilărit, a trăit cea mai mare parte din scurta…
„Speranța mea e că nu se vor apuca niciodată de treabă și, ca atare, nu se vor atinge de Malul Mureșului”, îmi spunea, în urmă…
Am ajuns printre județele în care se dă cel mai rar șpagă atunci când se ajunge la spital. Noiembrie 2023 este prima lună în care…
A deschis cel mai important festival organizat la Arad în 2023, iar acum e la picioarele Primăriei. Arta lui Milton Glaser a rămas încă pe…
57.09% dintre pacienţii internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad au fost, în luna octombrie 2023, potrivit graficelor și tabelelor graphs.ro, foarte mulţumiţi de…
Eroii nu mor niciodată, deşi la Arad ne e greu să ținem în viață eroii, pentru că nu-i identificăm, nu-i cunoaştem și ne e tare…
Nu se poate mândri cu multe realizări, în ultimii ani, prin Arad, administrația locală dacă nu ia în calcul și realizările privaților și dacă nu-și…
Cozi la alimente, oameni călătorind pe scările tramvaielor și autobuzelor, bucuria cumpărării unui covor, mai toate excesele ultimului deceniu de comunism se pot vedea la…
O intersecție care ne dă bătăi de cap, zi de zi: Podgoria. În fapt, cea mai aglomerată intersecția din Arad şi cea care la orele…
La 10 ani de existență, fARAD vine cu o inițiativă inedită: un top 10 al celor mai bune documentare românești de după 1989, alcătuit de…
O țară care își vinde toți copacii și un milionar care îi cumpără pe toți (i-a cumpărat deja pe primii 200) cu sume pe care…
E tot întuneric în mediul rural chiar dacă au trecut 33 de ani de la Revoluție. E tot frig iarna și e tot sărăcie. Și…
Noul magazin al retailerului Primark se va deschide în a doua jumătate a anului 2024 în Timișoara, acesta fiind cel de al treilea magazin al…
Mai sunt doar câteva zile până la ediția cu numărul 10 a Festivalului de film documentar fARAD (22- 26 noiembrie 2023), o ediție care se…
Părintele care a urcat pe facebook filmul aproape imposibil de urmărit în care o adolescentă este bătută crunt de către alți adolescenți, luând astfel atitudine…
Fără bani de salarii pentru medici, asistenți, infirmieri, personal administrativ etc. Fără salarii defel. Dar cu răbdare. Aceasta este informarea trimisă de conducerea Spitalului Județean…
Peste 16% dintre repondenţi susţin că au fost nevoiţi să-şi cumpere medicamente sau să-și aducă medicamentele de acasă, cât timp au fost internați în spitalele…
O vulpe a fost surprinsă de un arădean în timp ce încerca să-și găsească cel mai probabil de mâncare în vecinătatea blocurilor din spatele Casei…
Cea mai spectaculoasă ediţie fARAD, ediţia aniversară fARAD#10, începe altundeva şi altfel decât ediţiile de până acum: pe platoul din faţa Primăriei Arad, cu o…
O premieră, un concert inedit, un arădean care face istorie la Sala Radio. Dirijorul și violoncelistul portughez Bruno Borralhinho va dirija un concert cu un…
Cum arată România anului 2023 când vine vorba de notorietatea politicienilor? Potrivit unui sondaj realizat de INSCOP, pentru news.ro, Iohannis este politicianul cu cea mai…
Nu s-au închis chiar toate ușile culturii în perioada aceasta, deși unii lasă se se înțeleagă că așa e legea și așa trebuie procedat. Evenimentele…
O înmormântare printre eroi. Printre români, maghiari, ucraineni, luptători, dar mai ales printre eroi. Aşa mi-am petrecut trei ore din sâmbăta ce tocmai s-a scurs:…
S-a stins din viaţă, la vârsta de 82 de ani, Angela Marinescu, una dintre cele mai importante poete din literatura română. Poeta și eseista Angela…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Mă pregăteam să mă duc la vot când am auzit că a murit Doru Nica. Pe moment, pentru câteva clipe, am uitat de toate cele....
La început a fost tăcerea. Nu la facerea lumii, ci la începutul săptămânii trecute. După ce Crin a luat-o-n freză, iar Nicușor a intrat în...
Vă dați seama, toată ziua de ieri m-am tot gândit dacă rămâne sau nu acest titlu. Motive aveam înainte să aflu rezultatul alegerilor prezidențiale. Chiar...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Inițiativa privind vaccinarea anti-HPV a fost adoptată în Camera Deputaților cu 213 voturi din totalul de 237, a anunțat deputata PNL Geanina Pistru. Aceasta a...
Senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, reacționează după suspendarea temporară a Programului „Rabla pentru Tractoare”. Parlamentarul arădean cere Administrației Fondului pentru Mediu să investească...
Deputatul PNL Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Camera Deputaților în care a vorbit despre investițiile din fonduri europene pentru sistemul de sănătate:...
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de...
E vorba de o formație englezească de muzică mai aparte, mai deosebită. În mod sigur, alternativă. Cu toate acestea au ajuns și pe aici, pe...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Comisia Europeană a cerut Ungariei să retragă un proiect de lege despre care spune că reprezintă o ameninţare la adresa organizaţiilor neguvernamentale şi a presei...
Liderul opoziției de centru-dreapta din Ungaria, Peter Magyar, a ajuns sâmbătă la Oradea, după un marș de aproximativ zece zile, pornit din Budapesta. Vizita are...
Agenții de securitate belgieni au interceptat loja VIP de pe stadionul de fotbal RSC Anderlecht, care era folosită de gigantul tehnologic chinez Huawei pentru racola...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
ChatGPT a devenit un instrument eficient pentru identificarea locațiilor fotografiilor, având capacitatea de a realiza căutări inversate de locație datorită noilor modele o3 și o4-mini,...
Denzel Washington a fost onorat cu Palme d’Or pentru întreaga carieră la Cannes 2025, în timp ce competiția rămâne intensă, cu filme ce abordează teme...
O călătorie cinematografică fabuloasă și plină de speranță ce oscilează între SF, comedie absurdă și realism nordic este promisiunea Focus Estonia de la Festivalului Internațional...
Filmul „Tânăra și marea“ / „Young Woman and the sea“ (r. Joachim Rønning), care prezintă povestea reală a primei femei care a traversat înot Canalul...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Faust, Șuie Paparude, DJ...
În sala cu reverberații nobile a Palatului Cultural, Festivalul Internațional de Jazz JAZZAR și-a deschis porțile, joi seara, pentru cea de-a patra ediție, cu un...
Comunitatea Evreilor din Arad organizează un concert de excepție miercuri, 28 mai 2025, de la ora 18:00, la Sinagoga Neologă din Arad. Publicul este invitat...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Cabinetul de medicină de familie din Olari se află printre cele 6 cabinete din Vestul țării care au fost dotate cu aparatură medicală esențială, prin...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Chiar dacă numele lui nu rezonează pentru mulți, cu siguranță că pasionații de trasee montane încă mai știu de importanța lui Czárán Gyula pentru deschiderea...
Comentariile portalului
Proteste pentru ce?
Gică Ultras s-a văzut deja președinte după primul tur. Beția succesului i-a fost fatală , Șeful de Galerie a arătat între cele două tururi ca un candidat (...)
Nu e deloc inexplicabil. Mai citiți.