sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule – Cârnați la Nădlac, fum în Agora și miting la București

    de Lajos Notaros | 12 mai 2025, 7:30 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    15

    La început a fost tăcerea.

    Nu la facerea lumii, ci la începutul săptămânii trecute. După ce Crin a luat-o-n freză, iar Nicușor a intrat în turul doi. După Simion. A fost o tăcere de moment. Ca rezultat al șocului. După care a început vorbăria. Ciolacu s-a dat la o parte, Crin a spus că îi pare rău, dar nu atât de rău încât să recunoască și adevărul.

    Poporul a urmărit o vreme în tăcere cum nimicul se întrupează. Nici acum nu și-a revenit. Așteaptă duminica care vine. Să spună ce are de spus după toate acestea. Vom vedea dacă va fi un nou început sau continuăm în tăcere zgomotoasă ce am început odată fără să ne dăm seama.

    Pe aici pe la noi tăcerea este chiar asurzitoare.

    Mitingul pentru Europa de la Arad a adunat, ca de obicei, poate două sute de oameni, unii în trecere pe acolo. Dintre cei care susțin că ne reprezintă s-a dus până acolo doar Gianina Pistru. Parcă și Lazăr Faur, dar cu el treaba e alta: vine din presă, se pricepe la ștaif, se vâră imediat acolo unde crede că mai adună ceva imagine. Inclusiv la sărbătoarea de Mai a ungurilor, acolo unde s-a fotografiat a doua zi. Iar Gianina tot așa, dar mai feminin și simpatic.

    geanina pistru miting proeuLazăr Faur la Majus

    În schimb europarlamentarul arădean – Falcă se numește, dacă ați uitat – nimic. Se pare că șocul cu Antonescu ejectat din cursă încă îl marchează, chiar dacă, a doua zi, a anunțat scurt că îl votează în turul doi pe Nicușor Dan. Atât, nimic altceva. Nu tu acolo un mesaj, un îndemn, o îmbărbătare pentru peneliștii arădeni. Doar în nume propriu: da, mă supun hotărârii de partid: îl votez. Pa și pusi.

    Iustin Cionca, de la județ, nici măcar atâta. Ce alegeri, ce Crin, ce Nicușor dacă e festival de cârnați la Nădlac? Dar asta nu înseamnă – să nici nu vă treacă prin cap – că președintele Consiliului Județean ar fi un cârnățar oarecare acolo.

    Și cu atât mai puțin Bibi al nostru – de primarul Călin Bibarț vorbim, of course – , cel care a fost întrerupt în rondurile sale regulate de incendiul de la Agora. Și care a venit chiar la sfârșitul săptămânii, încurcându-l pe edilul nostru în programul său obișnuit de week-end în natură. Cu toate acestea, primul om al urbei s-a simțit perfect, bătând pe umeri pompierii, lansând cuvinte de încurajare pentru cei care se luptau cu focul și, desigur, pentru noi, cei amenințați de urgia fumigenă de la Agora. Cea care astfel își amână lansarea spre dezamăgirea celor care vor să meargă acolo nu doar după buletine și alte adeverințe, ci și pentru distracție.

    incendiu Agora Bibarț

    Problema cea mare este însă că Bibi nu ne-a dat nici un semn privind orientarea sa electorală. L-am văzut intrând la secția de vot, cam tot în stilul în care își începe rondurile și atât. Niciun sfat, o încurajare, ceva. Ceea ce dă prost dacă ne gândim la fumul care se ridica năprasnic la mall în comparație cu fumul care ne împresoară privind viitorul țării.

    Te-ai aștepta ca cei pe care i-ai ales să fie lângă tine, să te sfătuiască, să îți dea măcar un punct de sprijin sau un reper pentru orientare. Nimic pe aici. Nu-i de mirare, așadar, că aproape jumătate dintre arădeni l-au votat în turul întâi pe Simion. Mai mulți chiar ca în Vaslui. Măcar pentru atât și era bine dacă ieșeau mai în față aleșii noștri acum. Spun eu asta, având în vedere și faptul că satul meu natal este printre cele trei localități din județ care nu l-au votat pe Simion în primul tur. Și care, pun pariu, vor vota masiv pentru Nicușor Dan în duminica care vine. Și să vă mai spun ceva, dacă tot veni vorba, cârnațul de Zerind, fără să mai vorbim de altele, nu e cu nimic sub cel de Nădlac. Asta așa, pentru Domnul Cionca.

    Ei, având toate acestea și încă multe altele în vedere, nu ne mai rămâne nimic altceva decât să așteptăm ce va să vină. Oare vor reuși ai noștri bătuți în cuie prin scaunele lor de aleși să se scuture de putoroșenia politicii de fațadă și de paradă și, văzând spiritul vremurilor, se vor pune pe treabă? Sau, dimpotrivă, Aradul se va goli în continuare de oamenii săi valoroși, rămânând la cheremul celor care au probleme cu formularea unei judecăți care trece dincolo de Bună ziua, ce mai faci, du-te dracului?

    Oare vor reuși să își schimbe obiceiurile și costumația, sau rămâne în continuare să ne uităm cu invidie la alții? Așa cum ne uitam pe vremuri la televiziune la Belgrad sau la Budapesta. Acum nu trebuie să ne uităm atât de departe, e de ajuns să dăm o raită până la Timișoara sau Oradea, fără să mai vorbim de Cluj, singurul județ din România unde Nicușor Dan a câștigat primul tur.

    Și uite așa ajung pe nesimțite la ultimul eveniment al săptămânii.

    miting bucuresti proeuropean
    (Sursa foto: Pagina „Corupția Ucide” – Facebook)

    V-ați prins, a avut loc la București, în Piața Victoriei, nu la Arad. A fost un miting electoral. Reclamat din start la Jandarmerie. Unul nemaivăzut pe aici. Unul la care oamenii au venit din convingere și cu speranță. Am ascultat câteva luări de cuvânt și am fost impresionat de simplitatea și onestitatea lor. Nu voi spune nume, contează mai puțin că șirul cuvântărilor a fost deschis de Victor Rebengiuc – da, cel cu hârtia igenică – ceea ce contează cu adevărat e că am auzit cuvinte gândite onest și cu decență. Insist pe onestitate și decență. Poate vă dați seama de ce, nu e greu: dacă ceva a lipsit politicii românești în ultimele decenii asta a fost: onestitatea. Respectiv decența, fiindcă cele două se presupun.

    Și pentru că tot vorbim de sistem, hai să ne înțelegem: cei care sunt în afara sistemului nu sunt cei care se bat în piept cu asta, sunt cei onești și decenți. Ei sunt și cei care pot reforma, schimba sistemul.

    Iar cei care nu simt și nu cred asta spun doar vorbe…

    Citește și:

    Mesajul conducerii Agora Mall, în urma incendiului masiv de sâmbătă

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. „în rest rămâne cum am stabilit: unii manevrează idei, alții informații neverificate…”
      ***
      „AM” nu are ce căuta acolo.

      După ce se termină de manevrat ideile, să se prezinte și argumentele care să demonstreze că informațiile nu sunt verificate și că sunt false.
      Deși ele sunt comunicate și adrese emise de instituțiile statului, cei care „manevrează idei” consideră că nu sunt informații reale.
      Atât s-a putut !
      Subiectivismul e la putere, dar arătăm cu degetul înspre ceilalți și ascundem realitatea. E la modă.

      --4 voturi
      +1
      -1
      • Ba, are, fiindcă nu e un fapt, ci o expresie. În text sunt idei, DVS veniți cu manipulări făcute în febra campaniei. Iar dacă nu ați știut, ideea fundamentală a presei autentice este: faptul este sfânt, iar opinia liberă. Nu părerea, opinia. Poate reușiți să faceți diferența după cele discutate.

        +4 voturi
        +1
        -1
    2. Concluzia: amenzile date primăriei, hotărârile instanțelor de judecată, raporturile Curții de Conturi nu sunt fapte. Sunt manipulări „făcute în febra campaniei”.
      ***
      E și ăsta un punct de vedere. Că nu prea are treabă cu logica și cu realitatea, e altceva.
      Atât s-a putut !

      0 voturi
      +1
      -1
    3. S-a înțeles exact ce trebuia să se înțeleagă.
      Lipsă de obiectivitate, subiectivism cât cuprinde, ascunderea adevărului și prezentarea distorsionată a realității.
      Nu e nimic surprinzător că mai sunt și alți comentatori care atrag atenția asupra acestor aspecte și asupra faptului că se preferă manipularea și propaganda.
      Iar faptul că se evită răspunsuri la întrebări simple și se încearcă schimbarea subiectului de fiecare dată … spune multe despre caracterul celor care fac asta.

      --2 voturi
      +1
      -1
      • Nu s-a înțeles nici acum. Problemele lui Nicușor Dan cu mafia imobiliară sunt de peste 20 de ani. De fapt așa a început activismul civic și de atunci se luptă cu asta. Și în cele din urmă, ăsta a fost motivul pentru care s-a hotărât să concureze pentru primăria capitalei. Și de atunci lupta a devenit chiar cruntă. Iar dacă DVS vorbiți de corupție și n-ați auzit de corupția administrativă cu care se luptă primarul Bucureștiului de ani buni, chiar vorbim degeaba.

        +9 voturi
        +1
        -1
    4. Tot o dau unii fanatizați de ai Piticului Pinocchio cu propaganda și manipularea. Mai, fanatizaților, se vede din satelit că omul nu e , din păcate, cu toate țiglele pe casa. Minte fara a clipi, se sucește de la o zi la alta, e înclinat maxim spre misticism, aberează maxim. Ce propaganda, ce manipulare?

      +3 voturi
      +1
      -1
    5. Atitudinea personagiilor publice surprinse in fotografii transmit un mesaj comun: “cainii latra, caravana trece”!
      Oricum ar fi ei se simt legitimati si mandrii; le plezneste obrazul si burdihanul de placere!
      N-au dubii, n-au probleme, confisca totul in interesul lor ca si cand votul de blam al aradenilor nu li s-ar datora!

      +3 voturi
      +1
      -1
    6. CorupțiaAdministrativă

      Cum se luptă Nicușor cu mafia imobiliară:
      – pierde procese pe bandă rulată (pe banii cetățenilor, cu firme externe de avocatură)
      – refuză să pună în aplicare sentințele judecătorești (pentru care iar plătește penalizări, tot din banii cetățenilor)
      ***
      Mai multe detalii aici: https://www.youtube.com/watch?v=3k24CFYbf-w
      ***
      Mai lipsește un articol special în care să se spună cititorilor că procesele pierdute și sumele cheltuite aiurea din bugetul local de către Nicușor sunt făcături și că nimic nu e real.
      Asta e dovada că unii trăiesc în lumea lor și nu par să aibă tangență cu realitatea.

      --4 voturi
      +1
      -1
    7. Romania va merge mai departe, indiferent ca va iesi Gladiatorul Galeriei sau Harry Nicusor Potter, ea va ramane tot in UE, nu vor mai putea sulfari firmele de cotet ale portocalelor sau vor sulfari mai putin, mult mai putin. Ca sa citez un contemporan: ” Ciocul mic! Ca noi suntem acum la putere”.
      Poate este blestemul neamului nostru, care de secole a dainuit, chiar daca pe langa fiecare mare personalitate a istoriei noastre s-a aciuit cate o mana de tradatori, care au injunghiat, retezat, tras pe sfoara, executat, intemnitat, s.a.m.d., chipurile in numele dreptatii, religiei, imparatului, regelui, partidului…..

      0 voturi
      +1
      -1
    8. CorupțiaAdministrativă

      De râsul curcilor cu ce „argument” vine un „jurnalist”. O filmare în care persona recunoaște că a gafat pentru că s-a luat după o minciună de-a lui Năsui (membru USR). Irelevant „argumentul” pentru incompetența lui Nicușor, pe care presa încearcă să o ascundă și o bagă pe aia cu „corupția administrativă”.
      *
      Să citim aici ce zice presa: https://adevarul.ro/politica/cati-bani-a-cheltuit-nicusor-dan-pentru-procese-si-2360576.html
      Manipulatori mari și ăștia de la Adevărul ! Or fi inventat ei tot ce scrie în articol ?
      *
      I-auzi ce scrie în articol!
      „dintre cele 39 de litigii deschise de primarul general al Capitalei împotriva autorizațiilor date în baza PUZ-ului Sectorului 2 de edilul de sector, Radu Mihaiu, a pierdut până acum 24. ”
      (Radu Mihaiu e primarul din partea USR, care a câștigat primăria sectorului 2, iar Nicușor l-a dat în judecată și i-a blocat toată dezvoltarea, pierzând astfel un nou mandat la ultimele alegeri)
      *
      Să-ți dai în judecată colegul de partid, să deschizi 39 de procese și să pierzi 24, să mai cheltui și 11 milioane de euro pentru așa pagubă … de aici se văd atât caracterul, cât și competența primarului care se vrea președinte.
      Dilemă: or fi fost corupți toți judecătorii ăia care i-au dat sentințe nefavorabile și l-au băgat la cheltuieli ? Sau sunt toate doar manipulări făcute de către judecători și presa din capitală ?

      --4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.