O pacientă de 97 de ani din Arad s-a vindecat de COVID-19 după opt zile de la internare
Vești bune de pe Secția Clinică Pneumologie II – șase dintre pacienții proveniți de la un cămin pentru persoane vârstnice, din Arad, au fost externați,…
Vești bune de pe Secția Clinică Pneumologie II – șase dintre pacienții proveniți de la un cămin pentru persoane vârstnice, din Arad, au fost externați,…
În această dimineață, la punctul de trecere a frontierei Nădlac I a început o acțiune de igienizare cauzată de mizeria dezastruoasă pe care au lăsat-o…
Gyuszi Balint, antrenorul echipei UTA, liderul autoritar al Ligii secunde în momentul în care pandemia de coronavirus a pus piedică fotbalului, a scris un text…
Comunicat. Compania de Transport Public Arad anunţă publicul călător că, începând cu data de 12 mai 2020, ora 8:00, datorită unor lucrări de consolidare a…
Autorităţile prezintă măsurile pe care ar urma să fie impuse în România din 15 mai, odată cu ieşirea din starea de urgenţă. Măsurile sunt prezentate…
Ministerul de Interne a publicat motivele propuse pentru care persoanele se vor putea deplasa în afara localității. Astfel, deplasarea persoanelor în afara localităților va fi…
Nimic nu este clar în ceea ce privește reluarea campionatului la Liga 2. UTA, Rapid, Petrolul și alte câteva echipe se pregătesc pentru reluarea antrenamentelor…
Și nu oricum, ci pe șapte zile. Ce poate face contabila ei, cea care i-a luat locul, în locul contabilei suspendate în această săptămână până…
Un număr de 15 pacienți au fost externați astăzi, potrivit conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, după ce au fost declarați vindecați de infecția…
A fost videoconferință la FRF, iar printre temele discutate au fost reluarea campionatelor la nivelul Ligii secunde și la Liga a 3-a. Reprezentanții cluburilor de…
Aradul va avea în curând un stadion nou, un stadion care ne-a scos mulți peri albi din cauza duratei lucrărilor și a incapacității sau a…
Mai cald, mai verde, mai colorat, mai plin de viață, așa arată mereu începuturile lunii mai. Sunt zilele acelea în care noaptea vine la ore…
Studiul efectuat de Universitatea Politehnică din Torino conține vești proaste pentru sporturile de echipă, unde jucătorii ar trebui să fie testați cu 48 de ore…
Formularea din titlu îi este atribuită de către Mark Twain lui Disraeli, dar nu este sigur dacă nu e chiar ideea lui Twain însuși. Așa…
Un alt proiect cu finanţare europeană pentru îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale contractat astăzi în Regiunea Vest are ca beneficiar Universitatea Aurel Vlaicu din Arad – “Reabilitare, modernizare, extinderea…
Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, alături de Consiliul Național al Rectorilor, Sindicatul Alma Mater și de asociațiile studențești au stabilit cadrul de lucru pentru…
Astăzi, la Primărie are loc o ședință de Consiliu Local Municipal pentru a realiza, printre altele, modificările necesare în buget în vederea alocării sumei de…
În cursul zilei de azi, 5 mai 2020, a fost dat ordinul de începere a lucrărilor proiectului „Reabilitare clădire Teatru Clasic Ioan Slavici Arad –…
Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii au emis un protocol cu recomandări pentru reluarea antrenamentelor sportivilor de performanţă după încheierea stării de urgenţă decretate…
Elevii informaticieni din toată țara au aflat astăzi rezultatele etapei județene a Olimpiadei de informatică aplicată „AcadNet 2020”, care s-a desfășurat online pe data de…
Aproape 6000 de elevi (mai precis 5745) – adică aproximativ 9,4 % din totalul preșcolarilor/elevilor din județul Arad – nu au acces la internet, ceea…
Mă sună un prieten, altul decât cel cu care vorbesc zilnic la telefon. Ne știm de decenii bune, ne înțelegem fără cuvinte, oricum pe alea…
Tragedie în familia polițistului arădean Cosmin Ardelean. Acesta s-a stins din viață în această dimineață, la vârsta de 43 de ani, după ce a suferit…
Au trecut vreo șapte săptămâni de când Iohannis și „Guvernul meu” ne-au trimis în case și ne-au dat stingerea la ora 22. M-am gândit în…

Construcția celui mai mare spital oncologic din vestul țării, la Timișoara, intră oficial în linie dreaptă, după semnarea contractului de finanțare la nivelul Guvernului României....
Înainte de toate, sunt un coach (vezi AICI) care a ajutat nenumărate persoane din categoria populației generale să scape de kilogramele nedorite și să dobândească...
Greva generală declanșată în sistemul sanitar a adus primele rezultate concrete. După trei zile de proteste și negocieri tensionate între sindicate și autorități, Guvernul a...

Când eram la liceu îmi luam porția de țigări cu un leu. Era Carpați fără filtru, de Timișoara, preambalat de vânzătoarea de la tutungeria din...
Chiar dacă Turnul de Apă din Arad nu are prea multă treabă cu cel din Timișoara, mai precis cu cel din cartierul Iosefin de acolo,...
N-am văzut de când sunt atâtea pase la portar ca la Mondialul de fotbal acesta. Portarul a devenit al 11-lea jucător de câmp, munca lui...

Locuitorii vârstnici din blocurile situate în capătul cartierului Micălaca, către podul rutier peste Mureș, și-ar dori ca Primăria să reînființeze fosta stație din „bucla” de...
Șoferii care circulă frecvent pe porțiunea de bulevard cuprinsă între teatru și strada Tribunul Dobra critică starea carosabilului, despre care spun că s-a degradat tot...
Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...
Dar nu. Iubirea nu poate tot. Iubirea te ține treaz nopți întregi. Iubirea te face să cauți răspunsuri acolo unde nu există. Iubirea te face...

Senatorul USR Răzvan Anghel critică votul dat de AUR împotriva programului SAFE, prin care România poate investi miliarde de euro în înzestrarea Armatei și în...
Tocmai s-a încheiat ședința Comisiei pentru Sănătate a Camerei Deputaților, ședință în care, alături de colegii mei, am votat pentru amendamentul PSD privind deblocarea angajărilor...
Nu putem construi un viitor bazat pe aceleași mecanisme care au frânat dezvoltarea țării timp de decenii. Deblocarea situației actuale trebuie să înceapă cu schimbarea...

Context: În mediul online s-a iscat, în ultimele zile, o dezbatere legată de Turnul de Apă din Arad (care nu mai este deschis vizitatorilor), după ce...
Fostul polițist rutier Stelian Paven, prins în flagrant la începutul acestui an în timp ce primea bani de la un șofer oprit în trafic, a...
Mega dosarul contrabandei de țigări din Arad, cel care a trezit România din somn în dimineața de 13 iulie 2021 cu nu mai puțin de...
Autoritățile ruse au deschis o anchetă pentru terorism după explozia produsă sâmbătă seara la restaurantul de lux „Balzi Rossi”, din centrul Moscovei, incident soldat cu...
O amplă operațiune de căutare și salvare este în desfășurare, duminică, în localitatea Psatha, din vestul Atenei, după ce două elicoptere implicate în intervențiile de...
Cel puțin 72 de persoane au murit în timp ce încercau să ajungă ilegal în enclava spaniolă Ceuta, după ce zeci de mii de migranți,...

Waze – aplicație deținută de Google – accelerează implementarea unei funcții mult așteptate: afișarea semafoarelor direct pe hartă, oferind șoferilor un plus de vizibilitate atunci...
Ford Motor se confruntă cu o nouă problemă de siguranță în Statele Unite, după ce autoritățile americane au identificat un risc major de incendiu la...
Industria auto din România traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Sectorul pierde, în medie, aproximativ 1.200 de angajați pe lună, iar...

Inteligența artificială intră într-o etapă decisivă în Uniunea Europeană. Începând de duminică, 2 august, devine aplicabilă cea mai mare parte a obligațiilor prevăzute de Regulamentul...
Modelul avansat de inteligență artificială Claude Mythos Preview, dezvoltat de Anthropic, a reușit să descopere slăbiciuni matematice în algoritmii criptografici care stau la baza securității...
Mai multe companii listate la bursă, specializate până recent în cryptomonede, renunță la modelul de business bazat pe acumularea de Bitcoin și se reorientează către...

Lipova găzduiește în weekend Festivalul de Film „Ioan Slavici pe marele Ecran – cultură tradițională în literatură și film”, un eveniment dedicat valorificării operei marelui...
Filmul documentar „Dincolo de fațadă. Lajos Szántay şi Secessionul arădean“, care reconstituie viața şi opera arhitectului care a proiectat cele mai importante clădiri ale orașului,...
Entuziasmul cinefililor bucureșteni pentru „Odiseea”, noul film epic al lui Christopher Nolan, a fost serios zdruncinat vineri, după ce proiectorul sălii IMAX de la Cinema...

Compozitorul arădean de muzică electronică mutat la Viena, Those Black Wires, a lansat recent un nou album, „After Dark”, care poate fi ascultat aici, iar...
Joi, 13 august, începând cu ora 20:00, KF va găzdui un nou eveniment dedicat iubitorilor de hip-hop. Sub numele generic ARAP, concertul va reuni pe...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la De Staat, Triggerfinger, Thistle,...

Universul Marvel se pregătește pentru o nouă etapă spectaculoasă, după ce studioul a dezvăluit la Comic‑Con San Diego că Ryan Gosling va interpreta celebrul anti‑erou...
Marvel a lansat luni seara primul trailer complet pentru „Avengers: Doomsday”, un material exploziv în care X‑Men și Captain America apar alături de restul supereroilor...
Paramount ia în calcul mutarea sediului central din California, în contextul în care statul — alături de alte jurisdicții — se pregătește să dea în...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

După luni de speculații și confirmări discrete, actrița Zendaya și actorul Tom Holland (cunoscuți pentru rolurile din „Spider-Man” și „The Odyssey”) se pregătesc să marcheze...
Vivienne Marcheline Jolie‑Pitt (18 ani), fiica lui Brad Pitt și Angelina Jolie, a depus o petiție la Tribunalul Superior din Los Angeles pentru a elimina...
Bonnie Tyler, artista devenită celebră prin piese precum „Total Eclipse of the Heart”, „Holding Out for a Hero” și „It’s a Heartache”, a murit la...

În contextul avertizării meteorologice de cod roșu, luni, 3 august, au fost instituite restricții de circulație pentru vehiculele cu masa maximă autorizată de peste 7,5...
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma unor controale desfășurate în apropierea frontierei, cinci bărbați care conduceau autoturisme...
Deși infracționalitatea sesizată în județul Arad a înregistrat o creștere ușoară în primele șase luni ale anului 2026, anumite categorii de infracțiuni, precum furturile, au...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)