joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: (Catindații 3) – Sergiu Bîlcea: schimbarea s-a produs, curaj însă n-am văzut de nicio parte

    de Lajos Notaros | 30 iulie 2020, 8:46 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    0

    Continuăm serialul de pandemie și precampanie despre care nu se știe deocamdată ce înseamnă fiecare. Nici luate împreună, nici fiecare în parte. Voi prezenta aici persoanele și personajele despre care știm deja că au intenții de a candida la funcțiile eligibile de la alegerile locale. Este vorba înainte de toate de cel de primar și de președinte al Consiliului Județean. Începem cu cei mai cunoscuți și cu șanse, urmând să terminăm cu cei care pot produce surprize. Plăcute și neplăcute, depinde. Aceste prezentări nu fac parte din campania candidaților sau partidelor, reprezintă prin excelență modul în care vede autorul acestei rubrici situația și candidații. Nici măcar nu este vorba de punctul de vedere al redacției, fiindcă Special Arad este o publicație independentă în care jurnaliștii, fiecare în parte, au convingerile lor personale în ceea ce privește viața politică. Nu de alta, dar așa e normal dacă luăm în serios libertatea cuvântului și independența presei.

    Am început acest serial cu prezentarea Domnului Călin Bibarț , cel mai popular și cu cele mai mari șanse de câștig, cum am apreciat încă de atunci, cel care atunci însă nu era încă desemnat oficial de către PNL-ul arădean drept candidat la alegerile din septembrie pentru funcția de primar al Aradului.

    2 5

    Cel desemnat era Domnul Sergiu Bîlcea, deocamdată tot vicepreședinte al CJ Arad, cel care și-a început încă de pe atunci campania în trombă, producând videoclipuri și afișe despre curajul schimbării și Aradul strălucitor.

    Luat de val, al nostru Sergiu Bîlcea a uitat că există totuși slogane superioare în PNL-ul local, ca de exemplu cel care dă deja numele unui grup FB la mișto, nemaivorbind de apariția lui pe ultima fotografie în grup de pe contul FB al aceluiași PNL.

    E vorba de ideea ancestrală „construim împreună”, modernizată perfect de omul nostru de la Brucsles prin contractele fără număr pe care le primește de la primărie Tehnodomus. Dacă intrăm în amănunte, încercând o vagă abordare filozofică, înțelegem că acest „construim împreună” poate fi tradus printr-o minimală extensie, exprimând astfel realitatea profundă din ultimii 20 de ani de la Arad: „construiți împreună cu mine și ce vreau eu”.

    3 6

    Era astfel de la început cam deplasată ideea Domnului Bîlcea referitoare la curajul schimbării. Desigur, strict controlată, precum trenurile în acea celebră comedie cehească, implicând și perversa idee care insinua astfel că dacă nu vă țineți de primul slogan, s-ar putea să fiți schimbați.

    Drama Domnului Bîlcea constă de fapt în naivitatea sa. Convins de cele susținute de șeful său cu care construiau împreună, poate motivat mai mult decât necesar și de partea feminină a partidului arădean, a crezut până la capăt în șansele sale. Dincolo de teoriile conspiraționiste care îl dau drept marionetă inconștientă și fericită, eu cred că Domnul Bîlcea acum două săptămâni era încă perfect convins de șansele sale, gândindu-se la o înlocuire cu Bibarț ca la ceva absolut neverosimil.

    Probabil a primit asigurări până în ultima clipă de la cel la care se uită ca la Marele Magistru al Construcțiilor Arădene Improbabile, în fond a și plecat într-un concediu cu două zile înaintea schimbării, fiind convins de necesitatea unei scurte odihne înaintea asaltului final din septembrie.

    Care s-ar putea să nu fie nici măcar septembrie, acum când Parlamentul a preluat dreptul de a stabili datele alegerilor, iar majoritatea partidelor altele decât PNL au interesul să prelungească agonia.

    Revenind la cei care construiesc împreună, schimbarea lui Sergiu Bîlcea a dezvelit și alte realități din interiorul partidului arădean europarlamentar. Cei care vin din urmă nu au nici măcar bruma de masculinitate a fostului candidat, asta ca să nu mai vorbim de boemia frântă a cooptatului Bulbuc.

    4 6

    Dacă Bibarț Scârțscarți Până Marți va avea în spate un Sergiu Bîlcea tânăr și liniștit și un Lazăr Faur nu atât de tânăr, dar și mai liniștit, europarlamentarul va putea sta liniștit de tot la Bruxelles. Tehnodomus va construi împreună cu el ce vrea și ce nu vrea mușchiul lui, Aradul având șansa să devină în scurt timp un șantier etern Tehnodomus înconjurat de clădirile istorice în paragină.

    Dar măcar va fi totul digital, așa cum ne asigură din nou europarlamentarul.

    Cât despre fostul candidat Sergiu Bîlcea rămâne cum am stabilit. Politica românească nu este pentru toți, în fond cei care ne dau țepe sunt și trebuie să fie puțini și „deștepți”. Nu de alta, dar prada nu este foarte mare, împărțeala pune probleme dacă sunt prea mulți adunați în jurul hoitului.

    Așa că Sergiu nu are prea multe de ales. Chestia cu schimbarea curajului sau curajul schimbării sună bine, dar în viața reală e ca muștarul fără mici: sună bine, miroase tare, dar tot nu îl mănânci pe stomacul gol.

    O țeapă este o țeapă și dacă se numește „construim împreună”, mai rămâne să vezi cum să ieși mai bine din catastrofa finală.

    Nu de alta, dar se apropie…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.