În clasele I-IV am avut doi colegi țigani. Nu pot să le spun „de etnie romă”, fiindcă pe-atunci nimeni n-avea habar ce înseamnă rom. Mă rog, știa lumea ce înseamnă, dar numai cine frecventa birtul de la colț și-l cerea, de obicei, „cu dulce”. Țiganul însă era colegul ăla care, ca și tine, venea zilnic la școală, era îmbrăcat ca tine, avea un sandvici în geantă, tot ca tine și mai și stătea cu tine în bancă, fiindcă tovarășa nu considera că trebuie să ne pună în bănci pe etnii. Nimic deosebit. A, iar taică-său și maică-sa munceau de obicei la CAP sau la Gospodăria de Partid, pe la animale. Nici prin cap nu ne trecea să excludem țiganii din jocurile noastre, din viețile noastre, din clasă, de nicăieri. Ba, cu Bobi am rămas prietenă bună până azi, iar de Petre Lingurar, chiar dacă nu mai știu nimic, îmi amintesc mereu. Stăteam la un moment dat cu el în bancă, iar dacă tovarășa ne asculta tabla înmulțirii și o scrânteam pe alocuri – mie, de pildă, șase ori opt mi-a dat odată patruzeci și doi – ne ținea „închiși” după ore și ne dădea diverse corvezi. Pe  mine, pentru că scriam frumos, mă punea să stau în dreapta lui Petre Lingurar, să-i țin mâna dreaptă cu mâna mea și să-i îndrum scrisul pe foaie caligrafic, el scriind foarte urât. Totul se întâmpla însă firesc, fără ca părinții să vină la școală să întrebe de ce-am fost pedepsită, de ce trebuie să fac ce eram pusă să fac etc. Iar noi, copiii, nu simțeam deloc că suntem pedepsiți. Râdeam întruna și după scurgerea orei de „pedeapsă” mai pierdeam vremea vreo oră prin curtea școlii, jucându-ne de-a te miri ce. Da, pe atunci nu trebuia să fim la poarta școlii cât ce se terminau orele, că veneau părinții să ne ia cu mașina și nu găseau loc de parcare. De altfel, dintr-o clasă de 36 de copii, mare mirare dacă aveau mașini părinții a doar vreo zece dintre ei. Ce vreau să subliniez însă e că nimeni nu-și bătea capul că unii-s țigani, iar alții nu. Aveau aceleași drepturi de a merge la școală gratuit, ca astăzi, de altfel, dacă lipseau, și unii și alții, părinții erau anunțați, chemați la școală, admonestați, mai ales dacă motivul absenței nu stătea în picioare etc. Astfel, toată lumea a absolvit măcar zece clase, ba chiar liceul. Inclusiv țiganii. Dacă au vrut să dea la facultate, români sau țigani, au concurat sute pe doar 20 de locuri, fie că dădeau la Drept, Științe Economice, Medicină sau Inginerie. Știai carte, intrai. Nu știai, picai. Mai simplu nici că se putea.

Azi însă lucrurile s-au schimbat. Țiganii nu mai sunt considerați egalii noștri. Nu mai dau examen la facultăți cot la cot cu plebea. Ei concurează pe locuri speciale, iar la Medicină, de exemplu, dacă un copil învață până la epuizare și pică cu notă de peste 7, țiganul intră pe locurile special rezervate pentru el cu orice notă cu o sutime sau două mai mare de 5. La fel de special e tratat și elevul, român sau țigan sau ce-o fi el, care provine din liceele din mediul rural. La Timișoara, de pildă, un elev provenit dintr-un liceu din mediul rural a intrat la Medicină cu 5,55. Practic, n-a depus nici pe sfert efortul ultimului picat de pe locurile celelalte, care a luat o notă cu două sau chiar trei puncte mai mare decât el, dar a intrat la MEDICINĂ, pe locurile bugetate. Iar un copil care a avut nota 8,53 va fi nevoit, dacă-și permite, să plătească o taxă anuală de peste 9000 de lei.

Habar n-am cine a putut să gireze astfel de inepții și de ce nu se renunță, de ani buni, la crunta nedreptate. Mi-e indiferent că la o facultate cum ar fi Ingineria, de pildă, se rețin locuri speciale pentru romi, absolvenți din mediul rural, centre de plasament, Marte, Calea Lactee sau mai știu eu de unde. Dacă termini tot cu cât ai intrat, te va respinge ulterior piața. Dar… la MEDICINĂ? Să devii MEDIC? Să ajungi să tratezi oameni? NU, nu mi se pare deloc în ordine. Și măcar de-am avea de-a face cu niște țigani sărmani și lipsiți de șanse care dau la Medicină și intră cu 5 sau 6. Dar, nici vorbă. Intră fete și băieți mult mai înstăriți decât copiii harnici și studioși ai unei vânzătoare sau ai unui vatman, de exemplu, aceștia din urmă fiind serios puși în dificultate când e să scoată din buzunar o taxă enormă pentru a finanța studiile copiilor lor. Și subliniez „harnici și studioși”. Pentru că, un țigan care intră cu 5 și un copil provenit de la un liceu din mediul rural care intră cu 6 nu sunt deloc harnici și studioși. Ei au doar drepturi mai speciale decât marea masă. Sigur, discuțiile pot fi largi pe această temă, pornind de la: „dacă intră cu 5 nu ajung să absolve (punem pariu?), țiganii nu au șanse egale în școala primară cu ceilalți (serios?)” și așa mai departe… Pe scurt, am ajuns să disprețuiesc profund discriminarea pozitivă, este iritantă și frustrantă, e un americănism detestabil, care a ajuns să fie aplicat în mai toate țările, în detrimentul muncii adevărate și susținute; practic, e o dinamită aruncată în obrazul oamenilor care speră ca măcar un rând din Constituție să fie respectat: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.” Carevasăzică, mă-nțelegi, praleo?