După o pauză de luni de zile, seria de evenimente KineDok a fost reluată joi seara, în curtea Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”, cu proiecția filmului documentar „Distanța dintre mine și mine”, realizat de Mona Nicoară și Dana Bunescu. Organizatorii locali, voluntarii Asociației CitiZenit, s-au străduit să ia toate măsurile de precauție în pregătirea proiecției în aer liber, respectând distanța prevăzută de lege între scaune, luarea temperaturii participanților etc.

„Cred că avem așteptări cam mari de la această ediție” – glumea regizorul Mihnea Rareș Hanțiu, membru fondator CitiZenit, întors recent la Arad pentru câteva zile și prezent și el la „Peda”, pentru a ajuta noii „citizeniți” în pregătirea evenimentului. În schimb, Cătălin Alb, cel în mâinile căruia a fost lăsată asociația, l-a asigurat că vor fi prezenți cel puțin 25 de oameni (după rezervări), un număr destul de satisfăcător în condițiile date de pandemie și, mai ales, pentru proiecția unui documentar care, de altfel, a mai fost prezentat la Arad, anul trecut.

Și pentru că „Distanța dintre mine și mine” realizează un portret al poetei Nina Cassian, cine ar fi fost mai în măsură să participe la dezbatearea de după proiecția din Arad, dacă nu tot o poetă?

Invitata specială a Asociației CitiZenit a fost scriitoarea Lucia Bibarț, pe care am invitat-o și noi să ne împărtășească, în câteva fraze, impresiile ei despre filmul văzut:

„Am văzut, grație celor două regizoare, Mona Nicoară și Dana Bunescu, dar și Asociațiilor culturale KineDoc și CitiZenit, un documentar despre viața uneia dintre cele mai fascinante figuri feminine ale culturii românești: poeta Nina Cassian.

Personalitate plurivalentă, documentarul a destăinuit fațete cunoscute și necunoscute ale eroinei: copilul dăruit cu talente, adolescenta urâtă care se considera vinovată de proveniența și structura ei decadente, cea de activist angajat dispus spre gâtuirea propriei esențe în drumul ei spre «desăvârșirea conștiinței comuniste» (N.C.), cea de burghez ilegalist spionat de securitate, cea de poet incandescent, de femeie mereu în căutatrea iubirii, de prieten.

Multitudinea de stări ale doamnei au înfățișat un om complex, vertical, sincer, deschis, cult, conviv, naiv, sentimental, rațional puternic, fragil, temător și sensibil. Un om veridic.

Trăind doar după propria rațiune, egală cu ființa sa, Nina Cassian este ea însăși când devine activist, când se dezice de comunism, dar și când iubită adaugă la iubire «un nou afluent» (N.C).

Ce impresionează la această teribilă doamnă a culturii române este forța sa interioară și «sângele ei estetic» (N.C) pe care îl simți pulsând în paginile sale fie literare, fie muzicale, fie de tălmaci.

Filmul a accentuat, așa cum e firesc, laturile umană și literară ale Ninei Cassian, «capacitatea ei de-a se ipostazia foarte divers» (N.C.)

Poet complet, artista, nu crede în îngrădirile critice și nici în etichete. Paginile ei literare, care rămân valabile testului timpului, nu miros nici a testosteron, nici a estrogen. Pentru că Poezia nu are gen, ci mijloace, forță de expresie.

Completând atmosfera poetică creată de peliculă, poetul declamă propriile versuri sau răspunde propriilor răspunsuri, rămân în memoria spectatorului, postura de ferment spiritual mereu proaspăt a Ninei Cassian, râsul împotriva timpului, ochii și memoria foarte vii, mâinile deosebit de prelungi ținând paharul și țigara, imaginea unei veritabile amfitrioane, spontaneitatea și tumultul ființei sale.

Într-o frază, Nina Cassian râmâne scânteia oricând pasibilă de combustie”.