CET Hidrocarburi se scufundă. S-a rupt contractul de termoficare, iar toți membrii Consiliului de Administrație au demisionat
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie, însă societatea va continua să asigure serviciul în perioada de tranziție, cel târziu până la 31 octombrie. Tot în ședința de astăzi a ieșit la iveală și că CET Hidrocarburi nu mai are niciun membru în Consiliul de Administrație. Surse Special Arad arată că demisiile au survenit ca reacție de opoziție la transferarea activităților de producere a energiei către noua societate Arad Energy.
Patru demisii într-un moment-cheie pentru CET Hidrocarburi
Din cei cinci membrii ai Consiliului de Administrație (CA) CET Hidrocarburi, unul singur a părăsit funcția din cauza unei incompatibilități, iar acest lucru s-a întâmplat în urmă cu circa 2 luni, nu acum în toiul legii naționale care a produs furori. Izabela Gal și-a dat demisia din CA întrucât era totodată și angajată la Finanțele din Arad. Cei patru membri care au rămas, au demisionat ulterior, iar data la care au acționat este exact la o zi după ce consilierii au aprobat studiul de oportunitate realizat de firma Elsaco în care se stabilește clar tranziția activității de la CET Hidrocarburi la noua societate Arad Energy. De menționat că Elsaco este, totdată, firma care a retehnologizat centrala de pe Maniu și care modernizează rețeaua de termoficare.
În 26 august, Consiliul Local a aprobat Hotărârea 498 cu studiul ce vizează stabilirea modalității de organizare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică, iar în 27 august au demisionat cei 4 administratori ai CET Hidrocarburi: Morar Florin, Costea Alina, Tabuia Roxana și Ghib Lucian.
Potrivit informațiilor obținute de Special Arad, demisiile sunt legate de nemulțumirile acestora în legătură cu situația financiară gravă în care a ajuns Centrala, aceștia fiind în incapacitatea de a accepta să se falimenteze o societate a Primăriei.
Cu toate acestea, în ședința de Consiliu Local de astăzi, întrebat fiind despre motivele demisiilor, city managerul Bogdan Boca s-a arătat în necunoștință de cauză, afirmând doar că ar fi în desfășurare procedura alegerii unor noi membri.
CLM a aprobat acum încetarea contractului CET Hidrocarburi
Subiectul despre aceste demisii tacite a survenit întrucât pe ordinea a ședinței s-a aflat un punct esențial pentru reorganizarea termoficării din Arad. Consilierii locali au votat încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează în prezent serviciul de termoficare al municipiului.
S-a stabilit că deși contractul încetează oficial în 15 septembrie, CET Hidrocarburi va continua să asigure serviciul în perioada de tranziție, cel târziu până la 31 octombrie, după care va funcționa noua structură.
Decizia vine la doar câteva zile după un alt moment important. În 28 august, premierul interimar Ilie Bolojan anunța că noua centrală de la CET Hidrocarburi a fost racordată la Sistemul Energetic Național. Investiția finanțată prin PNRR este considerată finalizată din punct de vedere al finanțării, iar în următoarele luni urmează probele și punerea în funcțiune.
Noua centrală va produce peste 30 MW de energie electrică, de aproximativ trei ori mai mult decât înainte de retehnologizare, pe lângă energia termică necesară sistemului de încălzire.
Cum s-a ajuns aici
Schimbările au început, de fapt, în urmă cu mai mulți ani. O lungă perioadă, Primăria era acționar atât la CET Arad SA, cât și la CET Hidrocarburi SA.
Prima, CET Arad SA (centrala mare de la ieșirea din oraș, foto sus), a intrat în insolvență, apoi faliment și, în cele din urmă, a fost vândută și preluată de AOT Energy, în anul 2023.
Apoi, la nici un an, în 2024, în contextul unei finanțării europene pentru modernizarea CET Hidrocarburi (de pe Calea Iuliu Maniu), consilierii locali au stabilit necesitatea separării activităților de producere a energiei de cele de transport și distribuție.
CET Hidrocarburi era până la acel moment operatorul întregului sistem centralizat de alimentare cu energie termică al municipiului.
În 2026, municipalitatea a ales soluția înființării Arad Energy S.A., o societate cu capital de 15 milioane de lei, deținută integral de municipiu. Aceasta urmează să preia activitatea de producere a energiei termice și electrice.
Motivația oficială a fost situația financiară dificilă a CET Hidrocarburi, care are pierderi și datorii importante (capitaluri proprii negative de peste 30,9 milioane lei, pierderi cumulate de aproape 37,8 milioane lei, pierdere anuală de peste 6,1 milioane lei în 2025 și lichiditate sub pragul minim). Primăria a considerat că o societate nouă, fără povara financiară a celei vechi, poate funcționa mai eficient și poate accesa mai ușor finanțări.
Un scenariu anticipat în 2023, adeverit în 2026
Amintim, în acest context, că Special Arad anticipa acest deznodământ încă din februarie 2023, într-un moment în care Primăria Arad manifesta o pasivitate suspectă față de soarta centralei mari (CET Arad SA), cedând controlul și renunțând chiar la administratorul special sub pretextul unei „cheltuieli în plus”. La acea vreme, CET Hidrocarburi acumula deja datorii de 25 de milioane de lei către centrala mare, pârghie financiară care, așa cum avertizam atunci, deschidea calea unei preluări sau a unui colaps controlat. Ceea ce în 2023 părea doar o speculație privind „punerea ochilor” pe CET Hidrocarburi, a devenit astăzi o certitudine. Datoriile istorice au fost lăsate să sufoce vechea societate, creând justificarea perfectă pentru abandonarea ei.
Astfel, în timp ce noua centrală este pregătită să intre în funcțiune, iar Arad Energy este pusă pe picioare, CET Hidrocarburi își pierde rolul pe care l-a avut până acum. Demisiile din Consiliul de Administrație și încetarea contractului de termoficare marchează cele mai recente etape ale acestei tranziții întâmpinate cu mari critici din partea mai multor persoane direct implicate.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)