special arad

Termenul de „Borduriadă” a început să ia avânt în urmă cu ani buni, mai mult de două decenii chiar, cam pe când aleșii locali au început să descopere miracolul pe care îl produce la vot o mână de asfalt și o bordură. De atunci, fenomenul bordurilor de beton s-a extins în orașe mai ceva ca o boală virală. Aradul, evident, nu e o excepție.

Așa că nu e o surpriză neapărat când observăm că „trendul” lovește din nou, zilele acestea, prin oraș. Recunoaștem, totuși, că nu ne-am dat seama de intensitatea cu care atacă acest „virus” necruțător al bordurilor: nu cruță nici măcar o stradă pietonală!

Municipalitatea anunța cu mare mândrie, în urmă cu vreo două săptămâni, că Piața Luther (de la Biserica Roșie) va deveni pietonală, urmând să găzduiască terase. Pentru a ajuta crearea unui mediu ambiental plăcut, urma să se renunțe la asfalt și să fie montată tocmai piatra cubică originală, de la începutul secolului, care a fost pusă la păstrare. Recunoaștem, ne-a încântat ideea. Asta până să trecem prin zonă ieri și să observăm Borduriada.

Ne-a dat cu virgulă. Dacă faci o zonă pietonală, asta nu înseamnă că întreaga zonă e destinată… pietonilor? Atunci pentru ce mai este nevoie să delimitezi trotuarele de pe partea dreaptă și stângă a carosabilului, dacă renunți la carosabil? Și chiar dacă intenționezi să marchezi cumva trotuarele preexistente, de ce să recurgi la borduri din beton, care arată atât de ieftine (deși cu siguranță nu sunt), dacă intenționezi să pui piatra cubică de pe vremea Imperiului? Nu crezi că vor arăta ca nuca-n perete?

Ce putem spune în încheiere? Eventual să o cităm pe baba Sarca dintr-un sat bănățean, căci acolo ne îndreptăm oricum: „Las’ că-i bine! Mai rău să nu fie!”.






(P.S. da, știm că momentan va fi pietonală doar în weekend, dar se intenționează pe viitor să devină definitiv pietonală. Dacă tot faci ceva, nu faci pe termen lung?)