miercuri, 28 octombrie, 2026

Special Arad Logo

    Alegeri în Israel: Netanyahu conduce, dar nu are majoritate. Partidele arabe pot decide viitorul guvern

    de Special Arad | 28 octombrie 2026, 10:00 AM | Internaţional

    0

    Suspansul continuă după alegerile legislative din Israel, unde nici blocul premierului Benjamin Netanyahu, nici opoziția condusă de Gadi Eisenkot nu au obținut majoritatea necesară pentru a forma singure un guvern, scrie Hotnews.ro, citând Reuters, The Times of Israel și The Jerusalem Post. Potrivit rezultatelor parțiale după numărarea a peste 55% din voturi, blocul pro-Netanyahu ar obține 56 de mandate, iar tabăra anti-Netanyahu 49 de locuri în Knessetul cu 120 de membri.

    În aceste condiții, cele două formațiuni arabe, Lista Comună și Ra’am, care ar controla aproximativ 15 mandate, devin actorii-cheie în negocierile pentru formarea viitoarei majorități parlamentare.

    Deși Benjamin Netanyahu a revendicat o „majoritate decisivă” în rândul electoratului de dreapta și a susținut că Likud rămâne cel mai mare partid din Israel, acesta a exclus o colaborare cu partidele arabe, complicând perspectivele pentru formarea unui guvern.

    La rândul său, Gadi Eisenkot a declarat că votul reprezintă o dorință de schimbare și l-a îndemnat pe Netanyahu să se retragă din viața politică. Totuși, liderul opoziției a exclus și el, în mare măsură, varianta unei coaliții bazate pe sprijinul partidelor arabe.

    Rezultatul final ar putea întârzia câteva zile, deoarece sute de mii de voturi, inclusiv cele ale militarilor, urmează să fie numărate. Dacă niciun bloc nu reușește să strângă susținerea necesară pentru o majoritate de 61 de mandate, Israelul s-ar putea confrunta cu o nouă perioadă de negocieri dificile și instabilitate politică.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.